El, bărbatul bunătate

by loredana
0 comment

Simt că el este cel mai frumos dar pe care viața mi l-a făcut. Peter. E exact bărbatul cu care îmi doresc să fiu. Azi și mâine și până la capătul acestui drum pe care suntem norocoși să mergem împreună, mână în mână, să avem viața noastră, visurile noastre, lumea noastră. Sigur că avem multe de împărțit și războaie de dus și lucruri de vindecat și nu curge doar miere în relația noastră. Sigur că ne afundăm și ne pierdem și ne tragem unul pe altul ba în sus, ba în jos. Uneori înțelegem care e sensul lucrurilor, alteori nu. Dar mergem înainte. Și convingerea aceasta, a amândurora, că suntem exact unde trebuie să fim și unde ne dorim să fim, este cel mai prețios lucru din viețile noastre.

Așa e el.

E bărbatul care face cafea cu lapte dimineața, pentru că știe că-mi place asta. Lângă cana de cafea pune biscuiți și prăjiturele și dragoste, ca momentul să fie magic. Și diminețile în care merge devreme la plimbare cu Orla ca eu să mai dorm un pic, sunt o mare bucurie pentru el.

E bărbatul care nu gătește aproape niciodată, însă spală întotdeauna vasele. Zi de zi și mai ales, seară de seară. Eu fac haos în bucătărie, el lasă bucătăria curată. Spală vasele în fiecare seară pentru că așa-i pare a fi firesc, ca dimineața bucătăria să fie primitoare, ca un suflet limpezit, pregătit pentru o nouă zi. Și nu, nu consideră că aceasta e treabă strict de femeie.

E bărbatul care știe să separe rufele albe de cele colorate și pune la spălat și întinde la uscat și strânge și împachetează hainele. Dă cu aspiratorul sau șterge praful, curăță toaleta sau repară pana la bicicletă. Merge la cumpărături și separă gunoiul, în încercarea noastră de a consuma mai puțin și a fi mai prietenoși și atenți cu resursele planetei.

E bărbatul care schimbă scutece urât mirositoare și spală fund de copil mic o dată, de două ori, de zece ori pe zi, dacă e necesar. Hrănește, schimbă, plimbă, alintă, face tot ce-i e util copilului, mai puțin alăptatul, deh, asta-mi revine doar mie. E tată cu bucurie și drag nesfârșit.

E bărbatul care poartă conversații cu umor și inteligență despre subiecte banale sau probleme care dor. Se ceartă cu patimă și suflet făcut fărâme, dorind întotdeauna pace și nu război. Între noi eu sunt cea războinică, el e cel pașnic. Vede partea bună a lucrurilor și alege să gândească pozitiv și să aibă încredere și speranță.

E bărbatul blând și tandru și dragostea lui înseamnă devotament, înțelegere, grijă, susținere, răbdare și multă bunătate. Sunt recunoscătoare că pot să fiu femeia lui, că seară de seară capul meu se odihnește pe pieptul lui și în brațele lui mă simt acasă.

E bărbatul care își pune întrebări și își mustră conștiința și caută mereu să facă mai bine. Are frici și nesiguranțe și sensibilități și neîmpăcări și căutări. Și toate acestea nu știrbesc bunătatea și seninătatea sufletului lui.

E bărbatul atent la cei din jur, punând mereu nevoile celorlalți mai presus decât nevoile proprii. Are inima deschisă către oameni și gândul bun e cel care-l însoțește întotdeauna. Rar am întâlnit oameni atât de senini, mai ales oameni maturi, trecuți prin multe experiențe de viață copleșitoare.

E bărbatul matur care își iubește și admiră mama și poartă un respect adânc tatălui său, cu multă recunoștință pentru familia pe care o are, pentru lumea în care a crescut și s-a format.

E bărbatul bunătate. Bărbatul care-mi însoțește mie viața.

Peter, mulțumesc că ești. Te iubesc până la cer și înapoi, cu totul adică, cum s-ar zice.

20+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu