Un băiat de 16 ani. Fiul meu.
Dorință, sămânță, pui de om și acum s-a făcut (aproape) adult din copilul lipit de mine, blond, blând și bun.
La mulți ani, Puștiule!
Nu mai țin minte cum era să îl am mic în brațe. Îmi amintesc ochii lui mirați și mari, frumoși. Nu mai țin minte cum era când încă mă uitam la el de sus în jos. De mult nu o mai pot face, mă înalț pe două trepte ca să-l pot privi direct în ochi. Și totuși, atât de mare, e încă mic, încă necopt, încă în formare și oricum ar fi, e fiul meu.
Ce pot să îți dăruiesc, Marc, e onestitate!
Am greșit, îmi pare rău, părinții nu știu toate, o dau în bară, puteam mai bine, iartă-mă, mai încercăm. De astea. Iar și iar.
Acum, la 16 ani, văd și înțeleg mai bine că drumurile noastre sunt cărări alăturate și, când și când, ne intersectăm. Adesea în conflicte din te miri ce, uneori în conectare frumoasă, valoroasă, chiar și când durează de abia câteva clipe.
Vreau să îți fie bine, desigur. Poezia implicită. Dar binele nu ți-l fac eu, nu îl croiesc eu, după așteptările mele. După ce aș dori eu. Nu caut împlinire prin tine, nu cer să fii tabloul din mintea mea, nu-mi creez imagini și așteptări.
Vreau să îți fie bine. Ție cu tine, dincolo de toate. Și acela e drumul greu, deja știi asta, deja cunoști lupta și neputința. Nu le pot lua de la tine. Nu pot lua greul, să ai doar ușorul. Ai drumul tău și căderile tale. Pot încerca, de fiecare dată, să fiu aproape, să fac mai bine, să înțeleg, să…
Nu te pot ține de mână, să nu te pierzi.
Nu mai pot. Ai cărările tale de bătut și descoperit, de construit. Ai rătăcirile tale de înțeles și trăit. Care, știu, sunt necesare. Îmbrățișările pe care încă le dorești nu te pot apăra de viață. Și probabil, nici nu trebuie. Viața nu e glob de sticlă. Nici nu vreau să îți fie.
Aș dori să trăiești. Cu de toate. Să vibrezi. Să simți emoție și drag și frumos și greu și de toate. Să urci și să cobori, dar să ai o armă importantă. Încrederea. Încrederea că viața merită trăită, înțeleasă, explorată, cu tot ce vine ea. Și entuziasm și un strop de nebunie frumoasă, cât să ieși din zona de confort și să descoperi, cât să ai curaj să încerci, să cazi, să zbori, cât să îți fie viața plină, plină cu bucurie, tare aș vrea.
Te iubesc, Puștiule, și îți mulțumesc. Că ești, că suntem.
Toate scrisorile, câte una pentru fiecare aniversare a ta, de când te-ai născut, sunt aici:
15 ani. Ce vârstă, Marc! – Puștiul meu de 14 ani – A 13-a oară la mulți ani –12 ani la 12 jumate – 11 ani – 10 ani. La mulți ani, Marc – Nouă ani de viață nouă. – Scrisoare de opt ani. – Șapte ani de mămicie. – Șase ani. Îți mulțumesc, Puștiul meu drag. – Cinci ani. Scrisoare pentru fiul meu. – Patru ani. – 3 ani. La mulți ani, pui de om. – 1 an și 2 ani în jurnalul offline