Freamătul unui nou drum

Musai să scriu că prea-mi freamătă sufletul și tare vreau să(-mi) rămână mărturie a acestor zile.

Emoția aceea a unui nou drum, a începutului, e întotdeauna ceva absolut fermecător cu care nu te mai întâlnești mai târziu. E ceva unic, aproape ireal. Modul în care mintea noastră devine izvor abundent de idei, parcă venite dintr-o dată toate și de nicăieri, e fascinant. Să simți că nu mai e loc în capul tău de atâta aglomerație de aia bună, dătătoare de viață și de entuziasm. Să vezi că se așează în minte și-n suflet piesele ca într-un puzzle, cum dintr-o dată le vezi clar, știi unde le e locul și zbaterea se calmează, se împacă.

Când ni se dă așa, să renaștem din cenușă, zău că e un fel de miracol.

În mod firesc această perioadă a anului așa ar trebui să-mi fie. Cu nebunie și alergătură și emoție multă. Cu muncă peste puteri, cu alergat la propriu în toate părțile, cu somn puțin și zbatere multă. Pentru proiectele noastre. Și mai ales pentru festivalul anual pe care-l organizăm. Maramureș Balloon Fiesta.

Dar 2020, acest an total altfel pe care l-am șterge cu toții din calendar, dacă am putea, mi-a pus în suflet așa de multă frică și nesiguranță și lipsă de energie și de bucurie. M-a apăsat mai rău decât credeam că (mai) e posibil.

Și uite, că fix de acolo, de cel mai jos unde-am ajuns anul ăsta, mi-a fost dat un moment în care în mintea mea s-a născut o idee. Una nouă, brută, nefinisată, dar o idee. Ce-ar fi dacă… și în doar câteva zile, acest ce-ar fi dacă s-a transformat în… da, o să fac asta!

Sunt pe drum. Fac pași uriași într-o direcție nouă și țin acest drum ca pe-o potecă secretă despre care nu pot să urlu tare, s-o arăt cu degetul, așa cum aș vrea. Încă nu-s pregătită să-i dau drumul drumului în lume, îl mai netezesc, îi mai caut ramificații, îl mai bătătoresc un pic, ca să-l simt mai bine, ca să-l înțeleg… și-apoi o să-l deschid către lumea toată, da! Deocamdată, o bucățică din el se construiește aici, pe pagina de facebook, și vă rog să-mi oferiți încrederea voastră și să-i dați like paginii, chiar dacă nu vă pot spune mai multe încă.

Sigur, tot ce fac și tot ce-mi doresc să construiesc e legat de lumea baloanelor cu aer cald. Nu prea mai are cum să fie altfel, că deh, noi asta respirăm. Și e magic, vă zic.

People Love Ballooning e despre viața(-mi) toată și tot ceea ce contează.

Oamenii din jur, dragostea cu care putem să ne fim aproape unii altora și, pentru mine, lumea aceasta fascinantă a baloanelor cu aer cald. E o atât de mare binecuvântare ca viața ta să poată fi ceea ce îți face sufletul să vibreze de emoție, că nici nu știu cum să prețuiesc mai bine. Și da, mi-e frică și de bine. Că asta sunt, am frica în oase și nu scap de ea, ca de un reumatism. Doar învăț să trăiesc cu ceea ce sunt, să văd printre ziduri, să mai dărâm una alta, să mai construiesc una alta.

Vreau să-mi amintesc mereu, mai ales în zile triste și grele, de entuziasmul pe care-l simt acum. De zilele care trec parcă în zbor și iar e noapte și iar e dimineață și capul meu e ca un stup unde zumzăie mii de idei, care mai de care mai îndrăznețe, mai înfloritoare, mai cu sens. Și e bine cum n-a fost tot anul ăsta întreg și vreau să dau universului recunoștința mea. Că cineva acolo sus a auzit exact strigătul meu de spaimă și lipsă de speranță și mi-a pus în minte și-n suflet ceva ce nici n-am visat, nici n-am sperat și de acolo, restul e… muncă și determinare și încredere în acest nou drum.

Mulțumesc tare pentru gândul cel bun care mi-a venit într-o noapte. Sper să fiu capabilă cu adevărat să construiesc ce-i de construit.