Cum să explici inexplicabilul? Cum să dai formă în cuvinte unor trăiri care sunt mai presus de orice percepție posibilă?
Ce poți să mai spui în apărarea ta atunci când, înțelegi perfect, ești ca ” infirmul (care) nu rezistă tentaţiei de a-şi atinge partea bolnavă şi astfel îşi reînnoieşte şi aţâţă durerea”, așa cum realist scrie în cartea pe care o citesc zilele astea.
Azi nu mi-e dor de soare. Nici de primăvară. Nici de lucruri frumoase, nici de poze senine. Și n-am nici putere să răscolesc amintiri, să pășesc în lumea miilor de poze din arhiva calculatorului, în care fiecare fotografie înseamnă un sentiment, o clipă de trăire. Dacă mi-e dor azi cu adevărat de ceva – chiar dacă mi-s acum, din cauza răcelii crunte, efectiv doborâtă și mi-e tare greu să-mi țin capul – bine, și sufletul – pe linia de plutire – mi-e dor de mine. De mine altfel. Așa cum, probabil, nu am să fiu niciodată.
0
Articol anterior