Fața reală a realității

by loredana
0 comment

Jucăm roluri și purtăm măști. Dar cine (mai) suntem dincolo de imaginea pe care o transmitem pe rețelele de socializare?

Online-ul ne e un fel de oglindă și conține (și) adevăr (să presupunem!). Dar e acolo doar o bucățică din întreg, o parte deformată de noi înșine ca să fie fix ceea ce ALEGEM și vrem să credem că ne definește, că e ceea ce suntem, etc.

Și chiar dacă nu mințim (cu bună știință) în online, acolo e doar o frântură din realitate.

Realitatea ”reală” e diferită. E cu mai mult cenușiu și mai puțină luminozitate decât dăm noi fotografiilor pe care le postăm în online.

Sigur, mai sunt și bucățele reale, autentice, emoție pură pe care o transmitem pe online așa cum o simțim în realitate.

Ne mințim mult. Toți. Căutăm unghiuri și poziții și posturi și zâmbim adesea fals. Și publicăm în online și apoi ne uităm la fotografiile cu noi înșine spunându-ne: uite, ce fain, ești bine, ești fericit, ești… dar nu-i așa.

Și cine suntem, real?

Oameni. Oameni mai slabi, mai puțin frumoși, mai fricoși, mai anxioși, mai puțin liberi. Oameni trăind după automatisme, trezit, băut cafea, plecat la muncă, alergat, treburi casnice, niște aparentă relaxare, somn și de la capăt.

Oameni. Cu de toate.

Sunt un om, cu de toate. Ohh, da!

Desigur că aleg să postez doar lucruri frumoase, pozitive, că simt că așa-i corect, că e prea plină lumea de urât. Aleg să îmi plâng durerile departe de ochii online-ului. Dar încerc să nu deformez realitatea. Mai scriu despre tristeți. Despre apăsări și neajunsuri. Aleg să nu urlu în online. Să curăț după mine, să nu las resturi în urmă, ca pe munte. Las acolo doar urmele pașilor. Dacă nu pot schimba ceva în bine, aleg să nici nu încurc.

Sunt un om cu de toate. Cu furturi multe și crunte, cu plâns cu muci și nervi și furie. Cu întrebări și lipsuri și spaime, ahh, cât de multe spaime.

Mă tem de multe și totuși, încerc să am curaj.

De exemplu, lupt de ani de zile cu kilogramele în plus. De la adolescență încolo am jonglat mereu cu două, trei kilograme în plus, cu perioade în care m-am simțit mai bine în pielea mea și cu multe perioade în care m-am chinuit. Cu fiecare sarcină, am pus pe mine mai mult de douăzeci de kilograme. Mi-a luat timp mult, câțiva ani, după fiecare naștere, să revin la numărul de kilograme dinainte de sarcină.

Acum, Orla are aproape trei ani și eu am încă vreo patru kilograme în plus. Am dat jos 16 km, am pus la loc câteva. De mai bine de șase luni mă chinui cu ele, tot jonglez cu câte un kilogram, două, în sus, în jos.

E greu. E o luptă psihică cruntă și nu vorbesc despre asta. Mă simt rușinată de kg mele în plus și îmi vine să mă ascund în mine. Și da, nu vreau să slăbesc pentru lume, pentru ce zic alții, ci strict pentru mine. Pentru ce simt eu față de mine însămi.

Merg la sală de-o vreme scurtă și poate că sunt pe drumul cel bun, dar ca să ajung aici a fost greu – mai mult de un an mi-a luat să decid, să găsesc motivația să fac primul pas. Am grijă la alimentație, încerc, fac ce pot și cum pot, în felul meu. Pentru că simt că am nevoie, eu, pentru mine.

Apoi, am zile proaste și zile foarte proaste.

Zile în care mă trezesc și nu există urmă de energie și de dorință de viață în mine.

Și în același timp, mi-e mintea bombardată de vinovăție – trebuie să faci aia, și aia, și aia, revino-ți. Uneori mă lupt, mă zbat, alteori cedez, încerc să înțeleg că trebuie să am răbdare. Și bunătate, cu mine însămi. Nu-s lecții ușoare. Nu vine de la sine.

Vreau să scriu și despre astea. Despre tristeți și gust amar de lipsă de vlagă. De neputință, de frică, de frustrări. Nu vreau să mă ascund de toate, nu vreau să transmit o poveste care are doar o față a monedei. Da, în online postez despre clipe faine. Există și ele, sunt reale toate – pe bucățele, în unghiuri potrivite, de-astea – dar sunt reale. Și în aceeași realitate, e și cealaltă față a monedei. Mai puțin strălucitoare.

Într-un final, seara, fiecare cu capul pe perna lui, nu ne putem minți, acolo suntem noi înșine, cu totul reali.

Suntem cine suntem. Avem cicatrici în suflete și pe corp, avem semnele vârstei, avem urmele tuturor lucrurilor trăite, avem frici și balauri în minte, avem inimi apăsate și… de toate.

Și avem și puterea de a face față, de a alege, de a avea un drum, un sens.

Le avem pe toate. Și putem fi, alegând, mai mult reali și autentici, atunci când ne uităm în oglindă sau în ochii celor din jur.

7+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu