11 ani.

22 august 2019. Ora 12:30. Fiul meu are 11 ani.

În fiecare an, de când s-a născut, i-am scris o scrisoare de ziua lui. În acest an, le tipăresc pe toate și i le fac cadou într-un plic. N-am răbdare să aștept până face 18 ani. Mi se pare că i-ar fi mai dragi acum, când e mare el, dar încă e și mic. Uneori, așa de mic…

Da, e aproape adolescent. Mă uit la el uneori seara, după ce adoarme – încă cu veioza pornită – și nu are ochelarii pe care-i poartă toată ziua și aproape că nu-l recunosc. Are trăsături de imediat bărbat. Sprâncene groase, nas puternic, pielea pregătindu-se de bătăliile adolescenței. Mă uit la mâinile lui și nu pot să cred că sunt deja mâini mari și puternice, de aproape om mare.

E un pic prea repede și prea mult pentru mine. În vârtejul ultimilor ani, ani grei, el a crescut și s-a transformat, a fost băiețelul meu mic și bălai, precaut și vesel, apoi Puștiul mereu lipit de mama lui, timid și reținut, și acum… acum e pe drumul lui spre devenire, preocupat de lucruri pe care uneori nici nu le înțeleg, cu așteptări și dorințe care adesea mă fac să simt că, uite, am ajuns și noi să fim părinte și copil din două generații – doh, două lumi – diferite!

Uite, Puștiule, a trecut și primul an în care n-ai mai fost singurul meu copil. E prima ta aniversare ca frate mai mare, cu o soră #domnișoarădragon de aproape un an și e prima ta zi de naștere când nu sunt cu tine, ești departe. A fost un an greu tare pentru noi toți și tu, băiatule drag, te-ai adaptat și ai făcut față într-un mod admirabil. Nopți cu un bebeluș zgomotos, zile cu o mamă preocupată aproape în totalitate de micul pui de om al casei. Lună după lună, ai găsit locul tău în haosul acesta, descurcându-te pas cu pas. Cu lipsuri și nevoi emoționale multe, cu dorința continuă de a mă avea cât mai mult pentru tine și, totuși, cu înțelegere pentru noua situație… tare bine te-ai descurcat. Și tare mult îți sunt recunoscătoare.

Încă ai nevoie să fii ținut în brațe, îmbrățișat și iubit. Încă ceri apropiere și atenție. Încă mă vrei lângă tine. Ești mare și ești mic. Ești aproape adolescent și ești copil. Cu suflet de copil, cu dorințe de copil, cu nevoi de copil. Ești timid și neîncrezător. Îți pui multe întrebări. Ești nesigur. Ai nevoie de confirmări. Cauți locul tău. Sunt privilegiată să fiu mama ta. Greșesc foarte mult față de tine și nu mă pricep să fac lucrurile în echilibru, dar sunt recunoscătoare pentru tine, pentru că tu, exact așa cum ești, ești copilul meu. Ești băiatul meu și călătorim împreună pe acest drum al devenirii tale.

Aș vrea să fie drumul tău ușor. Și dacă nu-i ușor, și nu va fi, că firescul e așa, cu bine și cu greu, aș vrea să ți se dea forța să faci față. Să găsești în tine încredere și putere. Nu ești singur și mă bucur pentru fiecare om din preajma ta. Mă bucur pentru fiecare experiență care te învață ceva și sper că din toate câte le trăiești înveți ceva. Poate că unele nu sunt vizibile acum, dar sunt acolo, în străfundurile ființei tale, așteptând să-ți fie necesare. Mă întristează și mă simt cumplit de vinovată pentru toate golurile emoționale pe care nu știu să le acopăr, pentru toate nevoile pe care nu știu să le hrănesc, pentru tot ce nu fac destul de bine pentru tine. Puterea ta de a accepta, capacitatea ta de înțelegere și de iertare, sunt copleșitoare. Ești un copil bun. Te iubesc, Puștiule, mai mult decât o arăt uneori. Din tot ceea ce trăim împreună în ultima perioadă a vieții noastre, mă bucur cel mai mult pentru dragostea pe care sora ta o simte și o va simți, tot mai mult, pentru tine, fratele ei mai mare. Zâmbesc la gândul admirației pe care o vei stârni mereu în sora ta mai mică, la legătura dintre voi, pentru cum vei fi tu mereu eroul ei, la cât de mult va face existența ei viața ta mai plină și mai frumoasă.

La mulți ani, Marc! Te iubim, Puștiul nostru!

10 ani. La mulți ani, Marc.
Nouă ani de viață nouă.
Scrisoare de opt ani.
Șapte ani de mămicie.
Șase ani. Îți mulțumesc, Puștiul meu drag.
Cinci ani. Scrisoare pentru fiul meu.
Patru ani.
3 ani. La mulți ani, pui de om.
1 an și 2 ani în jurnalul offline