Ce îmi doresc eu în 2012.

M-am gândit că, dacă încep săptămâna scriind despre lucruri pe care vreau să le fac, o să mă prindă ideea asta de entuziasm şi o să fie bine zilele astea. Să vedem.
Păi îmi doresc sănătate, desigur, chiar dacă sună a clişeu e, de fapt, o realitate. Când e puştiu’ bolnav, de exemplu, se pierd toate şi rămâne doar teama şi neputinţa şi lupta cu boala. În plus, răceala cu care am intrat în noul an e destul de persistentă şi n-ar fi bine să mă însoţească pe tot parcursul lui.
Deci… îmi doresc să călătoresc, să văd şi să trăiesc lucruri deosebite. Îmi doresc să nu simt că mi se scurge viaţa printre degete, c-o irosesc. Să am mai multă putere de a discerne. Îmi doresc să depăşesc obstacole şi s-o fac un pic mai uşor.
Undeva prin martie îmi doresc să merg la Praga. Mi-am pus în gând acest lucru încă cu ceva vreme în urmă, când mă uitam cu dor la pozele superbe ale lui Călin, din vechea lui Paporniţă cu Vorbe. Încerc, zilele astea, să transform planul acesta într-un fapt concret găsind o ofertă cât de avantajoasă pentru ca, desigur, ceea ce mă limitează mult în îndeplinirea lucrurilor pe care le-aş face, sunt banii, sau absenţa lor. Cică ei dictează ritmul jocului. Dar Praga o să fie, anul ăsta, primăvara, neapărat.
În mai îmi doresc să ajung la concertul Andre Rieu de la Budapesta. Tot zilele acestea trebuie să hotărăsc dacă merg, ca să pot cumpăra biletul. Mda, mă împiedică aici gândul că ar trebui să merg singură dar îmi doresc mult să o fac… ar fi, oare, foarte ciudat? N-aş merge singură la Budapesta dar ar trebui să merg singură la concert. Pare un pic aiurea şi nu ştiu dacă dorinţa de-a merge e suficient de puternică ca sa ţină piept prejudecăţilor. Mda, dacă vă întrebaţi, nu am, pe aproape, pe nimeni care să fie dornic de o aşa experienţă.
Undeva pe la sfârşitul primăverii, începutul verii, sau, nici nu contează, dar să fie anul ăsta, şi cât de curând, dacă e posibil, îmi doresc ceva nou. Să merg pe munte. Aşa, ca şi iubitorii de natură, de excursii, de turism montan. Aici, în ţară, cu oameni care asta fac. Iar e un plan destul de greu de pus în practică deoarece nu prea cunosc iubitori de munte… dar îmi doresc foarte mult să fac cunoştinţă cu o astfel de experienţă. Nu ştiu s-o explic prea bine dar vibrează în mine un dor de înălţime, de obstacole depăşite, un dor de efort, de eliberare, de răsplată. Un dor de viaţă, cred. Am tot citit despre experienţe ale altor oameni, despre sentimentul de libertate pe care l-au avut pe munte, zilele astea m-a impresionat puternic articolul ăsta, şi imaginile incredibile, şi câteva cuvinte dintr-un comentariu – „Cine nu se urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului” – Cum să nu îmi doresc aşa ceva, când iubesc să ajung mai aproape de cer?
Tot prin vară, sper să pot să-l duc pe puşti undeva la mare. Iubeşte mult apa şi-n plus are nevoie de aer de mare, i-ar prinde bine… dacă ar fi să pot alege, aş alege Croaţia, o destinaţie care îmi e în cap de multă vreme, pentru peisajele deosebite, amestec de mare şi munte. Dacă n-o fi să fie, şi marea noastră e tot mare. Aşa cum e.
Cândva, anul ăsta, vreau să mă duc cu puştiu’ într-un parc de distracţii, unul mare, plin de roller coastere – pentru mine, şi lume de poveste, pentru el. N-am fost niciodată într-unul şi mă gândesc că e cazul, aşa, după treizeci de ani, să-i dau voie copilului din mine să trăiască o astfel de bucurie. Deci nu ştiu dacă mi-o doresc mai mult pentru mine decât pentru el dar cred că, până la urmă, ar fi ceva deosebit pentru amândoi. Zona Budapesta – Viena mi-ar fi cel mai la îndemână, cred, aşa că o să văd cam ce găsesc. Dacă aveţi vreo sugestie, o aştept cu drag, desigur.
Îmi doresc să cunosc şi să mă apropii de oameni. Mi-ar plăcea, pe unii dintre voi, să vă cunosc personal şi să legăm nişte fire, un pic mai puternice decât cele virtuale. Dacă ar fi posibil, mi-ar plăcea o întâlnire cu voi. Aşa, să ne adunăm din colţuri de lume. Şi să vedem ce iese.
Mi-aş mai dori, mult, să ajung în Deltă dar asta e o dorinţă pe care va trebui s-o trec pe lista de aşteptare, cred. Mi-ar plăcea şi la Lisabona. Şi la un concert Iris. Şi să mai trag o fugă până la Roma. Şi mi-aş dori să zbor, asta e o dorinţă ce nu ţine de timp. Cât de mult, cu ce se poate. Să experimentez zborul cu un planor. Şi cu-n avion mic, mai mic decât cel din care am sărit cu paraşuta. Poate şi să mai fac salturi, însă în alt cadru. Încerc, în toate, să îmi fac planuri cât de cât realiste şi să nu mă intind mai mult decât simt eu c-ar fi posibil. Visez dar încerc să am vise realizabile. Altfel, nu văd rostul…
În altă ordine de idei, mi-aş mai dori… un loc de muncă mai bun sau, măcar, nişte îmbunătăţiri materiale la actualul – da, o vreme rămân tot pe post de angajat -, mi-aş dori o maşină nouă. Şi să mă înscriu la o altă şcoală, un master, probabil. Şi alte multe mărunţişuri care n-au importanţă atât cât să fie nominalizate. Dintre lucrurile care se pot cumpăra cu bani cel mai mult îmi doresc bilete de călătorie, asta e clar. E aşa un dor de ducă în mine…