11 ani de blog s-au făcut pe 1 ianuarie 2022.
Mai bine de un sfert din viața mea.
N-am scris de mult aici deși înșir pagini după pagini în jurnalele offline, că în nimic, de-a lungul întregii mele vieți, n-am găsit mai mult alinare și calmare a furtunilor interioare, ca în scris.
Și totuși, mereu am blogul în minte și în suflet și nu știu prea bine cum să dau glas dorinței de-a scrie mai des. Să scriu pentru mine, dar și pentru alții. Și să aibă sens, să nu fie doar cuvinte goale înșirate.
Poate reușesc să fie aceasta o alegere pentru anul ce-a început. Că tot n-am nici bilanț nici listă cu rezoluții.
Hai, Loredana, propune-ți cu adevărat să scrii mai des pe acest blog. Să pui în cuvinte, cu îndrăzneală, ceea ce sufletul trăiește, să împărtășești și să dai bucățele din tine. Știi bine că dacă-ți setezi în minte lucrurile și rămâi focusată pe ele, le realizezi. Măcar pe alea despre care simți că merită.
Pentru că, știi tu…
Viața e azi.
Da, simt că viața e azi, tot mai mult, că viața e azi, acum, fix această clipă.
Nu ziua de mâine când o să am energie mai multă, nu în weekend când pot să las deoparte sarcini de lucru pe care le fac cu mai puțin entuziasm, nu în vacanța despre care-mi spun că o să fie o simplă și frumoasă relaxare, deși știu perfect că nu are cum să fie așa. Ci acum, acum când scriu, acum când caut determinare să realizez câteva lucruri în timp ce vocea aceea neobosită din mintea mea îmi zice, lasă, bea și tu o cafea, le-oi face pe toate, când o fi.
Acum, când e așa, cu de toate, dar e și liniște și bine, că deh, mi-s copii plecați de acasă câteva ore și pisica rătăcește și ea și omul își vede de ale lui, care-s ale noastre, de fapt, și am timp să las gândurile să danseze.
Viața e acum. Fiecare clipă, ceea ce facem, ce trăim, ce ne doare, ce ne împacă, tot. Un pachet umplut la refuz, cel mai adesea diferit de ceea ce ne-așteptăm să fie, cu dureri și disperări cărora le facem față greu, cu posibilități atât de variate de-a visa, cu dat de pământ și spart în bucățele, că deh, suntem mai fragili decât porțelanul, dar și cu zbor înalt, dincolo de toate orizonturile pe care ni le putem imagina, uneori.
Și poate că e tocmai ceea ce sper să găsesc, să învăț, să pricep de-a binelea în călătoria noastră lungă în care pornim curând.
Că viața e fiecare clipă și trebuie POT să mă bucur că sunt, azi și acum și mâine și cât o fi!
(da, noi trebuia să fim deja pe drum de-o vreme, dar planurile și realitatea nu-s chiar suprapuse, deci ne adaptăm și acceptăm și întârzierile și… ne pregătim)
La mulți ani și cheers cu o cupă imaginară cu șampanie! La mulți ani cu bine și senin în suflet. Cu energie și curiozitate pentru tot ce urmează.
