JURNAL DIN #DRUMULNOSTRU (8) – 1 AN PE DRUM

25 februarie, 1 an de când suntem pe drum.

Era o zi de vineri când am plecat din fața casei, din Baia Mare, cu trei luni întârziere față de cum plănuisem inițial, cu emoții și cu mult entuziasm. Deh, toate începuturile sunt așa, oarbe cumva.

Ce am făcut timp de un an?

Am parcurs 9 țări, mai bine de 35000 km, am consumat vreo 5000 mii de litri de motorină.

Am dormit în dubă 287 nopți. Restul de 78 au fost în casa închiriată în Goa – India, hoteluri sau case ale oamenilor întâlniți pe drum – am dormit în casele oamenilor necunoscuți în Iran, în Pakistan și în India.

România, Bulgaria, Turcia, Iran, Pakistan, India, Nepal, apoi iar India, Pakistan, Iran. Trecerea cu ferry peste Golful Persic spre Emiratele Arabe Unite și apoi Oman unde suntem de fix o săptămână și avem cel mai fain #wildcamping din tot acest an, pe o plajă minunată pustie, curată, magică.

Așa arată schița hărții acestui an pe drum:

Cred că cel mai important lucru legat de acest drum este faptul ca ne-am asumat, fără nici o experiență, călătoria cu un campervan conceput de noi, să pornim la un drum atât de lung și mai ales, în țările unde am călătorit și încă călătorim.

Nu știam ce înseamnă să trăiești într-o dubă și prima noapte în Pavel (sau în orice alt van) a fost cu o zi înainte de a porni la drum.

Tare ne felicităm și suntem recunoscători pentru că:

S-a dovedit că tot ceea ce am construit în dubă e bine făcut, util, necesar, cu sens. Am conceput o dubă fără să avem habar ce înseamnă asta, făcând totul așa cum ne-a dus mintea, cum ne-am imaginat că ar trebui și ne dorim să fie. Ne mulțumim zilnic unul altuia pentru toaleta cu compost. Roofrack-ul extrem de funcțional care e zonă de depozitare, terasă de relaxare, spațiu pentru dormit și pentru jucat, etc. Panourile solare extensibile. Filtru și sterilizator de apă care ne salvează viața pentru că putem să bem apa de oriunde am alimenta. Roofhatch specific pentru o barcă, nu pentru campervan-uri, fabuloasă fereastră spre cerul senin sau înstelat. Frigider cu congelator, perfect potrivit sub pat. Sistem electric și seturi de lumini de care Peter e atât de bucuros.

Am învățat atât de multe despre o lume de care nu aveam deloc habar și ne-am adaptat extrem de bine la ea, am înțeles că ne e bine așa, că nu ne lipsesc lucruri, că putem trăi cu resurse limitate. Viața și drumul lung într-o mașină, cu lucruri puține și spațiu puțin și organizare multă și implicare activă multă.

Într-un an de zile am fost non stop cu Orla. În tot acest an a fost o singură ocazie când timp de 2 ore ea nu a fost cu noi, a rămas acasă la niște prieteni în Jaipur, India. Și în restul timpului, 365 zile noi am fost cu totul în slujba ei, amândoi deodată sau câte unul, pe rând, în funcție de situații.

Am reușit să fim toți sănătoși (și să trecem cu bine peste fiecare situație când unul dintre noi a avut probleme de sănătate), cu daune personale puține, să fim întregi fizic și emoțional, să facem față furtunilor și dragonilor din fiecare dintre noi, să ne găsim propriul ritm care să ne dea ce avem nevoie.

Ce NU am făcut în acest an:

Nu mi-am pieptănat părul, că nu a fost nevoie. L-am tăiat scurt, aproape ras și de-atunci n-a mai fost rost de perie. Eu mi-am tuns parul, Peter nu l-a mai tăiat pe al lui, așa că peria a trecut la el. Și balsamul de păr.

Nu mi-am cumpărat absolut nimic de încălțat. Am purtat sandalele mele vechi de niște ani, Teva să trăiască, sper că vor avea încă viață lungă. Și bocancii de vară (cei de iarna sunt sus, în portbagaj, nefolosiți) oriunde a fost nevoie de altceva decât sandale. Inafară de ele, am doar flip flops, de purtat pe lângă casă. Și… fix atât, un an întreg.

Nu am citit cât mi-aș fi dorit, mă simt de parcă îmi lipsește o parte din corp pentru că nu am cărți la îndemână. Am terminat repede cele câteva, vreo 7, 8 cărți aduse cu mine, încerc să citesc cărți pdf, dar nu îmi face plăcere. În engleză nu mi-e confortabil, pierd sensul poveștii ținând pasul cu traducerea în capul meu.

Nu am mâncat deloc carne de porc, nici sarmale, nici cârnați, nici alte preparate de-ale noastre. Mi-e dor, mai mult de sarmale și gustul de acasă, decât de carnea de porc în sine. Ah, și de zacuscă îmi e dor tare.

Nu am băut nici un strop de alcool. Interzis în majoritatea țărilor unde am fost, plus că Peter nu bea alcool de muulți ani, deci… cam așa a fost să fie. O bere rece ar fi putut merge pe undeva, dar nu mi-a lipsit atât de tare încât să beau singură.

Nu am folosit prea mult ceea ce am luat cu noi – drona pe care am pierdut-o în ocean în India, microfoane și tot felul de gadgeturi pentru vloguri și conținut online, m-am limitat – și simt că am făcut bine – la Instagram și scris pe blog – mai puțin decât aș fi vrut.

Și niște esențe tari…

Am întâlnit oameni care ne-au primit în viețile și casele lor, ne-au dat casă și masă și bunătate revărsată peste măsură. Purtăm cu noi toate aceste gesturi care ne-au făcut drumul mai bogat. Peste tot, în toate aceste țări șoc pentru noi, țări cu oameni care-și trăiesc viața greu, crunt de greu, oamenii au fost buni și primitori. Atâția oameni și culturi diferite în care am plonjat și care ne-au făcut sa vedem lumea cu atâția ochi diferiți.

Faptul că drumul nostru e cu o dubă, pe șoselele lumii, trecând prin sate și localități mici pierdute în munți sau pe coastă de mare, ne dă o perspectivă intensă asupra locurilor, culturilor, un contact direct nu cu obiectivele turistice, ci cu viața reală a oamenilor locului, peste tot unde mergem. O perspectivă copleșitoare, intensă, adesea dureroasă, adesea fascinantă.

Pentru Orla, cu siguranță, drumul acesta e transformator. Ea e în perioada de formare, așa că o astfel de incursiune în atâtea lumi diferite are un impact major asupra ei. Ii creează o poartă deschisa spre o lume complexă. Absoarbe toate informațiile, din toate părțile, de la oamenii întâlniți, cu toate preocupările și ocupațiile lor – e înnebunită după pescuit, poate sta ore întregi lângă cineva cu un băț de pescuit – la toate locurile, munte și mare și păduri și deșert.

Ne-a fost și greu, dar mai mult ne-a fost bine.

Am trăit momente de ținut minte o viață întreagă. Unele ne-au uns pe suflet ca un unt de foarte bună calitate. Altele ne-au pus mintea la lucru, mai ceva ca motorul dubei noastre. Am urcat, la propriu și la figurat, munți înalți. Și ne-am întins oasele bătrâioare pe plaje cum nu am văzut în viața noastră. Am îmbrățișat oameni necunoscuți și am plâns la despărțire, ne-am simțit singuri în mulțimi de oameni și ne-am simțit în largul nostru în singurătate. De toate, adică.

Puteam face mai mult, puteam trăi mai altfel? Cu siguranță.

Puteam să ne asumăm mai multe riscuri, puteam să plonjăm mai intens în locuri și situații, puteam să trăim mai aventuros, puteam să facem multe lucruri în multe alte feluri. Dar am făcut și am trăit cum am simțit și cum am fost în stare și cum ne-a dus capul și sufletul.

Asta facem în continuare. #drumulnostru

Câteva fotografii. Și ne găsiți aici, pe Instagram.