Întâlnirea mea cu Andre Rieu

by loredana
30 comments

… a fost o întâlnire care greu se poate explica în cuvinte.

Organizarea concertului a fost una extrem de bine pusă la punct și am fost plăcut impresionată de precizia cu care vecinii noștri de țară s-au pregătit pentru a-l întâmpina pe Andre Rieu și orchestra lui și, desigur, pe toți cei veniți să-și hrănească sufletul cu porții de trăire, intensă, autentică.

Am ajuns la Sala Polivalentă Papp Laszlo cu o oră înainte de începerea spectacolului temându-mă, desigur, de îmbulzeală, aglomerație, și de faptul că, singură fiind, mă voi descurca greu să ajung la locul meu. Nici vorbă de așa ceva. Intrarea s-a făcut prin scanarea electronică a biletului, pe holuri marcajele direcționale erau extrem de clare, ca în aeroporturi, n-aveai cum să te pierzi sau să ajungi în alt loc decât cel al tău așa că, chiar dacă aș fi ajuns acolo cu cinci minute înainte tot mi-era ușor să îmi găsesc locul din sectorul 108 fără să deranjez pe nimeni și fără să caut prea mult (în poza de mai jos e sala, cu aproape o oră înainte de începere, văzută de unde stăteam eu). Oricum, la tot pasul erau oameni din echipa organizatorică, puși acolo tocmai pentru a le fi de folos oamenilor veniți la concert. Poze am făcut foarte puține, deloc în timpul spectacolului, am filmat câteva momente și, în rest, am trăit.

Spectacolul a început la oră fixă, muzicanții, fetele în rochii somptuase, de bal, vesel colorate și domnii în frac, împreună cu Maestrul lor au parcurs, printre aplaude, întreaga sală până la scenă, întroducându-ne direct în lumea muzicii clasice. O muzică clasică a ariilor celebre dar foarte accesibilă, fără rigiditatea cu care suntem obișnuiți să o asociem, o muzică clasică care pătrunde în inimi tocmai pentru că Andre Rieu, Omul acesta mare, a știut cum să o apropie de oamenii de rând, transformând formalismul și eticheta în momente de trăire pură, sensibilă și plină de viață.

Andre Rieu e un munte de eleganță. Eleganță în ținută, în gesturi, în vorbire. Eleganță în modul în care-și ține vioara. Eleganță în modul în care râde, sincer, entuziast, de parcă, pentru el, întreaga viață ar fi doar o bucurie și bucuria aia e toată, redată în spectacolele lui.

Pentru mine, seara a fost una în care am trăit pe note intense, când calm, când extrem de furtunos. A fost, mai mult decât mă așteptam, un efort emoțional faptul că m-am aflat singură acolo. În timpul primei părți a spectacolului lacrimile-mi curgeau șiroaie pe obraji, de tristețe amestecată cu emoție (întunericul mă ținea la adăpost de priviri curioase) și inima mi-era strânsă de durerea de-a nu fi fost posibil ca lucrurile să fie altfel. Într-un fel anume, altfel. Și atunci, printre miile alea de oameni, m-am simțit tare singură. Și muzica lui Andre Rieu pentru mine a fost melancolie și adâncire în sine. A fost o bucurie tristă, una trăită la cote maxime, cu sunetele alea armonioase curgându-mi prin vene, copleșindu-mă. Da, așa m-am simțit. Copleșită. Într-un mod în care nu știam cum să fac față. Și, pur și simplu, m-am lăsat în voia emoțiilor și sufletul a trăit momentele alea așa cum a putut, interpretarea din clipul de mai jos exprimă perfect starea mea de-a lungul spectacolului. Calm, furtună, calm. În a doua parte, după pauză, furtuna din suflet s-a mai liniștit și n-a mai rămas decât bucuria de-a mă afla acolo, senzația că fac parte dintr-o lume aparte, că sunt privilegiată pentru că pot să mă aflu în aceeași sală cu Omul ăsta care pătrunde în suflete și rămâne acolo, revărsând asupra lor adevărate maratoane de trăire.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5irhgNPDjBU]

A fost un adevărat spectacol. Unul grațios, de poveste, cu soprane și tenori, cu instrumente ciudate și o păpusă vie, cântătoare, cu valsuri ( momentul valsului Dunărea Albastră a fost unul magic, emoționant, oamenii dansau în sală, eu m-am simțit mândră de faptul că, pe Dunăre o avem și noi) și arii rusești, antrenante. A fost un spectacol de sunet, culoare și bucurie. Decorurile au fost spectaculoare, te transpuneau în lumea specială a fiecărei interpretări.

M-au impresionat oamenii veniți la concert, lângă mine stătea un grup de bătrânei care aveau, sunt sigură, peste 80 de ani, cu păr alb, mâini zbârcite… oameni cu gesturi maiestuoase, calme, blânde, oameni care trădau emoția de-a fi acolo doar prin privirile încărcate de viață. Au fost, desigur, și grupuri gălăgioase într-un sens aiurea, era unul de bucureșteni (nu vreau să spun că ungurii sunt educați și românii nu, așa s-a nimerit), în apropiere de mine, care se simțeau, probabil, la un meci de fotbal… caterincă, caterincă, caterincă, la fiecare două vorbe puneau și unul de-ăsta, cuvânt pe care nu-l mai auzisem înainte și mi s-a părut tare urât asociat cu Andre Rieu. Au fost foarte mulți români, veniți de peste tot, un număr cumva comparabil cu cel al ungurilor așa că concluzia lui Rieu, cum că spectacolul e unul Budapest – Bucharest, a fost realistă. A rămas, oricum, să ne vedem la București. Încheierea a fost una pe măsură, mai jos e filmarea… și, poate mă ajutați să îmi spuneți ce piesă e…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DrUyviMWotM]

Așa că… pentru mine, întâlnirea asta a fost exact așa cum mă așteptam. În aceeași măsură, o bucurie înălțătoare și o tristețe adâncă. O trăire intensă, profundă, copleșitoare pe care mi-am dorit-o cu tot sufletul și așa am trăit-o. Cu tot sufletul.

0

S-ar putea să-ți placă și

30 comments

Intuneric 7 mai 2012 - 16:10

Sa-ti fie de bine – si la mai multe, tot atat de emotionante.

0
Reply
frmshk 7 mai 2012 - 19:03

Da, așa să fie. Chiar mă gândeam, la un moment dar, că ăla e firescul vieții. Să poți să ai parte, dacă așa simți, de astfel de momente. Și nu să fie, cum mi s-a zis, ceva ce trăiești doar o dată în viață…

0
Reply
Drugwash 7 mai 2012 - 16:17

Cred că acel cuvînt pe care nu-l cunoşteai, ne defineşte la perfecţie ca naţie, oriunde ne-am duce sau în ochii oricui ne-ar vizita dincolo de sălile de protocol. Caterinca este definiţia românului care – prost fiind – o mai şi „comite” în potecă. Mă întreb ce căutau imbecilii ăia la un concert de muzică clasică, avînd în vedere că – din spusele tale – n-aveau absolut nici o tangenţă nici cu muzica nici cu bunul-simţ; poate chiar ăsta era scopul lor: să ne denigreze cît mai mult posibil (dacă se poate mai mult decît s-a făcut deja pînă acum).

Păcat… păcat de tristeţea ce ţi-a umbrit bucuria, şi aici nu mă refer doar la ce-am scris mai sus dar şi la restul, ceea ce bănuiesc şi intuiesc. Însă bucuria rămîne şi o mică parte din ea am trăit-o şi eu, urmărind filmarea de mai sus. Decorul a fost relativ simplu dar perfect potrivit muzicii, iar asta e cel mai important. Şi ţin să-ţi mulţumesc fiindcă mi-ai (re)adus în suflet o parte din ceea ce-mi lipsea: muzica bună.

0
Reply
frmshk 7 mai 2012 - 19:07

Dragoș, eu nu vreau să cred așa. Cred că și românii sunt o nație exact ca oricare alta. Că avem și noi oameni frumoși, cum au și alții. Că avem și noi părțile noastre bune. Poate – sau sigur – avem nevoie să fim un pic mai maturi ca popor… cât despre caterinca aia… da, grupul ăla clar nu era unul potrivit locului dar… au fost și români, foarte mulți, care au știut de ce merg acolo. Ca și mine, nu crezi?
Da, bucuria rămâne. Și vezi, Andre Rieu a fluierat pentru tine. 😛

0
Reply
Drugwash 7 mai 2012 - 21:46

Ideile-mi vin toate buluc şi cînd e să le dezvolt, pe multe deja le pierd printre rînduri. E adevărat, şi noi sîntem o naţie ca şi alţii, dar parcă de la noi pleacă în lume mai multe ecouri urît mirositoare decît din alte contururi de hartă de pe planeta asta mare. Perfecţionist fiind în esenţă, orice crăpătură îmi strică imaginea frumuseţii unui tablou, iar o singură notă falsă îmi poate transforma o simfonie într-o cacofonie. Da, poate defectul e mai mult în creierul meu decît în slăbiciunile şi viciile omeneşti. Dar mi-ar plăcea – ca locuitor întîmplător al ţării ăsteia – să văd că toţi cei din jurul meu simt şi apreciază frumosul, valoarea adevărată (nu falsurile promovate de comercialişti), şi mai ales că o fac datorită unei educaţii corecte, nu a biciului, a cîinilor de pază şi a ţarcului de stînă. Mi-ar plăcea să văd cuvintele „caterincă” şi „ţigan” scoase din dicţionar fiindcă nu-şi mai află obiectul în societate, nu fiindcă cei definiţi de acele cuvinte se simt ofensaţi de ele şi – culmea – au şi puterea să dicteze majorităţii.
Da, avem şi noi oameni buni, de valoare, dar sînt la fel de puţini şi ascunşi precum luminişurile într-o pădure întinsă şi întunecată – trebuie să ştii de ei şi trebuie să-i cauţi ca să-i afli; din păcate, ei nu ne definesc, ca popor, ci mai degrabă ei sînt excepţia. Şi ce poate fi mai trist de atît?
N-aş vrea să fim maturi ca popor în accepţia aceea a rigidităţii permanente în gîndire şi exprimare; îmi place să glumesc şi să mi se răspundă inteligent la glume, îmi place să creez sau să contribui la o atmosferă deschisă şi destinsă, îmi place să am încredere în oameni şi ca încrederea să fie reciprocă – dar atunci cînd e cazul să fim serioşi, corecţi şi drepţi, atunci aşa să fim, să dăm dovadă de versatilitate morală. Cam ca Andre Rieu, care poate conduce magistral o orchestră dar poate oferi şi momente de amuzament, cu aceeaşi uşurinţă şi famec. Da, poate vreau prea mult de la poporul ăsta…

0
Reply
Ioana K-Man 7 mai 2012 - 16:38

Fata, imi dadusi fiori.

0
Reply
frmshk 7 mai 2012 - 19:08

Înseamnă că am reușit ceea ce mă temeam că nu voi putea pune în cuvinte. Un strop din emoția ce m-a încercat acolo. Mă bucur mult. Seară bună.

0
Reply
Nicoleta Radu - Ploiesti 7 mai 2012 - 18:03

Aproape m-ai facut geloasa (glumesc!), sper ca promisiunea de a veni la Bucuresti sa se infaptuiasca cat mai curand. Multumesc pentru impartasire trairilor de la spectacolul din Budapesta.

0
Reply
frmshk 7 mai 2012 - 19:10

Mulțumesc și eu pentru vizită, pentru apreciere. Da, eu așa am simțit, din spusele lui, că e deschis pentru un eveniment la București. Și cum ar fi putut altfel când românii, când el a întrebat „de unde sunteți” și-au făcut simțită prezența mai ceva ca ungurii?

0
Reply
convietuire 7 mai 2012 - 18:12

In singuratate iti auzi mai bine inima…. ma bucur ca ai trait o emotie vie. S-o pastrezi…

0
Reply
frmshk 7 mai 2012 - 19:12

Da, Oana, dar nici singurătatea n-a fost singurătate…
Emoția, da, a fost vie. Și să știi că nu mai fug de furtunile astea. Și ele sunt trăiri, sunt forme în care știu eu să-mi trăiesc momentele intense. Momente care pot fi și triste și vesele. Dar tot trăiri autentice sunt.

0
Reply
bumbutz 7 mai 2012 - 18:22

Piesa de final se numeste „Marina, Marina”.

0
Reply
frmshk 7 mai 2012 - 18:28

Normal! Oare eu pe ce lume o-i fi trăind? Mulțumesc. Mult. 🙂

0
Reply
rares 7 mai 2012 - 19:27

Multumesc!

0
Reply
frmshk 8 mai 2012 - 16:24

Mulțumesc și eu.

0
Reply
frmshk 8 mai 2012 - 16:28

Mulțumesc frumos. Dar, dacă e numai de București, ce să caut acolo? 😛 Glumesc, desigur…

0
Reply
timivio 8 mai 2012 - 17:24

Se numeste Andre Rieu Fan Page Bucharest
Romania

0
Reply
Cristina 8 mai 2012 - 11:46

Mi-a placut mult postarea ta! Si noi am fost in sala si cum nu am facut poze(doar am trait), cautam poze pe net azi si asha te-am gasit! Ai punctat f bine toate aspectele, inclusiv cele organizatorile! Din fericire noi n-am avut „caterinca” in jur..desi am avut f multi romani in jur! Am avut insa un nene in fatza care a facut 200 poze si a filmat tot spectacolul! Nu-i inteleg pe astia! Noroc ca era rezonabil, tinea camera jos !

0
Reply
frmshk 8 mai 2012 - 16:30

Mulțumesc. De vizită și apreciere. Poze n-am făcut nici eu deloc în timpul spectacolului, nu-și aveau rostul și blițul ar fi deranjat oamenii. Camera de filmat am folosit-o dar și pe ea puțin… în rest, cum zici și tu, am trăit. Era cel mai important.
Eh, da, sunt (suntem) tot felul de oameni!

0
Reply
mihaela 8 mai 2012 - 14:00

Iti doresc sa mai mergi la concertele lui..eu am fost deja la 2..omul asta si muzica lui te schimba..si este ca un drog, daca l-ai vazut o data, mergi peste tot dupa el..ma bucur ca il descopera din ce in ce mai multa lume…chiar merita!!!

0
Reply
frmshk 8 mai 2012 - 16:33

Eu aș zice că aduce ceva frumos în viața ta, că e un strop de viață altfel dar… nu prea aș vorbi de dependențe, nu-mi plac deloc. Mie mi-a făcut cineva cunoștință cu Andre Rieu acum trei ani și de atunci mi-e în suflet… pentru mine chiar e ceva special dar nu consider că e obligatoriu să placă tuturor… mă bucur pentru cine îl simte, îl trăiește dar la fel accept că sunt oameni care nu vibrează deloc pe muzica lui. Și mi se pare și asta perfect normal. Doar suntem așa de diferiți…

0
Reply
timivio 8 mai 2012 - 17:31

Va invit sa vizionati cel mai exuberant public al lui Andre Rieu http://www.youtube.com/watch?v=kyRp2wJ5sZQ

0
Reply
frmshk 9 mai 2012 - 16:55

Mulțumesc.

0
Reply
ionut 8 mai 2012 - 19:58

Pana la urma n-am luat teapa cu biletul (daca mai stii la ce ma refer) si astfel am putut sa asist si eu alaturi de tine si de alti 10.000-12.000 ?! de oameni la una dintre serile acelea magice care-ti raman in suflet toata viata…de altfel nici nu ma-ndoiam ca asa va fi (acelasi sentiment l-am mai avut doar la concertul lui Yanni de anul trecut de la Bucuresti).
PS: nu mi-am permis sa „te trag de maneca ” :)…. glumesc… la cum am vazut din pozele tale am stat cam in acelasi loc dar pe partea opusa – cam departe totusi nu crezi ???? dar lasa ca recuperam anul viitor la Buda…aaa Bucharest 🙂

0
Reply
frmshk 9 mai 2012 - 16:55

Da, mai știu la ce te referi. Și mă bucur că a fost în regulă, chiar citisem pe pagina oficială Andre Rieu că biletele trebuie luate de la parteneri, că se practică mult cumpărarea și vânzarea lor la prețuri supra crescute, la negru… 🙁 Na, omul speculează orice.
Eu am avut loc la categoria a treia, sectorul 108 dar tot putem spune c-am fost împreună la același concert, da, la fel și cu miile alea de oameni… Cât despre București… cred că prefer să merg la Viena, sau la Budapesta, sau la Cluj… cel puțin din cauza distanței…

0
Reply
maria mihalache 11 mai 2012 - 21:20

Am citit pe nerasuflate postarea ta si mi-a placut tare mult.Am fost si eu marti la concertul de la Viena……………a fost MINUNAT,atat pot spune pentru ca ceea ce am vazut,am auzit si am trait nu poate fi redat in cuvinte.

0
Reply
frmshk 13 mai 2012 - 13:44

Mulțumesc frumos, Maria. Andre Rieu a fost o experiență tare specială și mă bucur mult că e împărtășită de atât de mulți oameni. Avem ceva în plus, în suflet, acum! 🙂

0
Reply
Zoo day » normalitateAnormală | normalitateAnormală 6 mai 2013 - 12:39

[…] pe cinci mai, eram la Budapesta și, înainte de întâlnirea cu Andre Rieu, despre care am scris aici, vizitam grădina zoologică din capitala Ungariei și scriam despre cum văd eu grădinile […]

0
Reply
Despre Belgia, cu drag. A treia parte. | normalitateAnormală 21 octombrie 2013 - 12:59

[…] Andre Rieu, am mai scris pe-aici… despre faptul că muzica lui mi-e aproape de suflet, că acel concert de la Budapesta mi-a fost un dar aparte al vieții… se știe. Dar să ajung, așa, pe […]

0
Reply

Lasă un comentariu