Oamenii care nu mă plac

by loredana
15 comments

Să fie sănătoși și să le meargă bine. Dacă pot să accept că sunt oameni cărora nu le sunt pe plac, e una, și e firesc, doar știu că n-am cum să mulțumesc pe fiecare, doar știu că suntem diferiți și avem percepții diferite, dar nu pot și nu vreau să accept în preajma mea oameni ipocriți. Care nu mă plac, dar se prefac. Aceia să mă lase în pace.
E drept că, deși îmi spun că țelul meu în viață nu e să fiu plăcută de fiecare om cu care intru în contact, tot mă supără și-mi dă un sentiment inconfortabil gândul că mulți dintre cei din jur nu mă-nghit, dar această senzația neplăcută nu mi-e suficientă pentru a face față oamenilor care zâmbesc a seninătate și par onești și deschiși și încearcă să (mă) convingă de bunele lor intenții însă sunt înconjurați de o aură de falsitate, de netransparență și mi-e aproape imposibil să stau în fața lor și să nu mă întreb dacă ceea ce buzele lor rostesc e ceea ce și gândesc?! De oamenii aceia mi-e frică și știu că n-am cum să învăț să mă apăr. Știu că voi continua să fiu așa cum sunt, de cele mai multe ori o carte (prea) deschisă pentru cei care-mi sunt alături. Și mai știu că pot și eu să fiu nesuferită în multe feluri, dar nu-s nici falsă, nici ipocrită, nici nu port măști care să mă arate mai bună/frumoasă/deșteaptă decât sunt.
Așadar, nu trebuie să mă placă toată lumea. Dar vreau să am tăria și încrederea că sunt capabilă să aleg să am alături oameni care au scrise inteligibil paginile propriilor cărți care vorbesc despre caracterele lor, despre onestitatea și deschiderea față de alții. Mi-s prea limitate timpul și energia și entuziasmul pentru a-mi permite să creez strategii care să mă poarte prin labirinturi de nesiguranțe și ipocrizii, pentru a jongla printre măști de falsitate și aparențe neasumate.
Nu-s pornită azi, dimpotrivă, mi-e mult mai limpede orizontul decât în zilele din urmă. Și se datorează în mare măsură lor, oamenilor. Cei care sunt și aleg să fie și-mi dau, de cele mai multe ori, sentimentul că duc lupta cea bună. Dar și celor care nu sunt, poate mi-au fost și nu-mi mai sunt – și, măcar într-o anumită măsură, n-aș mai vrea pentru nimic în lume să fie!
Pentru fiecare față la unei monede, există și un revers. O fi așa și cu oamenii. Pentru fiecare rol ipocrit, există și un suflu de bunătate?

0

S-ar putea să-ți placă și

15 comments

Drugwash 10 mai 2015 - 17:47

În lumea anului 2015 trebuie să stai permanent cu sabia jumate scoasă din teacă. Nu noi, poporul, am vrut asta, dar fiind prea… neştiutori într-ale nemerniciei politico-economice am acceptat inacceptabilul şi-am ajuns preş la intrarea în Iad. Unii (majoritatea?) şi-au vîndut deja sufletul şi acum ne torturează pe noi, pînă va veni şi rîndul lor.
Aşa că scoate sabia şi taie, dar fii de partea Luminii, nu a întunericului. Îţi vei salva sufletul, ceea ce ceilalţi şi-au pierdut demult…
>:D<

0
Reply
Loredana 10 mai 2015 - 18:31

Dar cică lumea e făcută și din zi și din noapte, ahahaha! :)))
Cât despre suflet… dacă-i dat pierzării el, ce pot să-i fac eu? Numa’ mă învârt în lanț, crezând că-s liberă… :)))

0
Reply
Drugwash 10 mai 2015 - 18:42

Cu atît mai spectaculos şi măiastru străluceşte Lumina în miez de noapte. 😉
Sufletul nu e dat pierzării niciodată, atîta vreme cît îl poţi lua în palmă şi mîngîia. Pierzania e mult mai perversă şi adîncă decît ce consideri tu c-ar fi. O nu, n-ai ajuns la întunericul acela inexorabil! Eşti încă acolo unde îngerii fîlfîie din aripi împrejur. Rămîi, nu te pierde…!
:-*

0
Reply
Loredana 10 mai 2015 - 18:50

Și nici măcar n-am un Pegas… 😛

0
Reply
Drugwash 10 mai 2015 - 19:08

Oare…? Eu cred că ai şi nici măcar nu ştii. 😉

0
Loredana 10 mai 2015 - 19:14

N-am. Nu-i decât Madame, să știi. (altfel, nu te pot contrazice, dar dacă aripile sunt și eu nu-mi dau seama, ce folos?)

0
Drugwash 10 mai 2015 - 19:26

Madame sau Monsieur, tot e ceva, faţă de nada/rien/nichts/nanimo/niente/nimic. Iar aripile… e nevoie de un pic de delicateţe ca să le faci să apară. 😉

0
Max 10 mai 2015 - 19:23

Uneori, cu cât te deschizi mai tare și te arăți mai mult, oamenii te înțeleg mai puțin, chiar dacă te plac. Și când te înțeleg foarte puțin, cei care te plac habar n-au cum să se apropie de tine. De aici, probabil, percepția lor că ești egocentric și percepția ta că ei sunt ipocriți. Dar, dacă sentimentul tau că duci lupta cea bună se hrănește cu adeziunea unor oameni, atunci e posibil să numa’ crezi că ești liber.

0
Reply
Loredana 10 mai 2015 - 19:31

Max, îmi pare foarte pertinent punctul tău de vedere, să știi. Dar nu mă refer la cei care par ipocriți, ci la cei care sunt. Intenționat. Cei care-mi zâmbesc când sunt de față, și mă atacă, când mă întorc cu spatele. Așa cum ziceam în post, știu perfect că pot să fiu nesuferită de multe ori și nu încerc acum să arunc toată vina în ograda altora, e doar un punct de vedere, extrem de subiectiv, că nu poate fi altfel.
Cât despre libertate… ahh, acolo putem discuta mult și bine. Știu, teoretic și rațional, că libertatea individuală poate să vină numai detașat de cei din jur, din noi înșine, și așa ar fi și firesc, nu să așteptăm dinafară… pentru mine, un pic prea mult, într-un mod nesănătos, mi-e totul despre oameni. Și-n același timp, nu fac ceea ce fac ca oamenii să mă placă. Ci ca să ajung să mă plac eu pe mine însămi, să simt că nu merg degeaba prin viață, că am un rost… acolo e lupta mea, nu cu ceilalți, ci cu mine.

0
Reply
Max 10 mai 2015 - 19:59

Finalitatea oricărei lupte este înfrângerea adversarului. Nu poți să-ți faci un rost din a te anihila pe tine însuți, poate, doar, dacă ai un demon înăuntru, de crezi că tu ești ăla…
Fac ceea ce fac ca să ajung să mă plac pe mine însumi – să fie asta o profesiune de credință? De ce nu ca să mă descopăr și apoi să mă împlinesc, să cresc ce știu că e bun în mine, atât de mult încât să pot oferi și altora?

0
Reply
Loredana 10 mai 2015 - 20:17

Nah, pare că ai spus în cuvinte mai potrivite ceea ce încercam și eu să explic. :)) Să mă plac înseamnă, pentru mine, tocmai ceea ce spui, să ajung să văd că sunt într-adevăr, așa cum îmi doresc, parte din acea schimbare din lume pe care o reclamăm, când ne plângem că nu sunt lucrurile așa cum am vrea. Să cresc ce știu că e bun în mine… hmm, deocamdată nu (mai) sunt prea sigură care-i partea aceea…
În fiecare din noi sunt demoni, nu crezi? Mai mici, mai mari, care ne influențează comportamentele, reacțiile…

0
Reply
Max 10 mai 2015 - 20:36

dacă nu treci prea ușor pe lângă „să mă descopăr”, în viteză spre „a mă împlini”, riscul să-ți crească demoni scade iar partea bună ți se conturează tot mai précis. Atât de simplu e!

0
Loredana 10 mai 2015 - 20:44

În teorie! 🙂

0
Oana 10 mai 2015 - 19:50

Adevărat! Cine te place, te știe. Și invers. Restul, ducă-se de lângă tine!
Și da, ai un „Pegas înaripat”, până și eu (care-s tare grea de cap) mi-am dat seama, în sfârșit, de asta. Bucură-te întreg de el și nu mai face fițe! 🙂

0
Reply
Loredana 10 mai 2015 - 19:52

Da, să trăiți! Ahh, tare-aș mai vrea să vină ziua în care să mă văd așa cum mă vedeți voi, oamenii care chiar mă știți… 🙂

0
Reply

Lasă un comentariu