Prin lumea cărţilor…

M-am pierdut azi, vreme de vreo oră, printre rafturile bibliotecii judeţene, simţindu-mă, ca întotdeauna, copleşită de toate lumile alea adunate acolo, în cărţi.

Baia Mare are multe lucruri şi locuri frumoase dar, pentru mine, ceva special e biblioteca. Biblioteca Judeţeană ” Petre Dulfu”. Avem o relaţie de lungă durată, deja de vreo 11 ani, aş putea spune chiar că e o relaţie ce nu se va încheia vreodată. În primii ani, cei de tânără studenţie, desigur, relaţia a fost una extrem de strânsă, de intimă. Nu-mi petreceam prea mult timp în sălile ei de lectură pentru că mă mulţumeam cu cele ale căminului studenţesc în care locuiam dar aveam întâlniri regulate care-mi umpleau sufletul de toate sentimentele posibile. Şi era o satisfacţie să ştiu că acolo găsesc ce doresc. Sau ceea ce nici nu ştiam că doresc.
În ultimii ani relaţia noastră s-a mai răcit şi-am început să absentez de la întâlniri, înlocuindu-le cu vizite în librării. Îmi cumpăr cărţi ori de câte ori pot şi le văd adunându-se în micuţa mea bibliotecă personală şi simt că sunt o comoară pentru mine şi am, notate prin agende, liste interminabile cu cărţi pe care le-am citit fiind împrumutate de la bibliotecă şi mi le-aş dori cumpărate dar găsesc, în librării, mereu ceva ce încă n-am citit şi alea, cele de pe listă, rămân pe data viitoare, şi tot aşa… Deşi eu trişez, biblioteca e tot acolo, mă aşteaptă şi mă primeşte chiar dacă eu vin doar atunci când îmi e dor de cărţi dar nu-mi permit să le cumpăr sau atunci când, pur şi simplu, nu găsesc o carte în librărie. Dar am acelaşi sentiment când sunt în incinta ei. A unei pierderi – una plăcută – în nenumărate direcţii… aşa, cumva, ca şi Gavrilescu din La Ţigănci a lui Eliade.
Biblioteca din Baia Mare e una specială. E una dintre cele mai mari din ţară, relativ nouă, cu o construcţie deosebit de impunătoare, oferind servicii extrem de ample, pentru categorii diverse de oameni şi achiziţiile de carte sunt mereu de actualitate. Dar, pentru mine, dincolo de prestigiu, ceea ce o face specială e faptul că cititorii au acces liber la carte. Poţi să-ţi petreci ore întregi printre rafturile de cărţi, secţiile sunt bine organizate, accesul la carte e foarte facil şi deschis publicului. Desigur, poţi apela la ajutor unui bibliotecar dacă ţi-e mai la îndemână aşa. Dar mie îmi place tocmai faptul că trebuie să fac eu toţi paşii. Caut cotele cărţilor pe calculatoarele puse la dispoziţia cititorilor şi-apoi găsesc cartea la raft. Asta dacă ştiu ce vreau, ce caut. Altfel, aşa ca şi azi, când ştiam doar că mi-e dor de o carte, mă plimb printre rafturi, adulmec, răsfoiesc şi… ajung la cărţile potrivite. Azi am ales două, cu titluri mai mult decât sugestive pentru perioada pe care o trăiesc acum – Cioran, Amurgul gândurilor şi Eliade, Lumina ce se stinge. Prima am ales-o pentru un fragment din carte care mi-a atras atenţia (nu vi-l scriu, e destul de pesimist), a doua, pentru că mi se făcuse dor de Eliade şi descrierea cărţii ăsteia mi-a părut interesantă. Şi-n seara asta, nu mă pot hotări cu care să încep…
Voi aveţi, aşa, vreun loc în care să vă simţiţi aparte, să reveniţi mereu cu dor, cu nerăbdare, cu bucurie?