Hainele împăratului și învățământul românesc

by loredana
0 comment

Sunt mamă de copil în clasa a V-a.

Vorbesc strict din acest punct de vedere. Încerc să nu am păreri extreme în situațiile în care simt că nu am suficiente date ale problemei. Atunci când nu cunosc prea îndeajuns o situație. Însă în cazul învățământului și a ceea ce se întâmplă în această perioadă, n-am cum să nu spun ceea ce cred.

Cică azi începe învățământul online obligatoriu.

Citesc iar și iar ordinul de ministru privind instrucțiunile pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line. Și nu pot, zău, nu pot să înțeleg cum poate fi conceput ca acceptabil și eficient ceea ce scrie acolo. De exemplu:

Art. 12.(1) Preșcolarul/ elevul are dreptul de a avea acces gratuit la portalurile, platformele de învățare, bibliotecile virtuale și la alte resurse de învățare digitale, în funcție de nevoi. (2) Elevul are obligația de a participa la activitățile de învățare on-line stabilite de unitatea de învățământ.

Care platforme de învățare, care biblioteci virtuale, care aplicații? Care resurse online? Care cadre didactice pregătite să predea online? Care?

Și… elevul are obligația să participe la școala online. Rămân mută în fața acestei aberații. Care elevi, care școală online?

Știu că sunt școli în România – de stat și private – care au găsit soluții și s-au ocupat constant și eficient de copii, unde există o continuitate a programei școlare, adaptată la mediul online… dar acestea sunt minoritare, sunt extrem de puține față de școlile care nu au făcut aproape sau absolut nimic. Nimic. Pentru că nu au capacitatea, nu au resurse. Sau cum? Apăsăm un buton și toate școlile din România vor fi dotate cu ceea ce e necesar și toate cadrele didactice vor fi instruite să poată preda online? E aberant. Și atunci, cum găsești soluții pentru toți copiii și pentru toate cadrele didactice? Cum oferi posibilitatea tuturor copiilor, indiferent de mediu, de accesul la mediul online, etc, să continue cursurile în acest an școlar?

Art. 15. (1) Pentru prescolarii/elevii din medii dezavantajate, inspectoratele scolare si unitatile de invatamant, cu sprijinul autoritatilor locale si al altor parteneri educationali, iau masuri pentru asigurarea conditiilor necesare si a accesului la activitati de invatare prin identificarea nevoilor si a solutiilor de dotare cu echipamente informatice si conectare la internet.

Despre ce școală online vorbim? Despre majoritatea școlilor din mediul urban care nu sunt dotate cum trebuie? Despre școlile care n-au nici toalete? Despre elevi care n-au acces la electricitate, nicidecum la internet? Despre cadrele didactice din mediul rural care fac muncă de Sisif încercând să educe copiii în condiții mizerabile? Cică se vor dota școlile cu echipamente – calculatoare. Și sunt încurajate autoritățile să găsească soluții pentru copii defavorizați? Ce soluții? Chiar dacă s-ar dota fiecare cadru didactic și fiecare copil din această țară cu echipament și internet, înseamnă că gata, suntem pregătiți pentru școală online?

Nici vorbă. Nici cadrele didactice nu au pregătire pentru asta, nici elevii n-au capacitate să asimileze și să-și asume un sistem total nou de învățare așa, peste noapte.

Ceea ce a făcut fiul meu, la o școală urbană, în perioada aceasta, nu se poate numi școală online. Câteva teme, absolut sporadic, câteva interacțiuni cu câțiva profesori, câteva încercări de contact. Absolut insuficient și ineficient. Și nu e vina școlii sau a profesorilor, că ei încearcă, cei mai mulți, într-un fel de efort artizanal, fără instrumente potrivite, să facă ceva. Dar vrem, peste noapte, prin decret, să fim la nivel de școală tip Finlanda. Uite așa, că în teorie putem orice. E o insultă. Ar fi hilar, dacă nu ar fi extrem de tragic.

Și apoi, pe de altă parte, se vorbește despre revenirea la școală a copiilor, despre purtarea obligatorie a măștii de protecție. Cum vom face asta? Cum vom asigura faptul că, timp de multe ore, copiii – care prin definiție sunt omuleți care nu respectă reguli, care încearcă limite, care descoperă, etc – vor evita contactul, vor sta cuminți lipiți de băncile incomode, cu masca pe față? Este total nerealist.

De ce nu se găsesc soluții clare, reale, care să ajute fix acolo unde e nevoie?

De ce nu se prioritizează nevoile? De ce nu se pune accentul pe clasele terminale, de exemplu, pe ciclurile care se încheie, pe copiii care au examene de dat – capacitate, bacalaureat? Să meargă la școală doar ei, cadrele didactice să se poată focusa doar pe ei și pe examenele care trebuie date, având spațial școlile la dispoziție, având suficiente resurse umane, copiii pot fi împărțiți în grupuri mici, pot să fie protejați, contactul să fie masiv redus. Cred că s-ar salva fix ceea ce e necesar să fie salvat, ca învățământul să aibă continuitate.

Toți ceilalți, adică 80% dintre copii, pot să recupereze ceea ce s-a pierdut, în anii următori. Clasa a V-a, de exemplu, mi se pare că poate recupera materia pierdută, eșalonat, în anii următori, în clasa 6, clasa 7. La fel ceilalți ani intermediari. Acum se pot încheia mediile cu ce s-a făcut până în momentul suspendării cursurilor.

Nu cred că e nici necesar și nici productiv să faci școală pe timp de vară, pe caniculă, obligând copiii la ore lungi și obositoare în condiții absurde, câte 30 într-o clasă, cu băi nedotate suficient cu săpun sau hârtie. Cele care au băi, desigur. Ahh, și cu măști pe față. Și cu dezinfectant în buzunar, folosit responsabil de copii de 7, 10, 14 ani.

Și de ce nu se caută soluții real folositoare? Pentru că împăratul trebuie să susțină în continuare că are cele mai frumoase haine. Nu contează că e gol, de fapt. Trebuie să poată susține că și-a făcut treaba. Atât poate face acest sistem de învățământ care e putred în toată grandoarea lui.

E o glumă proastă.

Ce urmează? Vom vedea. Însă chiar speram ca o astfel de criză să ducă la soluții eficiente, la progres. Învățământul românesc oricum era un dezastru. Și acum, doar ne afundăm mai rău.

1+

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un comentariu