Trec zilele ca pâinea caldă. Sau ca florile de cireș. Sau ca gândurile noastre senine și optimiste. Sunt aproape două luni de viață altfel deja. Cine-ar fi crezut?!
Ploaie. Asta caracterizează zilele de miercurea trecută și până azi. Cer mohorât, ploaie prea multă – da, jumătate din ea era super binevenită pentru natură, dar apoi a devenit cam prea mult – frig și stare de apăsare și-n casă și afară.
Liliacul e încă în explozie de flori. Cireșii deja fac fructe, sunt verzi, au nevoie de niște căldură acum. Spanacul crește, ridichile n-apucă să fie mărișoare că sunt vânate de fetiță pofticioasă. Ceapa verde e tânără și frumoasă, busuiocul crește binișor, toate straturile par să fie hrănite bine, dar parcă ar vrea și ele niște soare.
Marc face școală online, cât de cât. E plecat de acasă din 22 martie, stă cu tatăl lui în alt oraș, mi-e tare dor de el. Ce urmează? O vară cu școală online? Fizic cursurile nu se reiau, nu pentru el, clasa V-a, cel puțin. Are mult de pătimit învățământul în perioada asta, sper măcar că se vor găsi ceva soluții eficiente de continuare a materiilor, supra aglomerate acum, și-așa suficient de greu de făcut față în vremuri normale.
Am ieșit de două ori într-o săptămână. N-a fost necesar să ieșim la cumpărături, însă ieri și alaltăieri, am ieșit la scurte plimbări pe străzile de lângă casă, am făcut cam 3000 pași pe zi, vreo 2 km. Cu Orla de mână, fericită să se îndepărteze de poarta casei, parcă redescoperind ce înseamnă o plimbare. Dintr-o dată țin de mână copil care vorbește pe limba lui întruna, la fiecare pas descoperind ceva nou – un copac, o pasăre, un câine, o pisică, o mașină. Mai rar, oameni. Ne-am simțit ca într-o lume amorțită, moartă chiar, fără oameni. Străzi goale, cenușii, că-n ambele zile ploua mărunt și trist. Case reci, ne-lumină, ne-bucurie. Dar tot ne-a prins bine, așa că vom mai ieși și-n seara asta, că altfel ne prăjim creierele.
15 mai. Ce facem după? Cam același lucru, cred. Sper totuși că vom putea ieși în natură. Că asta sigur ne va ajuta mult. Să facem niște ture pe biciclete sau să mergem în scurte drumeții pe munte. Asta da, îmi doresc tare. Altfel… ne e bine. Cât se poate, cu încrederea la cote mici, dar ne e bine. Știm asta, înțelegem, suntem recunoscători.
Da, cred că o să fie tare greu în tot ce urmează, dar cred că o să fie și frumos și bine la un moment dat. Că o să găsim soluții să ne descurcăm, fiecare dintre noi. Că se vor reinventa multe, că se vor pierde multe, nimic nu va mai fi… ca înainte.
Suntem acum în burta unei pandemii și totul, totul în viața noastră va fi despre înainte de a fi înghițiți de asta și după… eliberare. Sau schimbare. Sau adaptare. Sau ce-o fi ceea ce urmează.
Dar hei, au apărut căpșunii românești, nu-i asta o veste bună tare? Pentru mine e. Parfumul lor de prospețime, gustul, textura, culoarea, totul e despre bine, despre drag. Da, și ceva atât de puțin important, aparent, ajută. Ajută mult.
Fiți bine, stați sănătoși.
6 mai 2020, Covid19, România, 14.107 persoane confirmate pozitiv, 5.788 persoane vindecate, 858 decese.
