Nu, n-aș vrea să mi se dea totul de-a gata!

by loredana
0 comment

M-a întrebat Puștiul zilele trecute ce aș face dacă aș avea un milion de euro. Deh, întrebare de copil de 12 ani. Și nu am știut ce să-i răspund. M-am gândit o clipă până mi-am dat seama că răspunsul, de fapt, nici nu există. Ce-aș face? Ce-aș vrea să fac? Nici nu vreau întrebarea, nici nu studiez răspunsul.

Știu sigur că nu aș vrea să mi se dea totul de-a gata. Ce înseamnă totul și ce aș face cu el?

Și mai ales, ce-ar mai fi creșterea atunci? Cum ar fi drumul dacă n-ar trebui să-l construiesc? Ce fel de om aș fi dacă n-are trebui să învăț, să cresc? Am așa, câte-un moment de strălucitoare revelație, bine, trece repede, dar sunt uimită când se întâmplă și simt, simt că sunt parte dintr-o uimitoare creație. Și că fiecare pas pe care-l fac, chiar dacă mai calc și pe cuie ruginite și rătăcite, mă duce mai mult spre locul meu, în care mă simt mai bine cu mine însămi, mai împăcată și mai conștientă. Și câtă bucurie e atunci, bucurie pe care nici nu știu să o trăiesc, da.

E greu, de multe ori. Și mă plâng și ne plângem. De lucruri mărunte și de dureri de tot felul. Lăsăm să curgă din noi și binele și încrederea și ne înfășurăm în amărăciune și neîmpăcare. Mai ales noi, ăștia cărora nu ne vine ușor să vedem soarele de după nori și n-avem nici leac pentru hipersensibilitate.

Am tot ce îmi trebuie și chiar mai mult de atât, știu. Și e grea, dar și frumoasă viața asta, zău.

Nimic nu mi s-a dat nimic de-a gata și totuși, mi s-a dat atât de mult. Poate fix când trebuia, chiar dacă n-am știut asta. Mi s-a dat mintea mea capabilă să găsească soluții, mai ales în situații de criză, după momente de panică și de disperare, în capul meu lucrurile să se așeze, să se limpezească, să pot analiza și gândi. Mi s-a dat îndrăzneala de-a face lucruri, de-a rupe tipare, de a crede că am dreptul, oh, mai ales asta, de a crede că am dreptul să fiu diferită, să fac cum simt, nu așa cum scrie în manual – a cui oare? – că trebuie. Mi s-a dat sufletul acesta temător și plin de așchii care mă face să fiu cine sunt, hipersensibilă și totuși puternică, să pot simți lucrurile intens, chiar dacă mă și dor intens. Mi s-au dat lumină și întuneric și zboruri și căderi și drumuri închise și pierderi multe și mi s-a dat să înțeleg că tot ce am pierdut nu-mi trebuia de fapt, nu mă ajuta și nu-mi era necesar. Când înțeleg că mi se dă tot ce am nevoie, atunci simt că primesc răspunsuri la continuele mele căutări de sens în toate.

Am multe de vindecat și de rezolvat, drumul din fața mea, a noastră, nu e presărat cu petale de trandafir, dar am și avem tot ce ne trebuie. Avem sănătate și capacitate de-a munci și de a construi și avem dragostea dintre noi și încrederea. Și n-avem casa noastră și n-am nici dulapuri pline cu haine, însă avem căldură și picioarele niciodată înghețate de frig și asta-mi pare a fi o reală bogăție. Nu sunt nici ipocrită, nici modestă fără sens, încerc doar să fiu conștientă și asumată și să apreciez ce-i de apreciat, că zău mă simt norocoasă să pot sta într-o casă caldă când afară plouă trist, cu un laptop în brațe, cu un prunc dormind și altul citind, cu omul meșterind și să pot scrie din preaplinul sufletului. Și mai am și pâine caldă în cuptor și nici măcar pe ea n-o vreau de-a gata, că-n frământarea ei găsesc și tihnă și împăcare.

Am tot ce-mi trebuie și nimic nu vreau de-a gata. Vreau drumul așa cum e, să-l trăiesc și să-l construiesc și el să mă formeze pe mine. Și nu vreau să știu nici unde o să fiu peste un an sau doi sau zece. Ci să fie călătoria așa cum trebuie și să fim capabili să ne bucurăm și să trăim, să primim și să înțelegem și să creștem împreună.

Să fiți sănătoși. Să fim bine și să facem bine.

(Scriu mult pentru mine însămi, cuvintele așezate așa, negru pe alb, într-o repetată încercare de conștientizare a realității, a lucrurilor așa cum sunt, au o putere incredibilă de-a produce încredere și optimism. Cred că e necesar și util să (ne) privim cu sinceritate, dar și cu indulgență, cu așteptări, dar și cu blândețe, mai ales. Și e o continuă muncă de acceptare a ceea ce suntem, da.)

8+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu