Drugwash m-a invitat la o leapşă, aici, şi vreau să îi fac pe plac pentru că a dibuit întrebări de-alea provocatoare dar… n-am să respect şi celelalte reguli, că, na, eu în faţa normei nu mă-nchin, vorba lui Beniuc. Aşa că, doar voi răspunde la întrebări. Sau voi încerca.
1. Your all-times idol?
N-am. Ani de zile mi-am căutat, am încercat să fiu în rând cu alţii, să am în minte, şi în suflet, şi pe pereţi şi peste tot, pe cineva dar nu mi-a ieşit. Ori n-a reuşit nimeni, dintre ei, să iasă destul de în faţă…
2. Cea mai urîtă/neplăcută amintire ever?
Hmm. habar nu am. Ori sunt prea multe şi nu pot cerne dintre ele ori nu-s destul de urâte, ce să zic!? Dacă mă întrebai de cea mai faină/plăcută, răspunsul era, ciudat, acelaşi.
3. În cine ai încredere totală?
Ohoho. Nu există aşa ceva. Cum, tu poţi să bagi mâna în foc pentru cineva???
4. Stilul literar/cinematografic preferat?
Ei, love, love, love (şi asta mă duce cu gândul la Mircea Radu deşi nu intenţionam). Literatura clasică. Cinematografie? Aici e mai puţin clar, cred că depinde de stare, de perioadă, etc…
5. Ce te atrage cel mai mult la o persoană?
Asta sună a întrebare de oracol de clasa a patra (sau pe acolo). Uneori mă atrage spiritul liber. Alteori capacitatea de-a jongla cu viaţa. Cine mai ştie?
6. Ce limbi străine cunoşti?
Am o problemă şi o frustrare cu limbile străine, nu mă descurc cu ele, de-aia mă străduiesc să mă înţeleg bine cu limba română. Pot să dau vina pe profesorii incompetenţi de care am avut parte?
7. Ultima dată cînd te-ai mas… nu, las-o pe aia 
Crezi în extratereştri?
Acum vreo două zile am văzut un extraterestru, deci, da.
8. Ce preferi, strict: iubire sau avere?
O avere de iubire. Strict.
9. În ce oraş / ţară ai vrea să-ţi trăieşti viaţa?
Să trăiesc, aici. Să vizitez, toată harta lumii.
10. Scrii curent cu diacritice? De ce (nu)?
Da, scriu, nu se vede?
11. Ai putea iubi un robot ca pe o fiinţă (vezi “Natural City”, 2005)
Nu, clar. Mi-e tare greu şi cu oamenii…
Na, asta fu! Mulţam fain, Dragoş. Mulţumit?
Scormonesc şi eu pe unde pot şi revin cu ceva întrebări proprii şi le arunc şi eu mai departe, spre cineva, că-mi place jocul ăsta. 🙂
0
Articol anterior
3 comments
Ai cam trişat pe acolo, frumuşaţă. 😉 Ori n-am fost eu precis pe întrebări… Nu tu idol, nu tu amintiri? Nţ, nţ, nţ…
La stil era vorba de dramă, romantic, comedie, SF, etc – indiferent dacă-i vorba de carte, film, teatru… Ziseşi love, adică să-nţeleg „romantic”.
Niciodată nu-i prea tîrziu pentru limbi. Străine, adică. Măcar aşa, un „bună ziua” şi-un „hai sictir” în cîte-o limbă mai exotică. 😀
N-ai zis de ce scrii cu diacritice – de dragul corectitudinii, de ruşine că alţii o fac, din respect pentru limba română…? Sau fiindcă te-am tras eu de mînecă atunci, demult? 😀
Iar la #11.. ai văzut filmul? Cred că întrebarea asta are nişte dedesubturi mult mai adînci decît ar părea la prima vedere. 😉
Oricum, mulţam fain pentru amabilitatea de a intra în joc. Se pare că restul lumii nu prea mai copilăreşte pe dinăuntru, ori nu vor s-arate asta. Dar mai e timp… Încă mai e timp…
Ei, nu te mulţumeşti cu una, cu două… 🙂
Idol, chiar n-am, crede-mă. În adolescenţă mă chinuiam, pur şi simplu, să mă conving că îmi place tare NO Mercy, să fiu şi eu fana cuiva că toţi erau înnebuniţi cu vedetele momentului… apoi am încercat să mă lipesc de vreun scriitor anume, şi s-au lipit mulţi de sufletul meu dar nici unul într-atât de tare încât să fie number one… tot aşa şi cu amintirile… vrei neapărat să o caut pe cea mai rea? nu e mai bine că nu le mai pot găsi din grămadă?
Stilul, ce mai contează cât timp am cărţi în minte, în suflet, şi peste tot pe lângă mine?
Limbile… vorbesc de abilităţi aşa, mai… aprofundate. Că altfel, cu limba englezicească m-am descurcat cam peste tot pe unde am fost, în lume…
Diacriticile… din toate motivele alea, mai puţin ruşine. Pentru că simt că aşa trebuie, că aşa e corect. Dap, trasul de mânecă m-a trezit… 🙂
Filmul… când oi avea timp promit să îl văd.
Cred că ai dreptate, ar trebui să mai copilărim…
Eşti prea amabilă, draga mea, cu toţi şi toate… Parcă ţi-e ruşine să nominalizezi ceva sau pe cineva, ca nu cumva să se supere celelalte din aceeaşi categorie – adică marile personaje, ori amintirile, ori stilurile literare. Îţi sînt toate prietene apropiate şi le tratezi pe toate egal, fără discriminare. Eşti o prietenă bună.
Uite, vezi, cu cît aflăm mai multe unii despre alţii, parcă începem să ne dăm seama că – de fapt – dincolo de ecran, în spatele unor cuvinte înşirate pe foaia virtuală, e de fapt UN OM, nu o înşiruire de instrucţiuni menite să creeze iluzia unui dialog. Nu, asta nu e revelaţia mea – eu am ştiut întotdeauna şi dintotdeauna şi am apreciat ca atare – dar de prea multe ori văd scris ori aud „chat-uiesc cu ăştia pe mess, citesc şi scriu pe blog la ăla/aia şi apoi ies cu prietenii la distracţie”… de parcă ăştia de pe mess şi blog-uri ar fi fantome, iluzii, roboţi sau orice altceva decît oameni şi ei…
Comments are closed.