Iubirea… ei, nah, despre iubire s-a scris atât de mult încât ai uneori impresia că te sufoci (da, aşa cum se întâmplă cu posturile despre Crăciun) dar, în acelaşi timp, tot simţi că nu-i suficient. Parcă tot mai e ceva…
Dragoste
-
-
Prezumţia de nevinovăţie… Orice persoană merită să i se acorde? Ce se întâmplă când cei apropiaţi, persoane care se presupune că ne cunosc, ne judecă fără să ne dea ocazia să ne explicăm faptele? Când faptele noastre sunt greşit înţelese?!…
-
Pe Moşul ăsta ni-l dorim, îl aşteptăm şi-i invocăm regulat numele, în fiecare an? Ce-o fi având aşa de special? M-am gândit azi, după întâlnirea cu Moşul de mai jos, dacă puştiu’, la cei trei ani ai lui, crede, privind…
-
Nu obişnuiesc să vorbesc despre bani, cel puţin, nu pe blog. Mă străduiesc să nu asociez problemele mele cu lipsa banilor. Încerc să fac diferenţa între lucruri – cele importante, şi cele care nu merită menţionate. Desigur, din punctul meu…
-
Sunt puţine lucruri pe lumea asta – nici nu încerc să le număr pentru că m-aş îngrozi de cât sunt de simplist numărabile – care îmi plac cu adevărat, lucruri la care ţin, pe care le iubesc. Sunt cele care mă fac…
-
Sunt puţine lucruri pe lumea asta – nici nu încerc să le număr pentru că m-aş îngrozi de cât sunt de simplist numărabile – care îmi plac cu adevărat, lucruri la care ţin, pe care le iubesc. Sunt cele care mă fac…
-
… e ingeniozitatea de care dau dovadă oamenii când sunt împinşi de nevoie ( sau de plictiseală, sau de lipsă de idei, sau… )! Vreţi, pe masa de Crăciun, cozonac cu nucă? Sau, poate, cu rahat? Aţi vrea şi cu mac?…
-
În seara asta simt că s-a scurs în mine toată tristeţea lumii. Şi mă înăbuşă, simt cum se strânge-n mine, şi se zvârcoleşte, şi nu se lasă domolită. Scobeşte în mine, pe dinăuntru, aşa, ca o daltă. E atâta războire…
-
Cât poţi să iubeşti un om care nu te iubeşte? 0
-
Mda, când e puţin ne plângem că nu-i de-ajuns, când e mult, că e prea mult… o fi în firea noastră nemulţumirea asta veşnică, instinctul ăsta de-a căuta mereu nodul în papura şi acul în carul cu fân? Ok, spiritul…
