Dacă vă gândiți la cuvântul libertate, ce anume vă vine în minte? Ce înseamnă libertatea pentru voi?
Mă uit la fotografia aceasta.
Am făcut-o chiar la începutul drumului nostru în Himalaya, în nordul Indiei, imediat după ce trecusem de un punct de control unde era și un panou pe care scria – acum e bine să-i sunați pe cei dragi sau să trimiteți mesaje pentru că de aici încolo nu mai este semnal la telefon. Vreo trei zile am parcurs o zonă fără semnal, a fost chiar bine, am folosit telefonul doar pentru poze și în rest ne-am concentrat atenția la drum.
Dar, ce voiam să zic. Înapoi la fotografie. E una dintre cele pe care le iubesc. De fapt, iubesc starea pe care am avut-o atunci. Entuziasmul de a fi într-un loc în care nici nu mi-am imaginat vreodată că aș ajunge, cu o dubă în Himalaya, apropierea de munți care-mi dă mereu o stare de bine, o bucurie simplă și clară, palpabilă, atât de frumos și de liber moment, că am făcut și piruete în mijlocul drumului.
La momentul acela m-a dus gândul despre ideea de libertate. La ceea ce am simțit atunci și cum am ajuns să fiu acolo, ce decizii am luat și ce drum am parcurs, ca să pot simți ce am simțit.
Libertatea de a alege.
Într-o noapte, în dubă, ca-n multe alte nopți când mintea mea se încăpățânează să stea de veghe, m-am gândit la conceptul de libertate și la ce înseamnă ea. A fost ca un fel de revelație să-mi dau seama că, pentru mine, libertatea înseamnă să pot alege.
Acolo e viața mea acum și, în ciuda tuturor luptelor mele cu mine însămi, simt și știu că e cel mai important lucru pe care-l dețin. Că pot alege pe ce drum să ducă viața mea și cum să lucrez la mine însămi, în proprii termeni și condiții. Da, sunt încă, într-o mare măsură, sclavă a propriei minți, a vocilor critice din capul meu, dar sunt (acum) conștientă și lucrez la asta asumat.
Sigur, libertatea de a alege e parte din viața mea de zi cu zi (parcă) dintotdeauna. Fără îndoială, de vreo 22 de ani aleg fiecare pas pe care-l fac, legat de tot ce e și nu e viața mea, dar numai de o vreme simt că asta e o binecuvântare, nu o povară.
Cred că cea mai importantă libertate pe care o putem avea este cea despre care vorbește Dr. Edith Eger în cea de-a doua ei carte, Darul (dacă vreți să o citiți, recomand să începeți cu Alegerea, prima ei carte și povestea vieții ei)… libertatea de a alege cum facem față unei situații dificile prin care trecem, ca o victimă sau ca un supraviețuitor. Libertatea de a alege ce facem cu ceea ce a făcut viața cu noi.
Libertatea aceasta este un dar fantastic care ni se face. Dar și o responsabilitate, uneori chiar o povară, pe măsură.
Cred că e o mare realizare să poți să fii conștient de ceea ce este sau poate fi, de alegerile făcute, de decizii, de toți pașii mici care te duc dintr-un loc al vieții tale în altul, mai aproape de tine însăți, mai aproape de un sine mai echilibrat, mai împăcat, mai relaxat… mai fericit. Mă feresc să folosesc cuvântul fericire pentru că nu prea cred în el. Cred că viața e formată din momente și experiențe, din trăiri, din situații pe care le simțim copleșitor de minunate, dar nu cred în conceptul de fericire ca destinație, ai alergat, ai ajuns, gata, de acum ești fericit.
Cum spune Peter despre mine și cred și eu la fel e că…
… sunt, clar, un supraviețuitor,
… că în toate situațiile grele se activează în mine spiritul de conservare și capacitatea de a acționa și știu că pot să fac față și pot să găsesc soluții. Dar, cumva în sinea mea, îmi place să mă complac și să mă înfășor într-un șal de victimă, pentru că încă am o mare nevoie ca altcineva să fie responsabil, să fie adultul, să fie cel care decide (și implicit, e de vină). Drăguț, dar nu prea.
Am o tendință de gândire dihotomică, îmi vine adesea să spun lucruri gen – eu nu mă bucur niciodată cu adevărat, eu întotdeauna văd (mai mult) partea negativă a lucrurilor, nu sunt în stare, etc – deci folosesc pe niciodată și întotdeauna exagerând, anulând din realitate nuanțele. Și învăț, nu ușor, dar făcând terapie, că nuanțele există, că momentele de bucurie simplă există, că partea frumoasă există și ea… În mod conștient, mă opresc în ultima vreme asupra lucrurilor și cercetez ce simt. Când simt bucurie. Cum se simte bucuria. Când simt că sunt copleșită de partea negativă a lucrurilor. De astea. Aleg. Încerc să aleg conștient.
Această libertate de a alege, cine sunt și ce vreau să fac, dar, mai ales, de a alege CUM ANUME să gândesc, e o muncă. Și încă sunt la începutul drumului, știu. Mă simt norocoasă că pot să fiu conștientă, că pot alege să fac acest drum și… că uneori chiar îmi iese să simt și să înțeleg trăiri și momente. Cum e cel din Himalaya sau cum au fost, în tot timpul de aproape două luni petrecute la ocean, diminețile în care am reușit să-mi las trupul, dar și mintea, să plutească în larg, cu tot mai puține frici sau gânduri disturbatoare.
Libertate. În mine însămi. E ceea ce îmi doresc, sper și am nevoie. Ceea ce vă doresc și vouă.
