Muncitor la fabrica de visuri

Știți că în urmă cu ceva mai mult de două luni făceam o schimbare radicală în ceea ce privește domeniul meu de activitate, în ale job-ului. Nu știu dacă țineți minte că făcusem o întoarcere de habar nu am câte grade și ajunsesem să lucrez într-o agenție de turism. Așa, cu o facultate de Informatică Tehnică în spate, cu încă una de Științe Economice terminată, cu ceva ani de experiență în domeniul antreprenoriatului, cu un teanc de diplome ale cursurilor absolvite, cu aproape doi ani în domeniul financiar – bancar – ifn, cu un pic de experiență în organizare de evenimente, am aterizat, nu tocmai lin, nu tocmai premeditat, într-un domeniu aproape total nou pentru mine. Turism.
Au trecut de-atunci două luni și jumătate pline, de acomodare, de descoperire, de multe griji și temeri, de întrebări dar și mult entuziasm. Concluzia, în acest moment, e, oricum, c-am făcut o alegere potrivită, că îmi place ceea ce fac, că munca în turism mi se potrivește, nu știu dacă e chiar ca o mănușă ideală, dar, cu siguranță, e provocator într-un fel care-mi place.
Dacă ar fi să mă întrebați ce-mi place cel mai mult… v-aș spune că-mi place sentimentul că lumea întreagă și-a deschis – sub o formă sau alta – porțile înaintea mea. Că, prin toți oamenii aceia care vin la noi să-i trimitem într-un colț sau altul al lumii, prin oamenii pe care-i ajutăm să-și împlinească niște visuri, lumea mi se dezvăluie într-un mod diferit, aparte. E ca și cum, harta lumii s-ar dezbrăca, încet, încet, de secrete în fața mea, lăsându-se modelată, ca și lutul în mâna unui artist. Și nimic nu mai pare departe sau total inaccesibil.
Îmi place mult faptul că ideile pot să-mi zburde, că pot să prindă aripi, să se concretizeze în planuri, să devină proiecte. Asta-mi place cel mai mult. Că pot să-mi imaginez și să încerc să-mi dau seama ce și-ar dori alți oameni, ce-ar fi atractiv, ce-ar ieși din tipare și-ar aduce satisfacție, bucurie, împlinire. Așadar, sunt muncitor la fabrica de visuri. Nu că-i drăguț?
La începutul lunii iunie drumurile mele – împreună cu ale grupului pe care-l voi însoți – vor duce departe, unde nu mă gândeam că voi ajunge curând. Tările Baltice și Scandinavia, nopți albe într-o altfel de lume, atât de altfel. Riga, Helsinki, Copenhaga, Stockholm. Și lista e încă lungă. E un circuit la care am lucrat mult în ultima vreme și mi se pare fascinant. Să ajungi în niște locuri în care, exact în acea perioadă a anului, soarele nu apune, întunericul aproape că nu se lasă deloc peste acel colț de lume, într-o lume a poveștilor cu Moș Crăciun, a fiordurilor și a bunăstării. Cum, cum să nu simți că ești mic, absurd de mic într-o lume imensă, că sunt atâtea de văzut și de cunoscut? Ăsta e sentimentul pe care-l am. Cu cât cunosc mai mult, cu atât simt că sunt mai multe de cunoscut.
Dar, e bine. Pentru că fabrica de visuri are un mecanism angrenat de o piesă care, chiar dacă se deteriorează, se reface, nu se pierde. Speranța. Și astfel, bucuria, entuziasmul, dorința, elanul, determinarea, vin și ele la rând.