Orla.
Azi e ziua ei. A împlinit 5 ani.
Această fetiță foarte fetiță. Care se alintă, se prințesește, e înnebunită după accesorii feminine, farduri, ojă de unghii, roz și strălucitor, pantofiori cu toc, rochii și diademe. Și culoarea ei preferată este curcubeul.
Orla, ce vrei să fii când o să crești?
Păi, o să fiu pilot și comandat de vapoare și doctor de animale și desenator. Și prințesă. Cu castel, caleașcă și toate accesoriile. Despre prinț, nu suntem siguri, nu și-a exprimat vreo dorință clară, deocamdată știe doar că atunci când o să fie mare se va căsători cu tatăl ei, desigur. Și că va avea doi copii și ei vor avea două mame, pe ea și pe mine.
E prințesă, dar poveștile ei favorite sunt cele cu Findus și Pettson.
E prințesă, dar îi place să sară în bălți și să-și vâre picioarele în noroi.
E prințesă, dar iubește să scotocească după ouă în cuiburile găinilor.
Și câte și mai câte. Îi plac melcii, face party în grădină, îi pune într-un cerc și n-are voie niciunul, nici măcar în pas de melc, să părăsească fără aprobare petrecerea.
E o prințesă modernă, ce mai. Știe că ea o să muncească și o să-și cumpere toate bijuteriile foarte strălucitoare pe care și le dorește. Și că o să călătorească cu duba până în Australia și-n Tasmania, dar o să stea și în hoteluri zgârie nori, ca să fie cel mai și cel mai sus posibil. Și se va întoarce în Nepal și în Goa și, sigur, pe plajele ei din Oman pline de unicorni (niște melci/scoici cu formă de unicorn) și de crabi înfricoșați de acest monstru – fetiță.
Tare aș vrea să păstreze cât mai mult posibil ceea ce o definește acum.
Acest fel de a fi total prezent, intens, fără nici un fel de ieri sau mâine, ci doar acum. Aș vrea să-și păstreze asperitățile, să nu se tocească prea mult în valurile vieții, să rămână ea însăși, să se construiască pe ea însăși așa cum simte, plin, deplin, întreg. Să nu se lase modelată prea mult, transformat brutul acesta prețios al ei după gândurile, dorințele, standardele altora.
Draga mea dragă,
Noi două suntem așa, ca într-un dans.
Când dans – armonie, ca o plutire frumoasă pe un tărâm pe care-l cunoaștem amândouă, unde eu pot să te văd, să te admir și tu primești și oferi ceea ce ești, dragoste. Și tandrețea și apropierea și legătura dintre noi o simt ca pe-o împletitură blândă și mătăsoasă.
Când un dans – tumbe în care-mi atingi punctele cele mai sensibile și eu nu știu ce-i cu mine pe lumea asta și de ce sunt eu mamă de fetită atât de… asemănătoare mie, deh. Și încerc și încerc să înțeleg că tu nu ești eu și ce provoci tu e ceea ce eu port în mine și munca e a mea cu mine.
Dansul nostru este pentru mine învățare. Atât de mulți pași de repetat și greșeli de iertat și note noi de acordat. Și în dansul acesta sunt recunoscătoare să fiu.
Și ce-mi doresc și vreau e…
Să te pot vedea, să pot să fiu ce ai tu nevoie să fiu, mai mult decât ce aș crede eu că trebuie să fiu.
Să te pot privi tot cu admirație, cu uimire și curiozitate pentru fetița care ești și pentru femeia care o să fii.
Să am răbdare și bunătate pentru tine.
Să fiu aici pentru tine, orice ar fi. Să învățăm acum acest dans al împreună și să nu-l uităm orice ne-ar pune viața să trăim. Să pot eu să fiu, ca să putem noi să fim.
Și tu… doar fii tu. Râzi în soare și privește lumea așa cum o faci acum. Cu încredere și drag și cu fereastra sufletului larg deschisă către lume. Cu dragostea care să învingă.
Wild. Brave. True. Fetița mea frumoasă. La mulți ani.
Îi scriu și ei, ca și lui Marc, câte o scrisoare la fiecare zi de naștere.
- Scrisoarea de la 4 ani. Da, ai ajuns la patru ani.
- Scrisoarea de la 3 ani. La mulți ani, fetiță.
- Scrisoarea de la 2 ani. La mulți ani, fetiță.
- Scrisoarea de la 1 an. La mulți ani, copil vis.