Daruri prețioase

by loredana
0 comment

Orla a împlinit doi ani pe 28 august. Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să o sărbătorim doar fiind împreună, trăind o experiență nouă pentru ea, să se trezească în cort în ziua în care împlinește doi ani, într-un loc special pentru noi, un fel de acasă. Și până la urmă, ziua ei a devenit o sărbătoare de trei zile, una după cealaltă, neașteptat și plin de drag și de emoție.

Daruri prețioase pentru această fetiță norocoasă. Dar mai ales pentru noi, părinții ei.

Oamenii din sat care au venit acolo, pe deal, unde am decis noi să sărbătorim în izolare aniversarea ei. Femeile acestea cu inimile cât munții au pregătit o mică petrecere câmpenească. Cu bucurie și cântec și joacă. Pentru noi, pentru ea, așa, fără să bănuim, fără să ne așteptăm, doar umplându-ne sufletele de emoție și de recunoștință. Tare vă mulțumim, tare ne simțim norocoși pentru cum ne primiți și ne purtați de grijă!

În pachetul – cadou venit la poștă pentru ziua ei, cel mai mult ne-a bucurat și mângâiat sufletele scrisoarea pe care mâna de 92 de ani a bunicii de departe, din Irlanda, a scris-o pentru ea și pentru noi. Mă uit la scrisul mărunt și ordonat și mă gândesc că-mi doresc din toată inima ca Peter să semene cu mama lui, să aibă viață lungă ca și ea și să-și poată vedea pruncii mari, sănătoși și, sper tare, fericiți.

Cele două fuste pe care le-am croit și cusut eu singură, pentru ea și pentru mine, cu două zile înainte de ziua ei, mirându-mă că îmi ies, uitându-mă la ele apoi cu atâta bucurie, cum n-am simțit de mult. Materialul cu baloane cu aer cald care stătea de câțiva ani în dulap, mașina de cusut defectă pe care n-o folosisem aproape un deceniu și apoi Peter a reparat-o în câteva zile. Și râsul și emoția lui Orla când le-am îmbrăcat pe amândouă fustele, tot repetând… asta Oia, asta mami…

Întâlnirea cu fratele mai mare, după vacanța lui petrecută la bunici, dragul dintre ei, bucuria dintre ei. Așteptarea ei zilnică – unde-i Mac, când vine Mac – modul în care a stat lângă mine când am făcut tortul pentru el, cum a mers de nenumărate ori la poartă, cum s-au îmbrățișat și au suflat de vreo zece ori în lumânare și s-au jucat împreună și-am simțit legătura dintre ei, deși când sunt acasă împreună cel mai adesea trebuie să le fiu arbitru, să liniștesc situații, să împac supărări.

Acestea îmi sunt, ne sunt daruri. Și când nu ne e bine, când suntem copleșiți de griji, când ne lăsăm prinși în capcană de nemulțumire și de frustrări, îmi doresc să ne aducem aminte, să ne limpezească sufletele, să ne ajute să ne simțim mai puțin singuri, mai puțin apăsați. Atât aș vrea. De aceea și scriu, ca să-mi spun și să-mi repet mai ales mie însămi, să văd cuvintele negru pe alb, dovadă palpabilă de bine și de frumos, să ajut mintea mea rătăcitoare să vadă, să înțeleagă. Să înțeleg că e posibil, chiar dacă simt că un ochi plânge, celălalt să râdă. Că unele ni se dau, altele se pierd. Că unele le putem decide, pe altele ne zbatem să le acceptăm. Și printre toate, darurile acestea ne sunt prețioase și ne ajută să simțim că are sens.

Mulțumesc. Simt să spun, iar și iar, mulțumesc.

4+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu