Las cuvintele să curgă-n taste direct din suflet, așa simt că sunt mai mult eu, când scriu despre emoții. Despre emoții puternice, azi despre acelea care-mi cresc aripi în suflet și îmi dau senzația că pot să zbor. Recunosc, mi-e…
loredana
-
-
Niște acorduri fine și elegante la pian sau, poate, ritmul energic și vibrant al trompetei lui Ibrahim Maalouf. Muzică care îmbracă sufletul în emoție și vibrații înalte, muzică care mângâie, alină și stârnește calm drag și împlinitor. Muzica frumosului lumii,…
-
Ei da, e metaforă și nici nu prea cred în îngeri păzitori, dar zău că se întâmplă uneori lucrurile într-un așa fel încât chiar par niște semne trimise de undeva, nici nu contează de unde, important e că par semne…
-
Frica e una dintre cele mai păcătoase emoții pe care le simțim. O învățăm de mici, acasă, la școală, pe stradă, în anturajul de copii, în cel de muncă, peste tot. Frică de defectele noastre, frică de capacitățile noastre, frică…
-
Ieri a fost ziua mea de călătorie doar cu mine însămi, de înfrânt temeri și pus rezistența fizică și psihică la încercare. Două trenuri m-au dus din orașul Aalborg înspre Skagen, localitatea daneză unde-mi ziceam, deja de vreo cinci ani,…
-
Legoland. Billund. Danemarca. Nu contează ce vârstă ai, ca adult sau copil, măcar o dată în viață, să-ți petreci niște zile într-un parc de distracții, e un must. Puștiul meu are 8 ani și jumătate. E destul de mare cât…
-
Ce zi azi! Trezit la patru dimineață, după mult prea puține ore de somn. Durere de cap, de gât, strănutat fără număr, stare de-aia de ascuns sub plapumă. Un taximetrist amabil, o farmacistă înțelegătoare, un aeroport sufocat de oameni. N-am…
-
Mi se spune că trebuie să fiu mai mult fapte și mai puțin întrebări, că răspunsurile vin doar făcând, că ceea ce vorbește despre mine e parcursul pe care merg, lucrurile pe care le fac, nu nesiguranțele pe care le…
-
Sunt mamă de băiat și nu sunt un părinte cloșcă. Înainte să-l am pe Marc credeam că pot să fiu exclusiv mamă de fată. Am crescut cu acest sentiment, mi s-a intipărit în felul de-a fi, nici nu aș fi…
-
Sunt lupte pe care le învingi doar iubind. Mi-a spus cineva de curând și mi-au rămas cuvintele acestea vii în minte, scormonind pe acolo pentru explicații, raționamente, justificări. Ducem nenumărate lupte, cu noi și cu ceilalți, doar pentru că ne dorim…
