Azi, 22 august 2020, la ora 12 și jumătate, împlinești 12 ani, Marc!
Parcă ieri a fost aniversarea de 11 ani, alaltăieri cea de 10 ani și tot așa, parcă de foarte puțină vreme a fost ziua în care am adus pe lume primul meu copil, pe tine, Puștiule! Și eu m-am născut atunci din nou, ca mamă. Încă nu înțeleg unde și cum au trecut anii aceștia și cum de am făcut față până acum… așa, cu bune și cu mai puțin bune, însă am făcut față la un deceniu și mai mult de mămicie, de crescut un copil, apoi doi copii. E, totuși, cea mai mare realizare a vieții mele, fără ca acesta să fie meritul meu cu adevărat.
Ai deja 12 ani. Ești mare într-un fel neașteptat, aproape cât mine de înalt, deja m-ai întrecut la măsura pantofilor. Ești mare, cu trup de aproape adult și cu suflet încă de copil.
Relația noastră e ca un carusel. Uneori o luăm la goană, alteori mersul nostru este lin. Simțim amândoi tensiunile și neînțelegerile și modurile diferite de a ne raporta la tot ce se întâmplă, la tot ceea ce trăim, la schimbări, la nevoi, la așteptări. Dar îmi doresc ca tu să ai curaj să îndrăznești să trăiești propriile experiențe și eu să am capacitatea să înțeleg că nu trebuie să te opresc decât în limitele siguranței tale. Eu să am mai multă răbdare cu tine și cu nevoile tale, tu să reușești să găsești ceea ce te definește și te bucură. Eu să înțeleg că războaiele dintre noi sunt firești și așteptările mele să fie mai blânde. Tu să vezi că dincolo de neînțelegeri, suntem mamă și fiu și asta e ceea ce ne ajută să trecem cu bine peste toate.
Ai doar 12 ani. Nu ți-a crescut mustața încă, dar nici mult nu mai este, zău așa! Hai, să fii sănătos, că pentru asta sunt cel mai recunoscătoare. Că-n ăștia 12 ani n-am avut probleme de sănătate majore, că am trecut cu bine peste fiecare împiedicare, că suntem întregi, și la trup și la minte.
La mulți ani, Puștiul meu! Te iubesc mai mult decât exprim. Te iubesc cu grijă și cu frică și cu speranță și cu încredere și cu drag și cu recunoștință. Pentru că suntem, pentru că ne avem, pentru că mergem împreună pe acest drum care sper, sper din suflet să fie drumul construirii unui om frumos și bun, chiar dacă ne împiedicăm așa de mult, chiar dacă greșim așa de mult, chiar dacă simțim că o dăm în bară atât de des. Ce e clar, e că ne străduim, mereu, mereu, să fim mai bine, să facem mai bine.
Pentru tine, fiul meu, câte o scrisoare în fiecare an, cu drag mult și cu nădejde!
11 ani.
10 ani. La mulți ani, Marc.
Nouă ani de viață nouă.
Scrisoare de opt ani.
Șapte ani de mămicie.
Șase ani. Îți mulțumesc, Puștiul meu drag.
Cinci ani. Scrisoare pentru fiul meu.
Patru ani.
3 ani. La mulți ani, pui de om.
1 an și 2 ani în jurnalul offline
