… la propriu, zic. Citeam azi articolul ăsta și mi-am adus aminte de-o fabuloasă dimineață la Marea Baltică, in the middle of nowhere, între Letonia și Estonia, mai știți, de anul trecut când m-am dus hăt departe, până-n Finlanda lui…
dimineata
-
-
Ultima oară când am scris un post de ăsta, așa, c-o simplă urare de dimineață bună, a fost la început de toamnă și mă pregăteam de Fiesta. De zilele cele mai pline din viața mea. Acum e mijloc de lună…
-
Bună dimineaţa. E luni, zi de început. Pentru mine, e zi de sfârşit. Sfârşit de litoral. Pregătire pentru cei 800 de km care trebuiesc parcurşi pentru a ajunge în locul numit acasă. Back to real life, cum s-ar spune. Se…
-
… aseară, în drum spre casă, sub degetele mele, zăpada a prins a zâmbi… vi se pare drăguț și zâmbiți instantaneu, sunt sigură?! E pentru voi zâmbetul ăsta, să aveți o zi bună, preferabil una de relaxare, nu de muncă…
-
Melancolie. Şi tristeţe. Şi inevitabil sfârşit. Vouă? Stare de bine? 0
-
După o noapte furtunoasă, o dimineaţă ce nu prevesteşte nimic. Nimic bun. Nimic rău. Să vedem ce-o ieşi. Deocamdată, doar gânduri nocturne. Aşa, puţin profunde, puţin importante, puţin întunecate, puţin retorice, puţin serioase, puţin… din toate! Deci… noroc chior, moment…
-
” Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă ” – zice Old, tipu’ care ştie… Aşa o fi, nu-l contrazic azi. Dar… o fi suficient să primim ceea ce ni se dă, să ne bucurăm că existăm, că putem umbla prin…
-
” Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în faţă şi-a recunoaşte adevărul. ” – Mihai Eminescu Ne dorim, cu adevărat, întotdeauna să ştim adevărul? Nu preferăm o minciună care nu ne răneşte sau ne răneşte…
-
De sus lumea – viaţa – se vede mai simplă, mai frumoasă. Parcă nu mai contează aşa mult grijile, problemele cu care ne confruntăm când privim lumea de deasupra întinderilor nesfârşite şi sub un cer parcă mai albastru. Să aveţi…
-
„ Copacul care aduce în ochii unora lacrimi de bucurie nu e pentru alţii decât o chestie verde care le stă în drum. Unii nu văd în natură decât ridicol şi diformitate… iar alţii abia dacă o văd cât de…
- 1
- 2
