Întoarceri în sine…

by loredana
13 comments

Uneori mi-e incredibil de greu să fiu printre oameni. Oameni apropiați, oameni cunoscuți, cu care-ar trebui să socializez, să vorbesc, să fiu… se coboară în mine, nu știu de ce, nu știu de unde, o stare de tristețe absurdă, copleșitoare și tot ce pot să fac, tot ce simt să fac, e să închid toate ușile sufletului, să mă afund într-o stare de tăcere totală și să parcurg singură drumul întunecat al căutării luminiței de la capătul tunelului sufletesc. Și atunci, merg printre oameni fără să mă intersectez cu ei, fără să ni se întretaie drumurile și toți oameni de lângă mine mi-s, dintr-o dată, străini, îndepărtați și, cumva, potrivnici. Mă uit la ei dar privirile mele nu-i cuprind, îi aud dar nu-i înțeleg. Și tac. Pe dinafară, doar. În mine, dimpotrivă, se duc lupte. Gândurile se zbat să se așeze, sufletul se chinuie să se împace. E un haos total și am nevoie de distanță, din toate punctele de vedere, pentru a mă calma, pentru a liniști zbuciumul crunt al sufletului, pentru a regăsi un echilibru și-o tărie de a continua. Să fiu. Om printre oameni.
E o stare cel puțin ciudată și mi-e teamă de ea. Și-n același timp, mi-o doresc. Ca un drog care-mi face rău dar mi-e necesar. Și ascunderea asta-n sine mă îndepărtează de oameni dar sentimentul izolării mi-e și apăsare și, uite așa, fug de oameni și asta mă face să sufăr și apropierea lor mi-e chin și nu știu cum mi-e mai bine. Dar e cert, nevoia asta de-a fi eu, cu mine doar, e clară, dureroasă și apăsătoare și nu știu dacă-mi face mai mult bine decât rău.
Milano. Un oraș al aparențelor sclipitoare, al modei opulente și, totuși, un oraș cenușiu, prin definiție. Din toată Italia, Italia cea frumoasă, orașul ăsta mi-e apăsător și străzile lui îmi rămân străine pentru că, nu știu de ce, am inima închisă în fața lui. Și sunt doar eu cu mine într-o lume mare, rece și neprimitoare. Și vreau acasă. Și gândurile mele se îndreaptă toate, eliberator, spre Puștiul de care mi-e dor.

0

S-ar putea să-ți placă și

13 comments

ch3815h 26 martie 2013 - 22:20

pentru ca mamica din tine cugeta mult si face toate bine pentru puiul ei mic ce creste in fiecare zi mai mare! nominalizare de la mine: http://ch3815h.wordpress.com/2013/03/26/5993/

0
Reply
frmshk 27 martie 2013 - 20:39

cugetă mult. da. face toate bine. nici pe departe. puiul crește. da.
🙂

0
Reply
Drugwash 26 martie 2013 - 22:36

Gînduri adînci, pulsînde, cenuşii,
Luptîndu-se cu umbra lui „a fi”…
E-n tine definiţia lui „eu”
Şi-o vei găsi, în inimă, mereu.

0
Reply
frmshk 27 martie 2013 - 20:41

umbra lui a fi nu-mi dă deloc pace, fir-ar, ceva din mine mereu se împiedică de ziduri nevăzute…

0
Reply
Drugwash 27 martie 2013 - 20:45

Nu există ziduri înalte pînă la cer. Iar tu ştii a zbura… 😉

0
Reply
frmshk 27 martie 2013 - 21:01

nu crezi că e doar o amăgire, de fapt?

0
Reply
Drugwash 27 martie 2013 - 21:13

Unii îi spun „speranţă”, „imbold”… Chestiuni de semantică 😉

0
dmd 27 martie 2013 - 09:41

..fracturile interioare…dacă se vindecă vreodată…măcar în parte!

0
Reply
frmshk 27 martie 2013 - 20:44

desigur, ai spus, în două cuvinte, ceea ce mie nu mi-a ieșit într-o tot postul… fracturile interioare. sunt acolo, e clar, și-mi schingiuiesc inima, la propriu, de multe ori. nu, nu se vindecă niciodată. 🙁

0
Reply
cotos 28 martie 2013 - 10:12

Daca as ajunge la Milano as dormi langa stadionul San Siro..Asta imi doresc de la viata.

0
Reply
old. an 28 martie 2013 - 20:19

O fi soare…. da’ nu-l vad eu!

0
Reply
frmshk 28 martie 2013 - 20:30

Dar oricum nu contează, nu?

0
Reply
ella 2 aprilie 2013 - 22:16

Eu te inteleg perfect…Insa cred ca e pacat sa ii indepartam pe cei dragi de noi. Pentru ca din pacate, cam asta facem…

0
Reply

Dă-i un răspuns lui Drugwash Anulează