Jurnal cu virus (9)

by loredana
0 comment

Martie, aprilie, mai. Aproape toate cele trei lui ale primăverii 2020 sub umbra aceasta a pandemiei. N-am putut să ne bucurăm de renașterea naturii anul acesta. De înfrunzire, de flori și parfumuri. Natura s-a deschis, noi ne-am închis. În case și în noi înșine.

Dar, cu toate restricțiile, încă e bine. Probabil chiar mai bine decât ne dăm seama. România e printre țările unde pandemia are un impact destul de restrâns și nu știu dacă asta se datorează regulilor impuse – și respectate sau nu – sau unui mix de factori sau un noroc sau ce o fi. Să vedem ce vară ni se pregătește.

Pentru noi, continuă izolarea. Autoizolare, de fapt. Că s-au relaxat condițiile de la 15 mai, dar… ne e mai bine în spațiul nostru intim și restrâns, decât pe străzile unde pare că nu există vreo pandemie. Cred că izolarea la alegere devine o stare de fapt, că deh, te înveți cu obiceiuri noi în 21 de zile, se zice, dar apoi în tot timpul ăsta… cu ce obiceiuri ne îmbogățim/împovărăm?

Am ieșit ieri cu pruncii, cu bicicleta, până la poștă, că era musai, nu vreun moft. În centrul orașului, doar măștile purtate în mână sau atârnate de gât aduc aminte că e o situație aparte. Altfel, oameni înghesuiți la semafor, nici vorbă de vreo respectare a unei distanțe. În interiorul poștei, jumătate oameni cu mască, jumătate fără. Ne-am făcut treaba repede, am stat cât de la distanță am putut față de alți oameni și ne-am întors acasă în scurt timp. Și chiar nu ne dorim să ieșim decât pentru strictul necesar, într-o săptămână am fost o dată la cumpărături, ieri la poștă și în rest la scurte plimbări pe străzile (aproape pustii) de pe lângă casă.

Ați observat că ultima modă e ca în mașini, agățate de oglinda retrovizoare, e să fie măști? Cred că am numărat ieri vreo zece mașini așa, într-un timp de maxim jumătate de oră. Hmm, ce-or fi protejând măștile alea?

Ce-am pierdut și ce-am câștigat noi în perioada asta de aproape trei luni?

Hai cu alea rele.

Ne-am făcut viză de Rusia, n-a fost nici chiar ușor, drum la București, documente multe, pașapoarte de refăcut, costuri nu chiar mici, la început de martie. Ne-am uitat la ele cu jind o vreme, apoi au trecut în uitare.

În aprilie trebuia să plecăm în Rusia la un festival de baloane cu aer cald. Până acolo, plănuisem o călătorie amplă, cu mașina, prin Ucraina. Două săptămâni pe drumuri. N-am mers, festivalul s-a amânat, pandemia în floare atunci.

În mai trebuia să fim la București, la nunta unei fete faine. Nunta nu s-a ținut, nu-i bai, fata nu rămâne nemăritată, să ne vedem cu bine în mai anul viitor.

Plănuiam niște zboruri cu balonul nostru în perioada asta, nu s-a putut, balonul stă cuminte în garaj, pentru noi e mai greu să stăm la fel de cuminți cu dorul de zbor în suflet.

Școala online a Puștiului e mai mult o bătaie de cap, decât o chestie eficientă. Lecții – schițe pe care trebuie să le parcurgă singur, să le înțeleagă, să rezolve teme, și nu puține. Ne batem capul cu asta ore destule pe zi. Deloc funny, deloc cu sens, zic.

Furtunile de afară le concurează uneori pe alea de pe dinăuntru și alea-s chiar mai greu de acceptat și înțeles, o muncă continuă de-a fi mai bun, de-a face mai bine, de-a înțelege, de-a vindeca. Bine-ar fi să putem apăsa niște butoane și uite așa, să ne resetăm, să ne debarasăm de ceea ce ne face mai mult rău decât bine.

Și de-alea bune.

Noi suntem obișnuiți să #stămacasă, că-n izolare se numește a fi când ai un copil mic-mic. Bine, ne-a lipsit să mai ieșim pe ici colo, dar nu cât să ne simțim prea încorsetați.

Am fost în perioada asta mult mai atentă cu ceea ce se întâmplă în natură, în grădinuța mea mică și frumoasă, am plantat legume, am o bucurie mare privindu-le cum cresc și dau roade. Ne-am bucurat de florile de cireș, apoi de liliac, acum trandafirii explodează în floare.

Am redus cheltuielile destul de mult, sunt chiar mândră că am reușit să opresc aproape fiecare impuls de-a apăsa butonul de comandă pe cine știe ce site-uri, să mai adun lucruri de care n-avem cu adevărat nevoie, poate doar cât pentru o satisfacție de moment, știți voi, cam cum e cu ciocolata, vine pofta, trece pofta.

Am redus și vizionarea de filme în ultima perioadă și m-am întors la cărți, mă simt mult mai împăcată așa, deși văzusem și niște filme chiar bune. Dar tot n-am suficient timp cât să împac toate, așa că prefer să mai citesc, măcar pe furiș, când apuc.

Pe lângă munca pentru festivalul de baloane cu aer cald pe care încă nu știm dacă-l vom putea organiza sau nu, m-am apucat de alte două mici proiecte, tot în același domeniu, da, că asta ne mănâncă toată viața – și ce bine că e așa! – și nu știu dacă aș mai avea timp și energie pentru altceva. Oricum, e mare lucru că am găsit determinare să mă ocup de ceva, orice.

Fac pâine des, ultimele dăți am tot făcut pâine cu mălai, fac și waffles des, ba sărate, cu verdețuri, ba dulci, dar fără zahăr. Pregătesc mic dejun târziu pe treptele casei și ne bucurăm așa mai mult decât am face-o la orice restaurant. Da, suntem fani mâncare făcută acasă, nu doar cu ingrediente știute, dar și cu implicare, de la mic la mare, că deh, dragonul de fetiță e musai să aibă mereu mâinile în oale, lângă mine.

Încă-i bine. Zic. Stați sănătoși.

20 mai 2020, Covid19, România, 17.387 persoane confirmate pozitiv, 10.356 persoane vindecate, 1.141 decese.

Fotografie de ieri, în Centru Vechi în Baia Mare, într-un moment în care pare chiar pustiu, deși nu prea era așa.
1+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu