Ne plângem că nu avem timp. Că e ianuarie, imediat mai, septembrie și iar Crăciun. Că timpul zboară pe lângă noi și noi ne simțim fugăriți. Că nu trăim destul, că nu ne bucurăm destul. Că zilele sunt scurte și…
ganduri
-
-
Da, da, așa a fost ziua mea de azi. De dimineață bună eram deja la piață, cu bicicleta, desigur. Am umplut coșul cu piersici, pepene galben, mure, afine și niște leguminoase și m-am întors acasă pusă pe fapte mari. Din…
-
Ultima oară când am scris un post de ăsta, așa, c-o simplă urare de dimineață bună, a fost la început de toamnă și mă pregăteam de Fiesta. De zilele cele mai pline din viața mea. Acum e mijloc de lună…
-
… bobocii nu se numără. S-or fi numărând ei cândva, da’ cine mai are timp să observe? În schimb, se pregăteşte ditamai rucsacul de 20 de kg ce urmează a fi aruncat în spate, mâine dimineaţă devreme, când se îngână…
-
… și rece mi-a însoțit pașii spre casă azi. Și nu aveam umbrelă, desigur, dimineață, când plecasem, cerul era fără pată și nimic nu prevestea vreo furtună. Sau, poate, un pic, arșița prea mare. Așa că, azi m-am plimbat prin…
-
Ai privirea unui om puternic, mi-a spus azi un medic psihiatru cu care am stat de vorbă. Şi ştiam că are dreptate. Că sunt un om puternic chiar dacă nu mă mai prea simt eu aşa. Dar mai ştiu şi că,…
-
” Până la urmă toți suntem egali când ajungem la fundul sacului.” – Regina mătăsurilor … dar, oare, de ce e necesar să ajungem acolo pentru a înțelege acest lucru? Citeam undeva că și indiferența este un mod de a…
-
De ce avem tendința să fim arțăgoși înainte de a fi înțelegători? De ce suntem, mai degrabă, invidioși pe cei din jur decât empatici cu ei? De ce suntem la critică înainte și la laudă inapoi (parafrazând un vechi proverb!)?…
-
E una din nopţile alea în care somnul nu vrea nicicum să îşi facă apariţia, ce-i pasă lui că în curând e dimineaţa de luni şi trebuie să merg la muncă? Răsfoiesc o carte, una pe care am citit-o foarte…
-
” Mai devreme sau mai târziu, toţi descoperă, prin experienţă proprie, că fericirea deplină nu este posibilă în viaţă, însă puţini se opresc asupra alternativei după care tot aşa stau lucrurile şi cu nefericirea deplină. Elementele care se opun atingerii…
- 1
- 2
