Emoție e!

by loredana
0 comment

M-am tot întrebat zilele acestea dacă oamenii (mari) mai experimentează emoții, dacă zidurile construite de fiecare în jurul sinelui mai lasă trăirile să izbucnească, să dărâme, să sufoce. Sau dacă alegem în mod conștient să zăvorâm totul în noi. Ca să ne știm la adăpost. Și poate suntem. Sau doar ni se pare.

Mai e emoție pe lume, trebuie să fie, nu vreau o lume fără emoție. Și m-am pus pe scormonit. În mintea mea e haos, cel mai adesea. În sufletul meu e furtună, nu de puține ori. Și-mi doresc pace, mai mult decât orice, pace cu mine însămi. Și-n aceeași măsură, îmi doresc viață. Trăire, zbor, emoție. Că viața nu poate fi, nu vreau să fie, trecere banală, goală. Irosire. Poate de asta mi-e frică, printre cele mai mari frici ale mele. Ca viața să-mi fie irosire. Și caut, și cer.

Emoție (mi)-e!

Să culeg salata verde din grădina îngrijită stângaci și s-o transform într-o ciorbă cu gust proaspăt și răcoritor. Oala de doi litri care stă aburindă chiar acum pe foc, e martorul emoției prefacerii naturii în deliciu.

prind în elasticul de păr șuvițele rebele ale fetiței aflată mereu într-o goană de trăire și descoperire. Ea să alerge neînfrânată prin curtea – împărăție și tot ce-i în jur să îi fie ei bucurie și mie emoție a binecuvântării de-a o avea cu noi.

Să am fruntea lipită de fruntea omului meu și să fie acolo toată tandrețea posibilă în lume și încă ceva în plus. Plinătatea dragostei lui să-mi fie emoție și drag și să-mi las sufletul căuș în palmele lui și el să îl aline, să-l mângâie.

Să îi știu pe ei doi împreună, tată și fiică, mi-e emoție pură și în inima mea fiecare cămăruță se umple la refuz cu recunoștință pentru legătura minunată dintre ei, pentru temelia de viață care acum se pune, zi de zi.

Să plâng de drag și de preaplin la vestea nașterii unui prunc, să mă topesc la vederea boțului de om iubit care se chinuie să înțeleagă ce-i cu lumea asta mare în care a venit așa dintr-o dată. Emoție e și minune e.

Să număr stelele într-o noapte calmă la munte și să-mi fie dor de cărări pietruite și de bocancii în picioare și să mă simt copleșită de frumusețea naturii din jur, de modul în care noaptea e un cântec încărcat de emoție și viață.

Să uit de nemulțumiri și câteva clipe măcar să pot doar să mă bucur de aroma cafelei cu lapte băută pe leagănul din curte. Să privesc în jur și frumusețea banală și totuși excepțională a tot ceea ce văd să-mi fie trăire și bucurie.

Să mă las să fiu om cu de toate, căutări și supărări, să înțeleg că sunt împreună un întreg, că așa-i făcută să fie viața. Emoție e să înțeleg că prin crăpături intră lumina, vorba cântecului.

Să mă bucur că sunt. Măcar din când în când.

Ceea ce vă doresc și vouă.

(și-am scris mai mult pentru mine, cu sufletul la vedere, dintr-o suflare, ca să-mi fie mărturie, că și-atunci când nu văd limpede, bucuria și emoția sunt acolo, în viața mea, în fiecare zi în care ne trezim și respirăm și suntem împreună și putem să alegem ce să facem cu timpul nostru, cu viața noastră. )

ei doi, ai mei, pe cărările vieții, mână-n mână, cu tot dragul din lume

4+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu