Da, ai ajuns la 4 ani

by loredana
0 comment

Mami, am ajuns la 4 ani?

Îmi pui întrebarea aceasta aproape zilnic de vreo jumătate de an. Te-ai supărat de multe ori când răspunsul meu era – nu, Orla, încă nu, mai e. Și azi dimineață, devreme, că nu ai putut să dormi de emoție, întrebarea a fost aceeași. Dar răspunsul altul – da, Orla, ai ajuns la 4 ani.

Ți-au strălucit ochii de bucurie, ca și cum era prima oară când mă întrebi și răspunsul e tocmai cel pe care îl dorești.

Cred că e primul moment în care ești conștientă de tine însăți și de trecerea timpului. Mi se pare că înțelegi și simți că te schimbi, că ești altfel la patru ani, față de cum erai la trei ani. Ca un fel de prag, sunt mare acum, mami, la patru ani nu mai țip așa de mult și acum pot să mă cațăr în copac, cum mi-ai declarat azi.

Ești mare, da. Și încă așa de mică.

Ai o mare capacitate de înțelegere a lucrurilor și de percepție a stărilor, chiar și atunci când aș prefera să nu ajungă la tine unele lucruri, să nu simți unele emoții.

Tu, fetiță, trăiești fix în prezent și acesta este cel mai de preț lucru din viața ta.

E ceva ce se va pierde, fără îndoială, mai repede sau mai târziu. Dar acum, la patru ani, nu există pentru tine ieri sau mâine, ci doar azi. Trăiești totul cu nesaț, real. Cu toată ființa ta.

E ziua ta azi și mi se strânge inima pentru puținul pe care ți-l pot oferi.

Nu te pot seta să fii un om bun și drept, tu singură va trebui să îți croiești o identitate pe care să ți-o asumi și de care să nu îți fie rușine.

Nu te pot învăța să te ferești de suferință și tristețe, pentru că știu bine că firescul vieții e cu de toate și o să îți fie și cu lacrimi și durere.

Nu te pot învăța nici să ai aripi, nici să zbori, oricât mi-aș dori, pentru că sunt eu însămi un om împiedicat în sine și într-o neîncetată zbatere.

Nu am mare lucru să te învăț. Nu îți pot da decât din ceea ce sunt. Săracă înțelepciune și multă neîmpăcare.

Chiar de aș vrea să îți fie viața ca un câmp senin de flori, știu că nu e aproape deloc în puterea mea să te feresc de buruienile vieții și tot ce pot face e să sper că o să ai tu tărie și bunătate și încredere și atunci când o fi să construiești, și când o fi să pierzi.

Și să fiu aici pentru tine.

Cu mâna pregătită să te susțină. Cu inima pregătită să te îmbrățișeze.

Și sper să te pot vedea, să te pot asculta, să pot să fiu ce ai tu nevoie să fiu, mai mult decât ce aș crede eu că trebuie să fiu.

Să te pot privi tot cu admirație, cu uimire și curiozitate pentru copilul care ești și pentru femeia care o să fii.

Să am răbdare și bunătate pentru tine.

Să simt în continuare drag pentru curajul tău din fiecare zi, pentru cum te trezești senin, cântând a bucurie de viață, pentru cum alergi cu inima pasăre spre fiecare clipă, pentru cum crezi în tot și în toate și, mai presus de orice, în mine, mama ta.

Să fiu aici și să încerc și să mă zbat și să fac mai bine și să nu renunț și să cred și să sper.

Asta îmi propun și azi, de ziua ta, fetiță dragă.

La mulți ani, Orla – lumină, Orla – dragon, Orla – încredere.

7+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu