Aș vrea să fie lucrurile mai simple. Între oameni, desigur. Să-i poți spune cuiva – iartă-mă, am greșit! – și să nu rămână în urmă resturi de amărăciune sau resentimente. Să dezvoltăm atașamente sănătoase, care să ne-ajute să creștem, să…
legaturi
-
-
Am în minte, de câteva zile, trei fotografii, toate făcute în călătoria în Croația. Fotografiile din postul acesta. Și am simțit, mai mult decât oricând, că sunt extrem de reprezentative pentru viață, pentru relațiile dintre oameni. Ne deschidem sufletele larg…
-
Expresia din titlu pe mine mă duce cu gândul la una din întâmplările – învățătură de-ale lui Păcală, cu ușa luată la propriu în spate, mai mult decât la capacitatea noastră de-a pune punct la ceva și a merge mai…
-
„Dumnezeu nu ne dă oamenii pe care îi vrem; El ne dă oamenii de care avem NEVOIE… ca să ne ajute, să ne rănească, să ne părăsească, să ne iubească şi să ne transforme în persoana care am fost destinaţi…
-
Îmi place mult când găsesc și citesc articole pe care le simt potrivindu-mi-se ca o mănușă a sufletului. Și nu-s tare dese momentele astea, nu știu de ce, probabil sunt incompatibilă cu marea majoritate a subiectelor dezbătute pe internet, sau,…
-
Și tot vouă, oamenii de lângă mine, trebuie să vă mulțumesc pentru asta. Mi-am început ziua cu o îmbrățișare a Puștiul care s-a întors din drumul lui spre grădiniță să mă mai pupe și să mă mai strângă în brațe…
-
-
Îi mulțumesc Anei – Roșcata, pentru că a scris un text care să facă parte din pânza asta de păianjen pe care mă străduiesc s-o țes… Mi-a mers direct la suflet, m-a făcut să mă împotrivesc o dată în plus…
-
… pentru că nici nu îndrăznim să le visăm!!! Ei, da, sunt multe de-astea în viața noastră, a tuturor, să recunoaștem! Sunt piedici pe care ni le punem noi singuri, zicându-ne că e prea mult pentru noi, crezându-ne incapabili de-a…
-
Săptămâna aceasta am citit multe articole frumoase, deosebite, în online și e musai să vi le arăt și vouă! Am simțit nevoia să citesc câte ceva despre o altfel de lume. Despre Tibet. Și ceea ce-am găsit pe ici-colo.ro mi-a…
