Că tot e iz de vacanţă pe aici… sunt două (de fapt, sunt mai multe dar despre două o să vorbesc acum) lucruri pe care mi-aş fi dorit mult să le pot face… unul, cred că i-a trecut vremea şi îmi lipseşte de-acum inconştienţa necesară pentru a face aşa ceva şi al doilea, acolo problema e alta, lipsa de posibilitate financiară…
Mi-am dorit întotdeauna o vacanţă de-aia hoinară. Cu bagajul în spate, fără ţintă clară, fără rezervări, fără planuri dinainte, cu bani puţini şi dorinţe multe, să colind o parte de lume, hai, măcar o parte de Europă. Nici măcar n-ar fi contat aşa de mult destinaţia, fiecare loc vizitat ar fi fost o încântare. Aşa, cu un grup de prieteni, să ne pornim la drum, să călătorim cu ce apucăm, încotro apucăm, să mâncăm ce putem, să dormim puţin şi să vizităm. Sunt aşa de multe locuri pe care le doresc vizitate, sunt atâtea de văzut, de simţit, de descoperit. Olanda şi Portugalia sunt două ţări care au, pentru mine, ceva aparte, apoi e Franţa şi Polonia, şi ţările nordice şi Elveţia, şi Irlanda şi încă multe altele… Cred că aşa ceva nu aş mai putea face. Maturitatea îşi impune punctul de vedere şi nu mai pot să gândesc altfel decât raţional. Şi raţiunea spune clar că sunt atât de multe cele de care trebuie ţinut cont.
A doua, cred că cei mai mulţi dintre noi visăm la aşa ceva… să alergăm pe drumurile lumii într-o rulotă. Una frumoasă, dotată cu tot ce e nevoie, şi cu spaţiu special pentru biciclete pentru că, ca un supliment, ceea ce mi-ar plăcea tare mult să fac cândva, e cicloturism pe pistele europene de biciclete. Să nu existe restricţii de timp, de bani, să poţi merge cât şi cum simţi, să iei cina într-o ţară şi să te trezeşti dimineaţa în alta, să impui în toate propriul ritm, să poţi să te bucuri de minunile naturii şi de cele ale istoriei, în acelaşi timp. Ei, o rulotă – casă, ce altceva ţi-ar mai trebui?
Mai sunt aşa de multe lucruri care mi-ar plăcea şi atunci când e vorba de călătorii mintea mea născoceşte scenarii de tot felul. Pe cât e lumea de largă, cam aşa… Vouă, ce vise de plecat prin lume vă trec prin minte? Ce v-ar plăcea să faceţi, pe unde să ajungeţi? Uitaţi de restricţii şi daţi-i liber sufletului să viseze… unde ajunge?
3 comments
M-aş duce într-o ţară unde nu există nici măcar noţiunea de „bani”. Unde faci ce ştii şi mai ales ce-ţi place şi nu eşti restricţionat de vreun şef imbecil şi arogant, ci doar de propriul bun-simţ în relaţia cu nevoile proprii şi ale societăţii în care trăieşti. Unde „a fi fericit” este averea familiei.
Da, cred că m-aş duce în Bhutan, dacă cele de mai sus definesc utopia. Şi-aş rămîne.
Toţi ne-am duce undeva unde grijile noastre s-ar transforma în plăceri… dar, ştii şi tu că astea nici măcar vise nu sunt, ci idei absurde… Eu nu m-aş duce nicăieri. Aş vrea să fie bine aici. Şi de aici să plec, aici să mă întorc.
Nu ţi se pare mai absurd şi mai utopic să-ţi doreşti să fie bine într-o ţară disputată de marile puteri ca „feeding ground” şi stoarsă de energie fără să-i pese cuiva de micile amănunte numite „oameni”, în loc să-ţi doreşti să mergi undeva unde dorinţele tale sînt deja realitate pentru cei de acolo?
Statutul de sclav nu dispare decît atunci cînd dispar stăpînii şi dorinţa însăşi de a stăpîni peste alţii. Ceea ce nu prevăd a se întîmpla, nici în viitorul apropiat nici în cel îndepărtat. De fapt, nu se va întîmpla niciodată, atît cît va exista rasa umană.
Comments are closed.