Nu pot să scriu despre cum a ieșit Balloon Fiesta anul ăsta, despre cum mi s-a părut mie, dinăuntru privind și simțind lucrurile, poate pentru că încă sunt prea copleșită de tot ceea ce-au însemnat ultimele zile, poate pentru că am nevoie ca lucrurile să se mai așeze un pic, goluri să se umple și suflet să se liniștească.
Am să vă povestesc însă despre ceva deosebit, despre ceva ce e mult, deși pare puțin, despre ceva ce e aparte, deși pare simplu. Despre o filă de poveste.
Am să vă spun despre cum a fost primul zbor cu balonul al Puștiului. Da, la cinci ani și o lună, Marc a devenit, se pare, cel mai mic copil din țară, care a zburat cu un balon cu aer cald.
Nu plănuisem acest lucru. Anul trecut, zgomotul arzătoarelor și limba de foc l-au ținut departe de nacela balonului și doar mi-a făcut cu mâna, de la sol. Anul ăsta, deși-mi tot zicea că nu-i va fi frică, că el o să vină cu mine, nu insistasem și nici nu-mi făcusem vreun plan, credeam că va păstra distanța… În a doua zi de fiestă, însă, mi-a încolțit în minte acest gând și mi-am zis – ce-ar fi dacă ar zbura cu mine?
De la gând la faptă nu a fost decât un pas și m-am lăsat pe mâna celui mai experimentat pilot de la fiesta, Hans, din Olanda, event director la eveniment și posesorul balonului buburuză, tare îndrăgit de Marc. 
pregătire balon
moment de tandrețe
Puștiul a ajutat și el la pregătirea de zbor a balonului, la întinsul anvelopei, la ridicarea nacelei (și la pupatul buburuzei) și-apoi am urcat la bord. Peste bord, nu pe ușă, cum mă întrebase el – dar, mami, se va deschide ușa balonului?
pregătiți de plecare
explorând prin „fereastra” balonului
Și-am pornit. Lin, frumos, peste câmpuri, în lumina apusului de soare… cu multe întrebări… mami, acolo e drumul? mami, de ce e așa sus balonul acela? mami, unde mergem? mami, de ce-i tot dă foc?mami, unde aterizăm? mami, de ce, de ce? mami, uite animale, mami, uite case, mami, uite avioane, mami, mami… mirare, și întrebări, și concentrare, și, probabil, un prea mult copleșitor… entuziasm, cel puțin afișat, nu foarte mult. Cred că a fost un timp de simțit prea multe dintr-o dată și entuziasmul și-a făcut apariția după zbor, când alerga de zor în jurul buburezei, și-a doua zi, când tot despre zbor vorbea.
în compania prietenilor baloniști
sus, tot mai sus
Mă așteptasem să-i fie teamă, nu i-a fost. Mă așteptasem la o explozie de entuziasm, n-a fost, mai degrabă o curiozitate acută decât o veselie. Mă așteptasem să se pitească lângă mine, el fusese deranjat de faptul că era cam mic și nu vedea bine peste marginea nacelei. Și lucrurile au fost altfel decât mă așteptasem. Așa cum e firesc să fie, probabil.
zboară, buburuză, zboară…
Și-așa, pe 5 octombrie, la 5 ani, Puștiul meu și-a făcut intrarea în lumea zborului (nu se pun drumurile făcute cu avionul, când era bebeluș și apoi copil mic)… Îmi doresc mult să-i placă zborul, în orice formă și până acum, așa pare să fie…
primind diploma, de la maestru…
Așadar tocmai am scris, împreună, o filă în povestea vieții lui. Una specială.










15 comments
Felicitări micului zburător! 🙂
Păi da, mic, de-abia i se vedea capul peste marginea nacelei și tare l-a mai deranjat asta… să fie odată mare, cam își dorește, câtă naivitate, nu?
O, dar naivi sîntem cu toţii… Cînd sîntem mici, vrem repede şi neapărat să devenim mari. Iar cînd ajungem mari, nu ne dorim altceva mai de suflet decît să redevenim copii, cu inocenţa şi lipsa de responsabilităţi de atunci. Da, cîtă naivitate în sufletul omului… 🙂
mda, aș cam da orice să fiu copil, măcar din când în când…
Depinde numai de tine, dacă-ţi dai voie să fii aşa…
Imi plac atat de mult fotografiile https://sensologia.ro/o-fila-de-poveste/first-flight-6/ & https://sensologia.ro/o-fila-de-poveste/first-flight-7/!!! Foarte fain! 🙂
Aceea, prima, e și preferata mea… și sper să tot fie așa, cu privirile îndreptate spre cer…
Puștiului încep să-i crească aripi! Și ce aripi frumoase și trainice. Felicitări!
Or fi trainice? Vom vedea în timp. Eu sigur voi încerca să-i insuflu dragoste de zbor…
Mulțumesc mult.
Frumusik, minunata relatare…si intuiesc ca minunata experienta pentru voi doi!
La cat mai multe si frumoase astfel de clipe… to remember!
Imbratisari cu drag.
Cred că acum, pentru el, e mai mult un fel de satisfacție – uite ce-am făcut eu – decât o trăire, așa mi se pare. Un fel de joacă, cum o fi și firesc să fie, poate. Dar vreau să cred că, în timp, vor fi pietre de temelie pentru el…
Sunt convins ca a fost extrem de incantat. Nu i-a fost frica deloc acolo sus???
O vreme îl suspectam că vrea să braveze și nu se arată că îi e teamă… dar cred că într-adevăr nu i-a fost. A fost curios, interesat de manevre, de modalitatea de aterizare… nu, teamă nu.
Ce experiență minunată! Fotografia cu numărul 7 e genială!
O, ce fain ca l-ai luat cu tine! Sunt convinsa ca va zbura de multe ori si in multe feluri de acum incolo, dar cred ca inceputul aici a fost si nu-l va uita. O experienta foarte frumoasa mama-fiu, felicitari! 🙂
Comments are closed.