Budapesta – Vidam Park

Parcul e distracţii e unul dintre lucrurile de pe lista lui 2012 şi, dacă tot eram la Budapesta, şi tot ne doream, şi puştiul şi eu, o zi într-un astfel de loc, am hotărât să ne petrecem un timp în parcul de distracţii – Vidam Park – din Budapesta, a doua zi după concertul Andre Rieu. Am stat acolo vreo şase ore şi deşi a fost prima mea experienţă de acest gen – da, până la 31 de ani n-am fost niciodată într-un parc de distracţii -, deşi nu ne-am plictisit ci, mai degrabă, am fost frânţi de oboseală, parcul din Budapesta mi s-a părut slăbuţ. Adică, în comparaţie cu ceea ce îmi imaginam eu.
Preţurile biletelor au fost, comparativ cu Grădina Zoologică, mari, 4500 forinţi pentru adulţi şi 3500 pentru copii dar, având în vedere că aproape tot ce e în parc e inclus în preţul biletului, că poţi să urci şi să cobori din aparatele alea ori de câte ori vrei, e cumva justificat.
Tot în comparaţie cu Zoo, parcul e o atracţie mai puţin apreciată pe acolo, zic asta pentru că erau foarte puţină lume, mai că aveai impresia că e pustiu. Vidam Park e în aceeaşi zonă centrală, în acelaşi parc – teritoriu verde al oraşului, aproape de Zoo şi Circ, la doi paşi.
La început am fost dezamăgită de faptul că puştiul mai că nu putea să se dea în nimic pe acolo, fiind prea mic, sub 140 cm şi aveam cumva sentimentul că locul nu e pentru noi. Am descoperit apoi zona pentru pitici şi, deşi mie îmi părea că e mai mult pentru copii mici-mici, puştiul s-a simţit în largul lui şi s-a distrat în trenuleţe mici, maşină de pompieri, bărcuţă, elicoptere şi căluşei. Desigur, temerară, eu m-am dat cu aproape toate nebuniile alea, la unele eram chiar singură… că deh, nu prea aveau chef puţinii rătăciţi pe acolo să fie scuturaţi, învârtiţi în toate direcţiile, purtaţi cu capul în jos, sau aruncaţi în viteză de la înălţime. Chiar dacă au fost vreo două momente când am simţit că ameţesc şi-mi pierd echilibrul – odată în dinozaurul ăla aiurea care te învârte în viteză până nu mai ştii de tine şi a doua oară în ciocanul ăla zburător care m-a ţinut prea mult cu capul în jos (cel din film)  – tot am avut impresia că totul e la un nivel cam slăbuţ, că un parc de distracţii adevărat trebuie să însemne mai multă adrenalină, mai multă emoţie, chiar pentru oamenii mari. Şi, cumva, mai multă bucurie. (da, probabil, pentru asta sunt doar eu de vină)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pzQl4aEw_Bo&feature=relmfu]
Trenuleţul lor – roller coaster-ul – are tot traseul din lemn, îl vedeţi într-o poză de mai jos, arată chiar puţin ciudat, îţi dă impresia că stă să se dărâme în orice moment, e foarte vechi, se zice că e printre cele mai vechi din Europa, senzaţia e mai mult de întoarcere în timp, de nepotrivire în peisaj, decât de teamă sau emoţie, nu are nici viteză prea mare, nici traseu prea abrupt. Bine, pentru puşti senzaţia a fost, clar, un amestec de teamă şi entuziasm la cote ridicate. Cel mai mult i-a plăcut, însă, la maşinuţe, ne vedeţi în filmuleţul de mai jos, acolo ne-am petrecut mult timp, făcând multe ture, nu trebuia decât, după fiecare tură, să mai luăm o fisă, treabă de care s-a ocupat puştiul de vreo zece ori la rând. Roata… o roată mare care te poartă într-o plimbare la înălţime, foarte lent, e un prilej bun de relaxare şi admirare a oraşului, tare se mai vede totul frumos de acolo, de sus.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=xillSwA6HwY]
Deci… nu ştiu dacă am eu o impresie greşită despre cum ar trebui să fie un parc de distracţii, nu ştiu dacă e de vină faptul că, pentru mine, senzaţiile de acolo au fost cam slăbuţe dar… mă întreb cum sunt alte parcuri. Voi aţi fost în vreun parc de distracţii mare? La vreun Disneyland? E altfel, sunt mai multe atracţii, mai deosebite, sunt organizate altfel?
Asta a fost ziua noastră de copilărit, a fost plină, obositoare, am plecat de acolo tare obosiţi şi ne mai aştepta şi un drum spre casă dar puştiul a fost, fără îndoială, fericit şi s-a simţit în largul lui în lumea aia. Şi restul nu mai conta. 🙂