“Pluteşte drept înainte şi, dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala.” – Regina Izabela către Cristofor Columb. Mi-aduc aminte că am iubit mult acest citat în adolescență.…
loredana
-
-
Nu vorbele rănesc cel mai tare. Câteodată doare mai mult tăcerea. Tăcerea care țiuie în urechi și în suflet. Tăcerea care naște balauri cu capete fioroase care cresc la loc imediat ce-au fost retezate. Tăcerea care însingurează și învăluie în…
-
Iarnă adevărată la Baia Mare. Zapadă multă, de mult timp. Un decembrie cu ninsori abundente, un ianuarie cu multe grade sub zero, până dincolo de minus douăzeci. O vreme, desigur, absolut deloc prietenoasă cu bicicletele. Și un dor de pedalat,…
-
Că-mi doresc să scriu o carte, e un vis pe care nici n-am avut curaj să îl transform din gând în cuvânt, l-am purtat în suflet de când mă știu, din copilărie când iubeam poveștile nemuritoare, din adolescență când umpleam…
-
Mai degrabă facem curățenie printre lucruri, decât să facem prin suflet. Mă învârt prin casă căutând ceva ce-ar avea sens să fie pus în ordine, ca să se mai așeze și gândurile din capul meu. Spăl vase, deși nu-i activitatea…
-
Trei zile prin țară. Doar Puștiul și cu mine, așa cum și-a dorit și a cerut în mod insistent. Să nu vizităm pe nimeni, să nu împart timpul cu nimic altceva decât cu el. Și-am făcut asta. El cu mine…
-
M-am gândit mult la acest aspect. Ce anume iubim în oameni? Ceea ce vedem noi la ei sau ceea ce ei sunt cu adevărat? Mi se pare că ni se întâmplă adesea să avem percepții destul de deformate despre oamenii…
-
#36. De două ori 18. O poveste de iarnă. De ianuarie cu multă zăpadă, așa cum n-a mai fost de-o vreme bună. Cu o fată care împlinește azi 36 de ani pe care nu-i poate înțelege. Îi vede în oglindă, îi…
-
De câțiva ani, fiecare mijloc de ianuarie înseamnă pentru mine un alt loc, o altă experiență, alte amintiri adunate în valiza vieții. E o încăpățânare de a mea de-a fi departe de casă de ziua mea. Poate fi și-o fugă…
-
Dacă acesta ar fi ultimul tău an de viață, ce ai face, cum ai trăi? Desigur, nu ne punem astfel de întrebări incomode care ne obligă la răspunsuri filtrate printr-o privire adâncă în sine. Răspunsuri pe care să nu le…
