Irvin Yalom. Terapeutul meu personal.

by loredana
0 comment

Șapte cărți scrise de Irvin D. Yalom am citit în 2021 și a opta e aproape, pe noptieră.

L-am întâlnit într-un mod intim și autentic în cărțile lui, îl simt prezent în dialogurile din mintea mea, mă întreb adesea ce-ar răspunde în anumite situații, mă gândesc la oamenii și poveștile prezentate de el, i-am citit mare parte din cărți, așa cum n-am făcut cu nici un alt scriitor vreodată. Deci, îmi iau această libertate de a alimenta în mintea mea ideea că, într-un fel, e (și) terapeutul meu, așa cum este pentru milioane de oameni care-l citesc.

E autorul lui 2021 pentru mine, clar. Am mereu aproape o carte de-a lui.

I-am citit câteva dintre romane – Minciuni pe canapea, Plânsul lui Nietzsche și Problema Spinoza și o parte dintre cărțile cu povești de viață și de terapie – Mama și sensul vieții, Călăul dragostei, Efemeride și, sigur, O chestiune de viață și de moarte. Mă așteaptă încă Călătorie spre sine, cartea pe care o țin aproape, fără să mă ating încă de ea, ca de cireașa de pe tort, să fie acolo, să știu că-i pentru mine, când îi vine vremea pentru savurat.

Nici nu pot clasifica cumva cărțile lui. Le iubesc pe toate. Fiecare dintre cele trei romane e o poveste care a reușit să mă țină aproape, curioasă, m-a trimis pe google să aflu mai multe despre anumite subiecte, fiecare e scris în această manieră facilă și apropiată de oameni, chiar dacă tratează probleme, situații dificile. Iar cărțile cu povești reale de terapie… le simt ca pe niște daruri care ni se fac pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine anumite situații, pentru a ieși din noi înșine și a privi în jur, pentru a vedea mai clar cu cât de multe și de diverse probleme se confruntă oamenii. Da, poate sentimentul cel mai prezent atunci când citesc o carte scrisă de Yalom este acela de ne-singurătate. Cărțile lui mă fac să mă simt mai puțin singură în această lume a întrebărilor, a căutărilor de sine, a bagajelor emoționale împovărătoare, a terapiei de care, e clar, avem atât de multă nevoie pentru a ajunge să ne simțim (mai) noi înșine.

Îl admir, îl respect și sunt recunoscătoare că un psihoterapeut poate să scrie așa cum o face el.

Într-un limbaj prietenos, adesea glumeț, cu multă autoironie și curaj de-a se arăta pe sine om cu propriile frici și nesiguranțe, chiar în timp ce e un maestru al înfrângerii monștrilor altor oameni.

Într-una din seri, seară grea pentru mine, emoțional, m-am trezit că vorbesc în gând cu el, ca și cum ar fi lângă mine, și aproape că i-am văzut privirea blândă și înțelegătoare, calmă, ghidându-mi calea. Stăteam pe jos, în baie (deh, singurul loc din casă unde puteam să am un moment de liniște și singurătate), cu capul pe gresia rece și încercam să gestionez (mai bine) situația.

Am simțit că am putut să ies din mine însămi și să privesc scena dinafară, să judec lucrurile dincolo de propriile mele emoții și așteptări și să pot să-mi liniștesc astfel furtuna din suflet, să înțeleg rolul meu și poziția mea, să pot să reacționez diferit de cum aș fi făcut-o cu ceva vreme în urmă.

I-am mulțumit în gând.

Pentru fiecare carte pe care a scris-o și a dăruit-o lumii, oamenilor ca mine, flămânzi de înțelegere, cu nevoie de sprijin venit chiar și așa, prin intermediul altor povești de terapie cuprinse în paginile unor cărți.

Căutați cărțile lui. Au sens mult și e o hrană tare bună pentru sufletele noastre.

6+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu