Câmpurile așteptărilor mele sunt infinite. Și sterpe.
Clădesc, ca și Manole, construcții sortite efemerității.
Umplu pustiuri cu iluzii și amăgiri numindu-le visuri.
Mă mint că plătesc fizic, epuizându-mă, datorii ale sufletului.
Rătăcesc pe căile întortocheate ale imposibilelor întoarceri.
Acopăr cu tăcere rănile sângerânde ale dorurilor neresemnate.
Ferec porțile trăirii cu lacătele temerilor și ale nesiguranțelor.
Fug de ceea ce-mi poate face rău și pierd și ceea ce mi-ar face bine.
Știu că viața vindecă și astâmpără și transformă. Dar nu iartă.
Și-o întrebare mi se zbate-n minte și nu-i găsesc răspuns.
Pentru ce?
0
15 comments
Pentru-a ucide şi-a zădărnici
Minciuna lui ‘a exista fără a fi’…
și poate că e doar un adevăr.
Minciuna e un adevăr defect, deci ai putea avea dreptate chiar şi cînd n-ai avea. 🙂
nu să am dreptate îmi doresc. 🙁
Nu mai eşti copil TU eşti Moş Crăciun! Orice dorinţe ai avea, TU va trebui să ţi le îndeplineşti! Nu am să te învăţ eu prin ce mijloace, cred că ştii şi singură. Ai curaj să apeşi butonul „Turbo”…? 😎
Si mai ales „de ce”?
Si-n haos exista o ordine…doar ca n-o percepem noi (cel putin asa se spune)…
Imbratisari calduroase iti trimit, sa mai spulbere norii!
tocmai în sensul „de ce” e întrebarea mea. și știu că nu are răspuns. nu unul logic, explicabil, ușor de înțeles și acceptat.
mulțumesc. le primesc cu sufletul deschis.
Si dadaistii sunt oameni. Nu-i asa?
Si isi exprima trairile mult mai alambicat.
Deci, ce-i? Ca n-am prea inteles….
Nu zic ca i-as intelege pe dadaisti…..
poate că nici nu trebuie să fie vreun înțeles.
[…] a scris nişte lucruri Haotice. Atât de frumos încât eu nu am putut adăuga niciun comentariu. Voi face aici o remarcă. Am […]
Sensibil scris.
🙂
Pentru secunda de frumos care vine când ești cu garda jos și-ți picură încă puțină forță pentru rătăcirile care umplu timpul până la următoarea secundă. Tot de frumos. Așa răspund eu acum, după ce Depeche Mode mi-a alinat sufletul și m-a întors din haos. Nu va dura mult, dar mă bucur cât pot.
Da, ai dreptate, știu că ai dreptate, mintea mea aprobă și ceva, altceva, din mine, se împotrivește. Că nu-i de-ajuns. Că uneori nu schimbă nimic. Că… dar, da, ai dreptate.
La teorie sunt (aproape) imbatabilă, doar practica ce dă cu mine de pereți, așa că înțeleg perfect de ce nu-i de ajuns… Cum spuneam, nici la mine nu se întind secundele astea (de frumos) prea mult.
Comments are closed.