Dintre toate lumile posibile…

by loredana
0 comment

Acum zece ani, pe bloguri, era vremea lepșelor, jocul acesta care-mi aducea aminte de oracolele din adolescență… un pic puerile, un pic prostești, un pic drăguțe, că măcar te puneau să te uiți la tine, mai curajos și asumat, mai superficial, cum puteai. Și să te pictezi în niște culori care, de obicei, ieșeau mai vii și mai expresive decât în realitate.

Aseară am găsit leapșa aceasta postată pe un blog, un alt blog al meu, unde s-au adunat niște ani de povești de când nu simțeam că pot să scriu decât sub anonimat. Și-am scris mult, cu sufletul la vedere, dar totuși, pe-ascuns. Altă poveste, asta.

De la acest joc copilăresc gândurile m-au purtat departe, pe tot parcursul acestor zece ani de viață, deceniul dintre 2010 și 2020. Inevitabil, în gând am întrebarea – ce-am făcut cu viața mea în acest timp? Ce semințe am plantat, ce-a înflorit, ce-a dat rod, ce s-a pierdut. Am crescut în anii aceștia sau doar am îmbătrânit? Am îmbogățit cu ceva lumea din jurul meu sau doar i-am consumat resursele?

Am sentimentul că oricât de multe aș trăi, tot nu trăiesc destul. Și asta e una dintre fricile care mă paralizează uneori… că viața trece fără s-o trăiesc. Și atunci apuc cu disperare paharul vieții și mi-o torn pe gât cu prea multă sete, fără să am grijă la ceea ce se scurge pe lângă. Și anii trec.

Și totuși, dacă aș fi întrebată – dintre toate lumile posibile, care e lumea pe care ai vrea-o? Păi, nu aș sta mult pe gânduri ca să răspund că exact lumea în care trăiesc e lumea mea preferată, că viața mea, cu de toate, e fix locul în care vreau să fiu, cu ei, oamenii mei. Da, aș mai îndrepta pe ici pe colo, aș mai repara, aș mai schimba, ca un meșter căruia i se tot pare că mai e nevoie de-o daltă ba într-o parte, ba în alta. Sigur, riscul e să cioplești prea mult și să pierzi tocmai esența, dar ce putem să facem, n-o fi ăsta rostul firesc al lumii, să tot încercăm?

Aici e timpul meu. Aici e lumea mea. Aici sunt zbaterile și întrebările, luptele – prea multe lupte, știu, sunt om care încă n-a învățat lecția păcii – și zborurile. Aici sunt mirările și căutările. Aici am mâna strânsă în mâna omului cu care vreau să trec prin toate iadurile și raiurile vieții. Aici, în lumea asta, în cercul meu strâmt din veacul acesta, e lumea mea posibilă și nu-mi imaginez alte lumi mai bune. Aici sunt, aici vreau să fiu bine și să fac bine. Asta-i lecția pe care tot sper că o voi învăța.

Pun aici și jocul acesta cu întrebările și răspunsurile lui. De acum fix un deceniu, pe când anii mei erau în flăcările tinereții și nu ajunsesem încă la prefixul 3. Unele răspunsuri mi-ar fi și acum exact la fel, altele mă fac să zâmbesc prin naivitatea lor, în altele regăsesc neîmpăcările și căutările. Și toate, sunt eu, într-un punct din harta vieții mele.

Daca eram un anotimp – cel mai simplu răspuns, eram primăvara, cu toate capriciile ei
Daca eram o luna – luna mai, desigur
Daca eram o zi a saptamanii – nu stiu, poate miercuri, că e la mijloc, ca mine
Daca eram o parte a zilei – noaptea, cu un cer plin de stele, strălucitoare dar reci
Daca eram un animal marin – habar n-am, o meduză, ceva
Daca eram un animal de uscat – un cal nărăvaș, probabil
Daca eram o virtute – o virtute? hmm, cum lauda de sine nu miroase a bine, zic pas
Daca eram o planeta – pământul, cunoscut și necunoscut, totodată
Daca eram un lichid – apa, simplă, dar necesară
Daca eram o piatra – aș fi fost o stâncă, aspră și dură, pe-un pisc înalt
Daca eram un metal – argint, probabil, sobru și rece
Daca eram o pasare – dacă eram o pasăre? păi sigur cândva eram o pasăre… o pasăre călătoare
Daca eram o plantă – eram o margaretă sălbatică, dar nobilă, puternică, dar și fragilă
Daca eram o stare a vremii – o furtună neașteptată care răvășește tot și se termina la fel de repede cum a început
Daca eram un instrument – o chitară, deși nu știu dacă nu mi se potrivește mai bine un set gălăgios de tobe
Daca eram un sentiment – TRISTEȚEA, drăguța de ea, câștigătoare detașată
Daca eram un sunet – cred că aș fi fost un sunet strident, deranjant
Daca eram un cântec – acum îmi vine în minte doar piesa Ne irosim, de la Iris
Daca eram un film – un film siropos, probabil
Daca eram un serial – o telenovelă, probabil, insipidă și plicticoasă
Daca eram un oraș – aș fi vrut să fiu Londra, dar eram, cu siguranță, un sătuc pe malul mării
Daca eram un gust – iute, gust incitant, dar tolerat de puține persoane
Daca eram o aromă – aromă? ciocolată, inconfundabil!
Daca eram o culoare – aș fi vrut să fiu turcoaz, dar cred că aș fi fost doar roșu, ca un foc mereu în luptă
Daca eram un material – bumbacul, necesar, dar dur și prea puțin delicat, de multe ori
Daca eram o parte a corpului – eram ochii, cărora nu le-am putut aplica niciodată măști false
Daca eram un drog – ei… păi aș fi vrut să fiu cel mai puternic drog, care să fie?
Daca eram un accesoriu – poate o agrafă, nu indispensabilă, dar apreciată uneori
Daca eram o expresie a fetei – imaginea răzvrătirii mi-ar fi fost carte de vizita
Daca eram o materie – as fi fost literatura internațională sau poate istorie
Daca eram un personaj de desene animate – poate Sandybell
Daca eram o forma – doar o forma neregulată m-ar fi putut caracteriza
Daca eram un numar – 7, că prea-i frumoasă cifra asta
Daca eram o masina – aș fi vrut să fiu o mașină de teren
Daca eram o haina – o esarfă, accesoriu care poate sa dea un aer unic unei persoane

1+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu