Perspective

by loredana
6 comments

Controlul sau eliminarea emoțiilor problematice nu sunt suficiente pentru a merge înainte în momente de cumpănă; trebuie să găsiți modalitățile prin care să transformați energia negativă într-una pozitivă. Făcând acest lucru, eliberați imense resurse interioare. Ori de câte ori stări apăsătoare și perspective sumbre vă provoacă strângeri de inimă sau vă domină creierul, încercați să vă îndreptați în direcția opusă. „Robert Cooper, Nu-ți sta în cale.
Cred că am citit, azi, fragmentul ăsta, de vreo douăzeci de ori. Și i-am disecat fiecare frază, cuvânt cu cuvânt, sperând ca înțelesul, scopul textului de-a schimba ceva rău în ceva bun, o să mă atingă și pe mine și o să mă simt eliberată de starea de sfârșit de lume în care mi-am târât azi pașii. Desigur, pentru că, problemele mele, mai mari ca ale oricui, sunt de-alea greu de dus , frate, și toată lumea trebuie să mă înțeleagă.
Și-apoi, viața mi-a dat o palmă. Una zdravănă, care a făcut să se clatine în mine toate câte se puteau clătina. Și mândria, și orgoliul, și indiferența, și tot negativismul și gândurile întunecate. Și-a pus stăpânire, în schimb, pe mine, un cumplit sentiment de neputință în fața nedreptății vieții, un sentiment de rușine față de propria-mi neputință și-o imensă dorință de-a schimba ceva.
Am fost să cunosc o fetiță. Cosmina. 8 ani, fără mamă sau tată – unul necunoscut, cealaltă părăsind-o la vârsta de trei luni – c-o bunică vârstnică, incapabilă să fie un sprijin real pentru copila aceea, locuind într-o casă – ahh, e așa de mult spus casă – fără utilități, cu-n bec tras de la niște vecini… de deal… o casă de pământ, cu tavanul tencuit cu pungi de plastic, o casă care e, de fapt, o cameră, cu-n pat, o sobă, o masă și un dulap. O fetiță brunetă, slăbuță, frumoasă, care m-a privit azi, de sub plapumă, unde se ascundea de starea febrilă, cu ochi mari, curioși și nedumeriți. Ce-o mai fi vrând și femeia asta, s-o fi gândind? Să mă ia de lângă bunica, poate? Și eu, cu un nod de-ăla înăbușitor în gât, cu lacrimile de-abia reținute în spatele pleoapelor, m-am simțit ca venind din altă lume. Și așa și eram. Îi strângeam cu putere mâna Puștiului – s-a întâmplat să trebuiască să fie cu mine în drumul ăsta – și eram atât de recunoscătoare pentru lumea mea, pentru lumea lui, și pentru sentimentul că, oricât ar fi de greu, faptul că lupt, că am capacitatea să lupt și să depășesc astfel obstacole, să fac față vieții, încât mă simțeam cumplit de vinovată față de fetița aceea – premiantă, în clasa a doua – care a avut neșansa să se nască într-o lume atât de absurdă. Și ea, după ce-am vorbit un pic, deja-mi zâmbea și-mi zicea de pisicuțele ei și de cât îi place matematica. Și, singură acolo, la o margine de pădure, la poalele dealului, în locul acela în care orice speranță moare, în care nu poate răzbate optimismul, nu părea nefericită, nemulțumită. Pentru că acela e firescul vieții ei. Să facă zilnic aproape o oră până la școală, pe un drum total neprietenos, să nu aibă apă, sau baie, sau televizor… ce să mai zic de jucării sau alte… obiecte ne-strict necesare dar absolut normale în viața unui copil? Și de prieteni, de apropiere, de afecțiune?
E nedrept. E absolut nefiresc și nedrept și simt nevoia să mă revolt. Dar împotriva cui? A vieții, că le dă unora mult și altora deloc? Ahh! Știu, sunt o sentimentalistă… dar nu pot să fiu altfel. Și sunt tristă în seara asta și mă bucur totuși. Mă bucur că pot să uit de ale mele, sau că pot să le văd mai clar, și că vibrează în mine dorința de-a face ceva pentru altcineva.
Am cunoscut fetița asta ca parte a proiectului Maramureș International Balloon Fiesta, festivalul baloanelor cu aer cald care mi s-a lipit de suflet și înseamnă ceva important pentru mine. O parte a proiectului o reprezintă un ajutor pentru un copil care are mare nevoie și, acum, copilul acela e fetița asta, Cosmina, pentru care chiar vreau să cred că putem face ceva, putem schimba ceva în bine.
Oare de ce avem nevoie de șocuri de-astea, ca să ne deschidem ochii, ca să vedem?

0

S-ar putea să-ți placă și

6 comments

ch3815h 31 octombrie 2012 - 03:52

impresionant ce zici tu! zau de nu.

0
Reply
frmshk 1 noiembrie 2012 - 17:52

dar să vezi cât era de impresionant să fii acolo!

0
Reply
Ioana K-man 31 octombrie 2012 - 06:50

intr-un fel sau altul, toti am fost fetita aceea.

0
Reply
frmshk 1 noiembrie 2012 - 17:54

nu, Ioana, nu! nici pe departe. cei mai mulți dintre noi suntem cu adevărat norocoși. fetița aceea mâncase, în ziua în care am vizitat-o, doar ceea ce primise de la școală, un corn și lapte… și era după amiază… și lumea aia în care trăiește… :(((

0
Reply
ella 1 noiembrie 2012 - 19:22

Offf..m-ai lasat fara cuvinte…. Din pacate. pot sa inteleg perfect socul tau. Am fost la multe cazuri sociale, am facut reportaje si unde am putut, am si ajutat. Atunci ma bucuram de sprijinul autoritatilor locale, si lucrul asta a insemnat mult.
Dar pe Cosmina cum o putem ajuta Lore? Ceva hainute….jucarii?

0
Reply
Generozitate « Ecoul tăcerilor 5 noiembrie 2012 - 20:41

[…] Cosmina vă povesteam într-un post mai jos. Fetița aceasta de opt ani care trăiește împreună cu […]

0
Reply

Lasă un comentariu