Să fii un pescar bun, fiule!

Zilele trecute Puștiul a ținut pentru prima oară în mână în băț de pescuit… și niște peștișori vii, prinși de el, înainte de-a le da drumul înapoi în lac… l-a bucurat activitatea, s-a entuziasmat și s-a simțit tare mândru de el. Da, desigur, și eu… că a avut răbdare, că a fost atent, că i-a făcut plăcere, că s-a apropiat de oameni pe care nu-i știa prea bine și-a fost curios și implicat.
Privindu-l… că la pescuit despre asta-i vorba… despre privit în toate părțile și avut extrem de multă răbdare… m-am gândit la multe în ceea ce-l privește. Cel mai mult, la faptul că îmi doresc pentru el, și-acum, și când o crește… să fie un pescar bun. Un pescar, nu neapărat de pești… ci să aibă răbdare și perseverență, să iubească ceva cu mult drag și multă pasiune, să se implice, să știe să țină aproape ceea ce îi e drag. Un pescar de oameni, da, că-n viață cam despre asta-i vorba, despre cum reușești să-ți apropii oameni, să le dăruiești și să primești la rândul tău, ca mersul tău prin lume să aibă sens. Să nu fie doar o goană nebună după satisfacții de tot felul, materiale, sociale. Să fie și despre suflet, sau, în primul rând despre suflet.

Așadar, Puștiule, să fii un pescar bun! Desigur, s-or mai prinde-n cârligul tău și resturi, și ciudățenii, și nimicuri care te vor încurca, te vor deranja, dar o să reușești, cu răbdare și atenție, să le descurci cu bine. Și să separi, din toate, alea bune și folositoare, care să rămână lângă tine. Unora va trebui să le dai drumul, pe altele să le ții strâns, depunând eforturi. Și vor fi și rezultate bune, satisfăcătoare, și altele dezamăgitoare. C-așa e cu pescarii… li se-agață nada-n te miri ce, dar tot au răbdare, se detașează, și se bucură (și) de întoarcerea peștilor în libertate. Uneori, în asta stă frumusețea. Să poți să renunți la ceva și să mergi mai departe.