Cu un ghem de emoție în stomac și un tremurat care îmi trece din suflet în degetele nesigure pe tastatură, vă prezint: THE JOY OF LIFE O poveste – bucurie – mulțumire – recunoștință – drag – zbor – viață.…
Zbor
-
-
Gata! Țin în brațe rezultat al muncii de aproape două luni, zile pline de emoții, nopți lungi cu gânduri și întrebări multe, entuziasm și oboseală pe măsură, bucurie și zbor și de toate, zău așa! Dau drumul în lume în…
-
S-a întâmplat de curând. Gândul cel bun venit de-acolo de unde sperăm să primim alinare, împăcare, înțelegere, mai ales atunci când nu ne e chiar bine. De SUS. A venit, m-a îmbrățișat, l-am lăsat să mă cuprindă cu totul și…
-
Musai să scriu că prea-mi freamătă sufletul și tare vreau să(-mi) rămână mărturie a acestor zile. Emoția aceea a unui nou drum, a începutului, e întotdeauna ceva absolut fermecător cu care nu te mai întâlnești mai târziu. E ceva unic,…
-
Maramu’ Lakeside, Țara Lăpușului, Maramureș Țara Lăpușului e fermecătoare. Cu portul tradițional specific, cu obiceiuri și tradiții specifice, cu peisaje frumoase tare, cu oameni (mai) senini și (mai) în acord cu legile naturii, Țara Lăpușului e parte din județul Maramureș,…
-
Casa tradițională Valea Vinului și Dom-ul Valea Vinului, Vișeu de Sus, Maramureș. Casele tradiționale din Maramureș, recondiționate, sunt deja de-o vreme bună o potrivită opțiune de cazare pentru o vacanță în această zonă și se găsesc în multe dintre satele…
-
… și mergem mai departe! Azi, 5 iulie 2020, trebuia să pedalăm împreună la SkirtBike Baia Mare, ediția cu numărul 9. Pandemia de Covid19 ne-a forțat să amânăm #ziuabiciclistelor în Baia Mare și gândul nostru este acum pentru început de…
-
E o poveste. O bucurie. O recunoștință în fața frumuseții naturii. Rota Vicentina e un proiect de turism sustenabil în partea de sud vest a Portugaliei, o rețea extraordinar de bine pusă la punct de trasee pentru mers pe jos…
-
Ianuarie nu e luna cea mai potrivită pentru un concediu pe plajă… decât dacă te duci în destinații exotice, în alte colțuri de lume. Deocamdată opțiunea aceasta nu mi-e chiar una la îndemână, nici logistic, nici financiar, așa că… drumurile…
-
Vreau să vă povestesc despre ce a însemnat proiectul Kids for Kids în luna decembrie 2019, cum s-a realizat această #bucurieîmpreună, un scurt bilanț al proiectului. Inițial am vrut să încălțăm câțiva copii. De aici, din zonă, din satele din…