Mami, uite, linge afară…

by loredana
4 comments

Pe cât îi place Puștiului iarna, pe atât îmi displace mie. Dimineață a avut o reacție care mi-a adus aminte, instantaneu, de copilărie. „Mami, hai repede, uită-te afară, e zăpadăăă!!!”… și avea în voce un entuziasm și-o bucurie fără margini pe care i-o provoca prima ninsoare a iernii. Să mergem afară, să mergem afară, mami, iubesc zăpada, uite, linge (adică ninge)… e tot ce-am auzit o vreme bună, până ne-am echipat și ne-am pornit la drum.

zapada9dec

Stratul de zăpadă care ne scârțâia sub picioare nu era foarte mare în schimb zăpada așternută era numai bună de făcut bulgări. Mici, mari, direcționați strict spre partea feminină a echipajului – că, deh, Puștiului nu-i place să fie el cel aruncat în zăpadă și bulgărit (sau, poate că nu-i place, de fapt, să piardă controlul?). Jucându-mă cu el – și nu prea, mai mult asistându-l – m-am tot gândit la magia aia a iernii pe care fiecare copil o simte. Nu pot, nu mai pot, ca adult, să mă bucur simplu c-a nins, să mă joc în zăpadă, să las toate la o parte și să mă întorc acolo, în lumea aia lipsită de apăsări a copilăriei. Nu mai pot să mă detașez de grijile maturității pentru a face loc entuziasmului nedisimulat al vârstei inocenței. Și-mi dau seama că, oricâte regrete ar exista, ce-i pierdut e bun pierdut și nu cred că mai poate fi regăsit. Așadar, el e cu sufletul complet deschis spre mirajul zăpezii – ahh, cum a mai pupat ultimul bulgăre de zăpadă pe care a trecut să-l părăsească, supărat că nu-l poate aduce acasă – iar eu… eu sunt așa, în așteptare. Parc-aș închide ochii să nu văd c-a nins, parcă m-aș ascunde sub o pătură groaaasă, să nu simt că-i iarnă, parcă m-aș preface că nu trebuie să trăiesc până la primăvară.
Da, spun clar, fără urmă de îndoială, dacă aș avea posibilitatea, aș transforma iarna, din calendarul vieții mele, în primăvară. Să fie una veșnică și-s sigură că iarna nu mi-ar lipsi deloc. Pe de altă parte mi-e așa trist… faptul că nu mă pot bucura. Că știu și înțeleg că are și zăpada farmecul ei, o simt, așa, încărcată de poveste dar nu mi-e nicicum binevenită. Și mi-e teamă de iarnă, și iarna mi-e lungă, parcă nesfârșită și, în același timp, îmi doresc așa de mult să nu-i știrbesc bucuria Puștiului, să nu-i limitez entuziasmul transmițându-i stările mele, teama și nebucuria mea.
Știu, nu-mi rămâne decât să mă bucur pentru el, să împrumut din dragul lui de iarnă și să-mi fie, astfel, mai ușoară trecerea peste anotimpul ăsta înghețat. Și, ahh, ce lunnng e!

0

S-ar putea să-ți placă și

4 comments

Drugwash 9 decembrie 2012 - 14:57

Eu cred că tu n-ai văzut „Click”, altfel nu ţi-ai dori să opreşti timpul sau – mai ales – să treci peste anume perioade. 😉
Aici plouă. De ieri. Şi stii unde a plouat azi-noapte, pe vijelie, în timp ce mă chinuiam din răsputeri să fac o faptă bună (adică să repar laptop-ul proaspăt cumpărat al fiului unui bun amic)? Direct în pantofii mei, aşezaţi frumos lîngă uşa camerei, pe hol – un hol care se presupune a fi bine acoperit, cu scîndură şi tablă! Să mai spună cineva „după faptă şi răsplată”, sau că nu se adevereşte „facerea de bine…” 🙁
Bucură-te de orice clipă frumoasă, pentru că poate fi – şi cu siguranţă va fi – mai rău!

0
Reply
Ana Maria 9 decembrie 2012 - 14:57

Ce pustiulica simpatic! 🙂
Si eu am lins zapada….la care fiu-miu , care are aproape 17 ani ,imi zice :”Mama , inceteaza ca o sa te doara gatul!”. 😀

0
Reply
Ana Q. 10 decembrie 2012 - 09:53

Nici mie nu-mi place iarna deloc. 🙁 Nu imi mai place. Cand ma gandesc ca abia incepe si ca eu am de facut naveta cu trenul si ca ninsorile vor face trenurile sa intarzie si eu sa astept inghetata prin gari ma ia cu fiori pe sira spinarii.

0
Reply
ella 11 decembrie 2012 - 12:04

Eu iubesc iarna, doar in cazul in care nu trebuie sa ies din casa 🙂 Si cand ma gandesc ca in copilarie stateam de dimineata pana seara, in zapada, la sanuis 🙂 Acum nu as mai rezista mai mult de 5 -10 minute 🙂

0
Reply

Dă-i un răspuns lui Ana Q. Anulează