După un an și fix trei luni pe drum, acum suntem în România de-o lună. În Maramureș. Acasă. Dar acasă… nu e un loc, ci o stare. Acasă e acolo unde tu ești bine cu tine însăți. Nu contează că…
acasa
-
-
E un sentiment mai degrabă plăcut, decât stânjenitor. Mă refer la faptul că sunt, până-n măduva oaselor, o provincială. O mică țărăncuță, cum s-ar zice. Dar una de Maramureș, ceea ce nu-i puțin lucru, nu? Mi-am dorit mulți ani să…
-
Nu, nu-s genul optimist. Dar, în același timp, cred că nu-s nici genul negativist extrem. Pentru că, de fiecare dată când simt că temeri sau supărări sau orice neajunsuri mă copleșesc, după un timp al plângerii de milă, al dramatismului…
-
E atât de reconfortant cuvântul ăsta, atât de dătător de linişte, de siguranţă. Avem aşa de mare nevoie să ne raportăm la un anumit loc ca fiind acasă. Acolo unde, oricât de departe ai pleca, oricât de mult ai lipsi,…
-
Baia Mare, oraşul în care locuiesc. Oraş care, cu ceva mai mult de zece ani în urmă, atunci când căutam un drum pe care să îmi împrăştii visele, m-a adoptat, primindu-mă cu braţele larg deschise, făcându-mă să mă simt „acasă”…