Rota Vicentina – Drumul pescarilor

by loredana
0 comment

E o poveste. O bucurie. O recunoștință în fața frumuseții naturii.

Rota Vicentina e un proiect de turism sustenabil în partea de sud vest a Portugaliei, o rețea extraordinar de bine pusă la punct de trasee pentru mers pe jos și/sau cu bicicleta, pe coasta oceanului sau prin sate și păduri. Are cam 700 de km de cărări pietonale și cam 1000 de km de trasee pentru ciclism montan și e împărțită în trei categorii: Historical Way, Fisherman’s Trail și Circular Routes.

Noi am parcurs doar o bucățică din Drumul Pescarilor – Fisherman’s Trail, o cărare care urcă și coboară pe coasta Portugaliei, mereu aproape de ocean, când pe stânci, pe dealuri, când pe plajele foarte întinse. Sunt cărările tradiționale ale pescarilor, de unde și numele. Fisherman’s Trail este cotat ca fiind printre primele 6 cele mai frumoase trasee de coastă din lume.

E împărțit în 13 trasee, pe site este explicat fiecare, foarte ușor sunt de urmărit și de înțeles. Noi am decis pentru traseul de 12 km dintre Salema și Luz, două sate mici în vecinătatea orașului Lagos, pentru că ne era destul de aproape de locul unde eram cazați și pentru că ne doream un traseu de hiking, cu nivel mediu de dificultate (acesta așa era, de nivel 3), nu chiar unul total ușor, doar de plimbare.

Până la urmă nu am parcurs întregul traseu, ne-am oprit cu câțiva km înainte, pe o plajă, era cald și frumos, am cedat oboselii Puștiului și plictiselii Orlei și am preferat să ne bucurăm de o înghețată și de joacă în nisip înainte să apună soarele. A fost una dintre cele mai frumoase zile din călătoria noastră, noi împreună, ore multe de mers pe jos, oboseală de-aia bună, uimire în fața frumuseții lumii.

Cu bocancii în picioare și cu unul dintre prunci în spinare – am purtat-o pe Orla în rucsacul de copil pe rând, fiecare dintre noi, a dus-o și Puștiul puțin, entuziasmat la început de traseu, am preluat-o eu apoi cea mai mare parte din zi și la final a purtat-o tatăl ei. A fost fain tare pentru ea, putea să vadă în toate părțile, stătea confortabil și ne avea pe unul din noi foarte aproape, se distra jucându-se cu părul și cu urechile noastre. Sigur, trebuia să o dăm jos destul de des, să se miște, să exploreze și ea, să ne jucăm, să mâncăm, am făcut multe pauze. Puștiul a fost încântat mare parte din drum, a fost o aventură să urmărim mereu marcajul format din două dungi, una verde și una albastră dar, după vreo 8 kilometri și câteva ore bune de mers, oboseala combinată cu plictiseală și-a spus cuvântul. De aceea ne-am oprit, deși noi am fi vrut să continuăm, am zis că mai bine stăm pe plajă ultima parte a zilei, decât să forțăm să facem tot traseul.

La fiecare pas, simțeam că suntem spectatorii unor minuni ale lumii. Peisajul, pe tot traseul, a fost… puțin spus fermecător. Culorile fantastice ale oceanului, cerul și norii parcă pictați, solul roșiatic, plajele enorme cu nisip foarte fin, ruinele întâlnite, satele mici și albe, toate au fost aproape inimaginabil de frumoase.

Urcam cărările cu Orla în spate, vreo 16 kg cu totul, ea și rucsacul, și simțeam că nu pot să trag în piept aer pe măsura bucuriei pe care o simțeam. Îmi urca în piept așa o stare de bine copleșitoare, efortul pe care-l depuneam doar amplifica binele acesta și simțeam că primesc o răsplată absolut fenomenală pentru fiecare pas făcut. Am simțit atâta uimire și recunoștință pentru tot ceea ce era în jurul nostru, atâta mulțumire pentru ziua pe care o trăiam, noi, niște mici pitici într-o lume nesfârșit de mare.

Mă înclin în fața frumuseții copleșitoare a naturii.

3+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu