Despre Cosmina vă povesteam într-un post mai jos. Fetița aceasta de opt ani care trăiește împreună cu bunica ei în niște condiții inumane, va beneficia, după cum vă ziceam, de un ajutor din partea organizatorilor Maramureș International Balloon Fiesta. Acest ajutor constă într-o alocație lunară, în valoare de 300 lei, timp de un an, bani cu care vom încerca să-i ușurăm un pic existența, cumpărându-i lucruri de care are nevoie. Primii bani au sosit deja și fetița va primi lucrurile cumpărate din acești bani, miercuri, 7 noiembrie.
În plus, după ce le-am împărtășit povestea asta, cinci mămici prietene cu mine au vrut și ele să o ajute pe fetița asta și azi i-am strâns multe lucrușoare. Hăinuțe, încălțăminte, rechizite, jucării, dulciuri, multe, mult mai multe decât mă așteptam. Femeile astea, cărora le mulțumesc din suflet, mi-au arătat că oamenii pot să fie generoși, că dincolo de problemele și preocupările personale, rămâne loc și timp și pentru alții, cei care au nevoie de ajutor.
Lucrușoarele astea… și păpușa vorbitoare, despre care Cosmina, când am vizitat-o ultima oară, mi-a șoptit că și-ar dori-o și una dintre mămici m-a ajutat să-i îndeplinesc dorința asta… vor ajunge la fetiță și bunica ei, miercuri, împreună cu alimentele și restul de lucruri pe care le vor primi din partea organizatorilor Fiestei.
Nu știu să vă spun în cuvinte potrivite ce sentimente mă încearcă în seara asta. Dar e de bine, clar! 🙂


3 comments
Foarte frumos!
Un gest superb..Niste oameni foarte faini 🙂
Inca o data, felicitari pentru initiativa Frmshk!!!
Comments are closed.