Zilele – file din povestea vieții…

„… umblu în această lume selenară în căutarea necunoscutului și […] mai am de străbătut multe drumuri, de trecut prin multe alte întâmplări și mai am să caut, să tot caut. Vor trece multe nopți sub lumina slabă a lunii. Voi călători peste multe ape necunoscute. Poate după aceea – după multe călătorii, multe dureri și încă și mai multe plângeri – povestea vieții mele se va termina brusc. Atunci mi se va părea că am asistat la desfășurarea întâmplărilor dintr-o povestire, am râs de bucurie și am plâns de durerea vreunui personaj de basm.”
Vroiam să scriu despre altceva azi dar, pentru că am avut o zi obositoare și, oricum, sunt încă învăluită în aburul plin de sentiment al concertului Andre Rieu și asta eclipsează toate celelalte (apropo de asta, valsul ăsta, care n-a făcut parte, spre părerea mea de rău, din programul concertului, e favoritul meu și are, pentru mine, o semnificație extrem de specială), mă opresc la fragmentul de mai sus al unei scrisori a lui Rabindranath Tagore, Scrisoarea 15, fragment care mie îmi pare că exprimă tare reușit felul în care viața curge firesc… Toate, dar absolut toate, fac parte din drumul ăsta al vieții… și necunoscutul, și bucuria și durerea… toate sunt ale noastre și le trăim, fiecare, în felul propriu. Unii zâmbind, alții scrâșnind din dinți. Și nici unul dintre drumuri nu poate fi considerat greșit.