Trăind plănuind

Ei, ieri vă ziceam că nu-mi fac planuri, nu visez, nu sper, nu… nimic. Și așa a și fost. Doar o zi de joi. Lungă, plină, epuizantă, o continuare a unei săptămâni începută în același ton. Cu primăvară venită dar netrăită.
Azi, m-am întors acolo unde mă simt bine. La entuziasmul pe care mi-l dau planurile, dorințele, așteptările. Nu, se pare că nu pot altfel, de-acolo îmi trag eu seva, am nevoie să stabilesc, să caut, să plănuiesc, să simt că timpul nu trece doar… trecând. Și, ahh, dacă vi le-aș povesti pe toate… dar nu, mai bine le luăm pe rând. Nu-s deloc superstițioasă și sunt lucruri pe care le-aș striga în gura mare dar, parcă, dacă nu-s sigure, dacă-s doar dorințe sau planuri așteptânde încă, e mai bine să rămână acolo, în umbră. Le vine lor vremea…
Mâine dimineață, devreme, însoțiți de soare, sper, Puștiul și cu mine ne urcăm în tren și plecăm în lume. Două zile. Către Cluj e planul făcut ad hoc, pe-o margine de gând, cu trenuri și tramvaie care-s musai pe listă, cu primăvară și activități care să-l bucure pe el, și pe mine prin el, și sper să ne fie bine.
Așadar, a venit primăvara. S-o trăim, zic.