Jurnal cu virus (4)

by loredana
0 comment

O lună.

Pentru mine, azi e fix o lună de când #stauacasă.

În decursul acestei luni, am ieșit o dată, pe 2 aprilie, la o întâlnire oficială. Și azi, am mers la cumpărături. La Lidl. Într-o lună am ieșit de fix două ori pe poarta casei. Din 15 martie, noi am fost de două ori în supermarket. Pe 25 martie Peter a fost la Kaufland și azi, 15 aprilie, am mers eu la Lidl. În rest, am făcut cumpărături strict necesare de la magazinul din colțul străzii. Azi am decis să merg eu la cumpărături în locul lui Peter, în speranța că o să fie mai eficient așa – decât să-mi trimită el poze cu produsele, să-l sfătuiesc ce să ia, etc. – mai ales că aveam nevoie să iau chestii prăjiturești și altele necesare pentru Paște.

La volan, cele câteva minute – cred că vreo 10, că deh, Baia Mare nu-i așa de mare – de drum, mi-a fost chiar bine. Mașini destul de puține pe străzi, radioul mașinii mergea și rula ceva piesă optimistă, m-am simțit chiar ok, cu dor mare, foarte mare, de șofat pe un drum lung, în pace și bucurie.

La supermarket, pe dos. Oameni cu măști comportându-se ca și cum măștile alea sunt fix de formă, înghesuiți printre rafturi, fără nici o grijă sau atenție față de cei din jur, fără vreo distanță, fără vreo precauție. Produse luate de pe raft, puse la loc, legume răsturnate prin lăzi, să le aleagă pe cele mai arătoase, oameni frecându-se unii de alții să încapă în spații mici. Mulți oameni, foarte mulți, ca-n vremuri fără pandemie.

M-am simțit ca un arici. M-am ferit cât am putut, ascunzându-mă după cărucior, ca oamenii să stea cât de cât la distanță. Am trecut repede printre rafturi, bifând imaginar pe lista pe care mi-o făcusem. La un raion, o femeie polițist mi-a pus efectiv în mână un pachet de paste proaspete, să-i citesc instrucțiunile de pregătire, că nu vede scrisul mărunt. Nici n-am putut reacționa, cu ochii măriți de mirare, i-am citit două rânduri de pe pachet. La casă, am pus căruciorul destul de brutal între mine și cei care erau la rând, că n-aveau nici o intenție să aștepte sau să stea la o distanță de bun simț.

O oră a durat aventura în magazin. Din momentul în care am parcat mașina și momentul în care am urcat înapoi la volan, cu tot ce-am cumpărat pus în sacoșele aduse de acasă.

Am vrut să ies azi și când am ieșit, tot ce-am vrut a fost să mă întorc cât mai repede acasă.

Încerc să nu judec. Să nu emit nici păreri prea fixe. Că simt, de cele mai multe ori, că n-am toate datele problemei, datele reale, ca să pot avea o părere în cunoștință de cauză. Văd că cel mai adesea, dreptatea e pe la mijloc pe undeva. Și fiecare parte, doar trage de ea, să o aibă pe toată.

Nu știu ce ne-ar face să fim mai responsabili, zău. Poate că nimic, de fapt. Poate că nu există nici o lege omenească care să oblige pe oameni să fie altceva decât sunt.

Evit răutățile. Fug de mizerii. Le văd, sunt peste tot, online-ul se sufocă cu ele, colcăie de venin. În orice direcție, vezi urâtul și răul. N-ai ce să faci, cred, situațiile de criză storc atât binele, cât și răul din oameni. Mă gândesc că frica-i face pe oameni închiși, ursuzi și răi. Dar ce-i face buni și implicați?

Alaltăieri noaptea a fost furtună. Nu mai plouase de ceva vreme, cel puțin de-o lună, și simțisem nevoia de ploaie, ca de-o eliberare, de-o irigare a uscăciunii sufletești din noi… dar noaptea mi-a tremurat sufletul la gândul plantelor, al legumelor sădite în grădină. Mi-am tot zis că nu vor rezista. Ieri, ele erau ok. Mai rezistente decât am crezut. Da, acum nu știu dacă vor rezista și înghețului de azi noapte, cel puțin dovleceii, s-au cam pleoștit. Mă întristează, da.

Azi trebuia să pornim spre Rusia. Să traversăm granița la Sighet spre Ucraina, să vizităm câteva locuri din această țară pe care Peter își dorește mult să o cunoască mai bine, să ajungem la Moscova, să petrecem Paștele acolo, să fiu în Piața Roșie cu fiica mea în brațe, să ajungem la festivalul de baloane, să întâlnim prieteni piloți din mai multe locuri, să ne bucurăm împreună de zbor și de întâlnire. Nu e să fie, asta e.

Mă și bucură unele, sigur. Modul în care fetița mea mă strânge în brațe. A învățat de curând să-și pună mâinile în jurul gâtului meu și să îmbrățișeze. Modul în care mi se dă ea, cu tot trupușorul ei lipit de mine, cu capul ei pe umărul meu, e magic.

Stați sănătoși.

15 aprilie 2020, Covid19, România, 7216 persoane confirmate pozitiv (2455 în plus față de săptămâna trecută), 1217 persoane vindecate, 362 decese.

5+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu