Suntem norocoși, da

by loredana
0 comment

Ce-o fi norocul, nu știu, zău, să definesc. Că nu-l văd ca pe o întâmplare venită de nicăieri, când tu ești într-o stare de pasivitate totală, așteptând ca destinul să ți se desfășoare în fața ochilor ca o masă îmbelșugată, cu de toate, oferindu-ți-se necondiționat. Dar cred și că norocul există, că e ceva așa, ca o ființă fantasmagorică care te ia de mână și te ghidează atunci când ai destul de mult curaj să o pornești la drum, la un drum, oricare ar fi el.

Sigur că simt că suntem norocoși pentru multe lucruri pe care nu le influențăm direct, noi, ca oameni de rând, pe care nu le decidem direct, care ne sunt, cumva, un dat. Cred că o mare binecuvântare pe care n-o conștientizăm pe deplin este faptul că trăim în vremuri de pace, că România nu e o țară – câmp de război. Că putem călători în orice colț al lumii, cu bocanci în picioare și visuri în spinare, doar să ne dorim și să îndrăznim. Că putem citi ce dorim să citim și avem atât de mult acces la informație, că putem s-o folosim în atât de multe scopuri bune. Că avem o libertate de exprimare nelimitată, că putem căuta să aflăm cine suntem în sinea noastră, ce ne definește și care ne e rostul. Că ni s-a dat să trăim această zi, 02.02.2020 care-i specială, oricum ai lua lucrurile.

Dar mai cred și că drumurile pe care mergem prin viață sunt alegeri proprii și dacă se întâmplă să ne fie bine nu e musai doar un noroc chior și nemeritat. Sunt consecințe ale unor decizii pe care le luăm la un moment dat. Unele în mod conștient, altele fără să ne dăm seama, poate. Dar alegeri, toate.

De multe ori am simțit că merg pe singurul drum posibil, că nimic altceva nu există, că fac doar ceea ce trebuie să fac, ceea ce sunt obligată să fac, deși mi se părea că mă frâng în mii de bucăți. Și totuși, fiecare lucru făcut a fost o alegere, o decizie. Și să alegi să nu faci nimic, tot o decizie este.

Am ales de multe ori să am curaj. Onest o spun, cred că adesea frica m-a făcut să am curaj. Să decid să fac lucrurile altfel decât părea firesc să fie făcute. Să ies din rând. Uneori asta m-a dus la o prăpastie, alteori m-a înălțat. Și au fost câteva gropi întunecate în viața mea, nu de puține ori am simțit că n-am cum să mai ies din ele. Am avut noroc ca drumurile să nu se înfunde de fiecare dată sau lucrurile s-au întâmplat ca o consecință a deciziilor mele? Mă gândesc că este, mai întotdeauna, o combinație. Că n-am primit pentru că am stat și am așteptat să primesc, ci pentru că am îndrăznit să cer. Am îndrăznit să risc. Să fac un pas. Să lupt. Și uneori mi s-a luat, alteori mi s-a dat. Așa cred.

Sunt lucruri pentru care mă simt norocoasă, da.

Da, mă simt norocoasă pentru că petrec iarna la căldură. Poate nu la gura sobei, privind nostalgic un foc de lemne fermecător, dar într-o casă încălzită și confortabilă. Tot mai mult acest fapt îmi pare o mare binecuvântare și, în timp ce mă simt recunoscătoare pentru asta, mi se strânge inima pentru greul inimaginabil pe care-l trăiesc alții, atât de mulți alți oameni.

Da, mă simt norocoasă pentru el, omul meu, că putem să trăim împreună totul, și binele și mai puțin binele, că avem asta, legătura dintre noi, ceva-ul acesta fantastic care ne unește inimile ajutându-ne să creștem împreună. Nu-mi pot imagina rostul meu altfel decât așa, alături de el și împreună pentru binele nostru și al pruncilor noștri.

Da, mă simt norocoasă pentru drumul pe care merg, pentru sensul pe care pot să-l caut în viață, pentru munca pe care o fac înspre a construi ceva, chiar dacă calea îmi pare cel mai adesea învăluită în ceață și nu văd, nu înțeleg pașii care trebuie făcuți și mi-e teamă să greșesc și mă urnesc greu și mintea mea se împiedică și ea de piedici nevăzute. Dar merg, merg mai departe, iar și iar și sunt tare recunoscătoare că pot să fiu cine sunt și să fac ceea ce fac.

Da, mă simt norocoasă că pot să merg, să văd, să aud, că am toate membrele și sunt întreagă, fizic și psihic, că pot să-mi plâng de milă că părul nu mi-e destul de strălucitor sau că kilogramele în plus nu decid singure să plece de la mine. Nu zic că-mi place total cine și cum sunt și că n-aș schimba nimic, că, de fapt, simt că totul e o muncă continuă și caut să cresc și să îmbunătățesc.

Da, mă simt norocoasă că pot să visez și să-mi doresc, că pot să cred că (aproape) nimic nu e imposibil.

Voi, pentru ce vă simțiți norocoși?

1+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu