sentimente

Deși nu recunosc mereu, e ceea ce mă caracterizează, ceea ce sunt. Așa simt. De parcă mi-aș purta inima pe dinafară, nici măcar nu în palme unde mai poate să fie protejată de intemperii cu ajutorul degetelor transformate-n acoperământ, ci…

N-am scris de multe zile. A trecut timpul într-un iureș și n-am găsit răgaz să mă așez în fața foii albe a ecranului, pentru nici unul dintre articolele pe care le aveam creionate în minte după întoarcerea din călătorie. Dar,…

… mi se spune. Adică, ai mult, dai mult? Ai puțin, dai puțin? Și asta-i tot ce intră în ecuație? Nu-mi pare că e așa. Cred că totul e adaptabil. Cred sincer că toți avem mult de dat. Că avem un…

De fiecare dată când simt că nu mai am nici un punct de sprijin, mă închid într-o cochilie rece și tristă și stau cuibărită acolo, cu multă deznădejde în suflet, dar, în același timp, și cu o veșnică pâlpâire de…

Sau doar se depozitează undeva, în colțuri mai mult sau mai puțin ferite din suflet, inimă, minte, sau unde le-o fi locul? Mă întreb. Oameni pe care i-am iubit, cu care am avut diferite relații, de iubire, prietenie, unde-au fost…

Zi de zi. Ca un puzzle care nu se termină. La final – la final de viață, probabil, că e singurul final cert, o să fie complet. Și până atunci, singurul lucru care rămâne de făcut e (re)construcția. Iar și…

… de-o incapacitate frustrantă de-a spune NU. Ne lăsăm atât de mult conduși de interese, de conveniențe, de lucruri care, de fapt, nici nu ne sunt cu adevărat de folos și n-avem curaj să fim noi înșine. De ce ne…

Și muntele mi-a dat. Chiar dacă seara târziu de-abia îmi târam picioarele pe treptele către casă, îmi simțeam pulsând tot sângele în vene, obrajii-mi ardeau de soare și vânt peste măsură, aveam o mare satisfacție. Fusese exact ceea ce-mi dorisem.…

Aș vrea să fie lucrurile mai simple. Între oameni, desigur. Să-i poți spune cuiva – iartă-mă, am greșit! – și să nu rămână în urmă resturi de amărăciune sau resentimente. Să dezvoltăm atașamente sănătoase, care să ne-ajute să creștem, să…

… mi s-a agățat în pedalele bicicletei închiriată la Zagreb și-apoi mi s-o fi strecurat în vreun buzunar și-n drumul către casă mi-a luat-o binișor înainte și s-a așternut nestânjenită peste grădini și livezi (și peste sufletele oamenilor?!). M-a uimit…