Unii au carențe de calciu. Alții au carențe de fier. Sau de alte cine știe ce substanțe care le sunt necesare în organism. Pentru unii există un tip de suplimente, pentru alții, un altul. Unii își tratează carențele, alții le ignoră.
Tuturor ne lipsește câte ceva.
Eu am carențe de afecțiune. Sunt așa, ca un sac fără fund. Probabil găurit pe undeva, mereu în pierdere. Tot torni acolo apropiere și drag și sentimente frumoase și visuri și bucurii și nu pare a se umple.
Carențele de drag nu-s tratabile. Deficitul provoacă tulburări. Sunt un cancer al sufletului. Tot acaparează bucățică cu bucățică. Mai faci terapie tu cu tine însăți, mai ai impresia că trece, că se formează pe acolo o temelie, că urci niște trepte sufletești, te mai relaxezi și lași garda jos, afișând vulnerabilitatea în toată hidoșenia ei. Și-atunci când nu ți-e bine vezi lucrurile și mai întunecat decât sunt ele în realitate, golurile pe care le porți în suflet cască hăuri înfricoșătoare și realitatea pare a purta la cingătoare un paloș cu țepi otrăviți.
Unele carențe nu se vindecă. Dar înveți să trăiești cu ele. Nu-i o alegere, e singura opțiune. Să găsești tu singur, în tine, forța reparatoare necesară pentru drumul pe care-l ai de parcurs. Să continui să crezi și să speri și să dorești și-n sacul găurit să tot pui drag și apropiere și emoție și momente de viață plină.
11 comments
De n-ar fi gaura s-ar umple sacu’
Şi l-ai vedea atunci pe dracu’
Cu-atîta drag şi-emoţii sufocate
În fund de suflet-sac uitate! 🙂
Ia la tata, cu tot dragul: 😛 >:D<
No, iar am greşit: era :-* în loc de limba scoasă. Hm, subconştientu’ ăsta îşi face de cap. :))
Sau face tocmai ceea ce trebuie?
Bună și perspectiva aceasta. Hmm.
Naaaah, cum să scot eu limba la tine (aşa, în public)? 😀
Hai, să-ţi fie perspectivele luminoase! >:D<
Cel mai bine umpli carențele cu iubirea asta revărsată… asupra celor dragi, asupra oamenilor în general, asupra a tot ce-nseamnă, până la urmă, Viață!
Gând bun, Loredana, pentru tine și pentru Marc!
Oana, oare o fi chiar așa? Nu e, cumva, numai consolarea pe care ne-o oferim? Cred că, dacă suntem total sinceri cu noi înșine, recunoaștem că nu ne e suficient să dăm… pe cât ne dorim să dăm, pe atât ne dorim să primim… e firesc așa.
Îmbrățișare strânsă și pentru tine! :*
Loredana, sigur că e firesc să și primim. Dar când nu primim, ne putem găsi ceva putere în ceea ce dăruim. Și tu și eu știm asta…foarte bine. Decât să ne tăiem venele pentru că NU suntem iubiți, mai bine oferim iubire…acolo unde e nevoie de ea(de noi), zic.
Cu drag, îmbrățișări reînnoite! 🙂
Of… Știi ce rău doare când te regăsești in vorbele altora? Doare sa știi ca nu esti singurul/singura in situație…
Sau alină… să vezi că oamenii au sensibilități asemănătoare, firești, de altfel.
Zi frumoasă și senină!
Imi vine in minte un citat pe care ma tem ca ti l-am mai spus. Dar..repetitia este mama invataturii, zice vorba din popor.
„There is a God-shaped vacuum in the heart of every man which cannot be filled by any created thing, but only by God the Creator, made known through Jesus Christ.” Blaise Pascal. Mare,mare matematician si filosof. Are o carte. Cugetari. E grea. Ti-ar placea..ca-ti plac chestiile grele.
Hugsbugs de la o autista in manifestari ale afectiunii.
Știu ce zici tu… dar și tu înțelegi că eu rătăcesc… deh, primesc îmbrățișările. Și vin curând să mi le dai pe viu.
Zi bună, fată bună!